Hamnet – Maggie O’Farrell, recenzie

Hamnet. Restul e tăcere.

Ce poveste a scris Maggie O’Farrell! Molcomă, caldă, cu emoții și cuvinte care își sapă singure un loc în suflet, cu expresii și construcții la care simți să te întorci chiar dacă ești la zece pagini distanță de ele.
Nici nu știu să descriu sentimentul ăsta care m-a învăluit ori de câte ori am deschis cartea și am pășit în lumea minunat de dureroasă a lui Maggie O’Farrell.
Mi se cobora pe umeri o stare de „Maggie”, m-am simțit prinsă în poveste și m-am lăsat purtată de ritmul ei poetic, vălurit și catifelat.

Nu știu cum ați simțit voi, dar mie mi s-au strâns pereții. M-am văzut deodată la gura unui foc, purtând altfel de straie, simțind miros de mere și de plante uscate. Și acolo, pe un scaun tocit de mâinile care i-au atins mânerele, era cineva. Un cineva care mi-a spus cu glas moale, dar puternic, o poveste. O poveste cu o femeie pe care am ajuns să o îndrăgesc pentru felul simplu în care privește lumea. O poveste despre o dragoste minunată, despre o femeie care a ales să se sacrifice în numele iubirii și despre un om care s-a lăsat iubit și împins de la spate.

A citi sau a nu citi Hamnet? Aceasta-i întrebarea

Așa cum v-am spus și în filmulețul postat pe rețelele de socializare, uitați de Hamlet și William Shakespeare. Să nu vă așteptați să aflați răspunsuri aici, să nu priviți această poveste ca pe un roman-document. Să nu interpretați opera lui Maggie O’Farrell ca pe o condică de familie. Romanul acesta merită tratat cu atenție și răbdare, cu dorința de a ști povestea unei familii oarecare.

Trebuie să știți că ne aflăm în Anglia anilor 1580, într-un ținut afectat de Ciuma Neagră, o boală care a semănat moarte și disperare în rândul celor tineri sau bătrâni, bolnavi sau sănătoși, săraci sau bogați. Să nu vă așteptați să primiți foarte multe detalii despre epoca respectivă, despre stilul de viață sau obiceiurile locale. Veți primi doar detalii despre acele evenimente/ritualuri care vizează direct familia protagonistă.

Maggie O’Farrell și-a concentrat întreaga atenție pe istoria familiei, pe parcursul membrilor acesteia prin viață, prin nașteri și moarte, prin durere și bucurie. A fost atentă la fiecare schimbare și la fiecare suflu, la fiecare uitătură piezișă și la orice gest care ar fi putut ascunde o dovadă de dragoste.

„După toate poveștile ce speculează pe seama vieții lui Shakespeare și despre paternitatea asupra pieselor lui, iată un roman ce-­i așază alături o femeie copleșitoare și memorabilă.” The Boston Globe

O femeie specială

Hamnet este, așa cum am mai spus și cu altă ocazie, una dintre puținele cărți premiate care mie mi-au ajuns la suflet. De obicei, aceste cărți nu reușesc să treacă de o barieră pe care o ridic fără să vreau. Nu știu de ce am impresia că romanele premiate sunt apreciate pentru construcția lor, pentru modul în care aleg să șlefuiască povestea, pentru felul în care aduc la viață o bucată de lume. Eu nu caut doar asta. Eu caut emoția, eu caut ancore de care să îmi leg sufletul, caut construcțiile care sunt capabile să sape șanțuri prin care să ajungă povestea mai ușor la inimă.

Și Hamnet le-a avut pe toate astea. Nu este o lectură pentru orice moment al zilei sau pentru orice stare, nici măcar pentru orice cititor, dar Hamnet are capacitatea de a lăsa urme pe acolo pe unde trece. Cum să nu rămâi impresionat de simplitatea lui Agnes? Cum să nu te uimească felul ei diferit de a privi lumea și de a se jertfi? Cum să rămâi indiferent în fața durerii pierderii fiului său?

Agnes a avut o copilărie grea, umbrită de moarte, de bătaie și respingere. Cum a reușit ea să păstreze o fărâmă de iubire prinsă de amintirea mamei sale naturale și cum s-a hrănit de acolo pentru a înflori și pentru a se dărui altora?

Hamnet – o lectură specială

Dacă vedeți, nici nu am pomenit până acum de tatăl băiatului. Și autoarea a simțit să facă exact ca mine. A oferit nume tuturor personajelor, nu și lui. Deși el găsește metoda perfectă pentru a nu lăsa timpul să aștearnă particulele uitării peste numele băiatului, am simțit că rolul cel mai important îl are tot Agnes. Ea a devenit nucleul lumii lor, ea a fost forța creatoare care i-a permis lui să se cunoască și să își găsească propria cale în viață.

„Povestea aceasta a unor oameni remarcabili care­-și pierd băiatul te va lăsa tremurând de durere, dar și plin de dragostea ce clădește o familie adevărată.” Emma Donoghue

Nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să vreau să vorbesc atât de mult despre o carte și să simt atât de tare nevoia de a o reciti imediat. Și sunt atât de încântată și de mulțumită că i-am dat o șansă, că le-am permis primelor pagini să îmi ajungă la suflet și că mi-am ascultat instinctul! Voiam o carte cu un ritm aparte, o carte care să păstreze legătura la fel de puternică precum cea din timpul lecturii. Și am găsit-o.

Cartea lunii

De asta vă rog și pe voi să aveți răbdare, să fiți atenți la muzica pe care fiecare rând o naște, să oiferiți răgaz stilului de scriere să ajungă la voi. Și veți vedea emoția în stare pură, expusă așa cum altcineva n-a mai expus-o. Nu vi se oferă nimic ușor. Vi se oferă șansa să trăiți direct, lovitură după lovitură, zâmbet după zâmbet, pierdere după pierdere. Și o să vedeți, veți simți parte din poveste, vă va durea viața lui Agnes și veți zâmbi pentru micuțele ei victorii.

Mi-a plăcut tare, tare mult și o recomand cu tot dragul!

Hamnet a apărut la Pandora M, imprint al Editurii Trei, și poate fi cumpărat de aici. 

Autor: Maggie O’Farell

Nr. de pagini: 400

Titlu original: Hamnet