”Cititorii vor sta cu sufletul la gură până la ultima pagină”- Fresh Fiction
Deși mă aștepta cumințică de mult timp pe rafturi, iată că ieri i-a venit rândul. Și a fost extrem de potrivită pentru starea mea. De când sunt mamă, cărțile care implică subiectul copii sunt extrem de sensibile pentru mine, însă îmi place să le descopăr. Mame care nu renunță, mame care simt cu ajutorul instinctului matern ce se întâmplă cu puiuții lor , iar dacă are și un happy end cu atât mai bine. Cartea, în ciuda subiectului emoționant are o lejeritate, o naturalețe care te captivează imediat iar simplitatea caracterelor mi-a asigurat o lectură relaxantă.
* * * * *
Alexandra ”Zan” Moreland era o tânără frumoasă și super talentată. Lucra ca designer de interior în cadrul firmei lui Bartley Longe, un șef autoritar care își hărțuia angajatele. După ce refuză chiar ea avansurile lui, Zan zboară la Roma să își vadă părinții. Din nefericire, tatăl ei are un atac de cord în timp ce conducea, iar asta l-a costat viața atât pe el cât și pe soția lui. Zan este traumatizată, pe bună dreptate, leșină și are pierderi de memorie. Copil unic la părinți și neavând pe altcineva, îl cheamă pe Ted Carpenter , cel care îi va deveni soț aproape imediat dupa accidentul părinților ei.
Convinsă fiind că relația lor izvora din necesitate, nu din dragoste Zan se desparte de Ted, înainte de a afla că este însărcinată, iar mai apoi nici micuțul nu îi mai poate împăca.
Zan își deschide propria agenție de design interior și își împarte cu succes timpul între micuțul pe care îl adora și cariera sa.
Până când, nevoită să îl lase în grija unei bone, micuțul Matthew este răpit din cărucior, iar lumea ei se răstoarnă.
Trecuseră 2 ani de atunci și ea nu știa nimic de copilașul ei. Chiar în ziua în care băiețelul trebuia să împlinească 5 ani, apar în presă niște fotografii imortalizate de un bărbat, pe fundalul cărora se putea observa că o femeie lua copilul din cărucior, iar aceasta era chiar …Zan, sau cineva care semăna izbitor cu ea.
Prinsă între durerea sfâșietoare care îi rodea inima de atâta timp și nesiguranța ei, Zan este bulversată. Dacă suferea de dublă personalitate? Ar fi putut fi în stare să îi facă rău copilașului ei? Știa de pierderile ei de memorie și de leșinurile de care încă mai suferea…putea să fie ea?
Toată ancheta este reluată iar Zan este suspecta numărul 1. Pierde treptat până și încrederea celor din jurul ei, cei pe care îi considera prieteni iar soțul ei nu pierde nici o ocazie ca să lovească în ea. O acuză pe rând de alegerea bonei, de dispariția copilului. Nici singurele persoane care îi puteau oferi alibiul perfect nu sunt gata să coopereze. Toată lumea are ceva de ascuns iar Zan ajunge a doua oară victima unor conjuncturi nefaste.
Cine este în spatele acestei răpiri? Cine este femeia deghizată cu perucă blondă și ochelari cenușii? Cine intrase în contul ei bancar și efectuase tranzacții? O ura fostul ei șef atât de tare încât să îi joace festa această urâtă?
Dar mai ales cum știa sosia ei de hainele pe care avea de gând să le poarte în ziua aceea? Și Matthew? Oare el își mai aducea aminte de chipul ei? Știa, știa și simțea ca el e undeva și o așteaptă….
Cartea am citit-o cu sufletul la gură, autoarea nu prea mi-a dat indicii să pot descoperi singură autorul. Dar o rețea de doamne ”Băgăcioase” deconspiră întregul plan. Mi-a plăcut să descopăr stilul autoarei care se potrivește mănusă atunci când caut o poveste drăguță care să mă binedispună după cărțile fantasy iar faptul că spre final am descoperit și o poveste de dragoste, m-a cucerit și m-a făcut să oftez…de bucurie.