Grădina umbrelor / Garden of shadows – V.C. Andrews (Dollanganger #5) ***Recenzie

Acest ultim volum se poate citi foarte bine și la începutul seriei, dar credeți-mă când vă spun că este mai bine să îl lăsați ultimul. Pe parcursul celorlalte volume mi-am pus o grămadă de întrebări. Am oscilat continuu între a arunca vina pe umerii lui Malcolm sau pe cei ai Oliviei. Am știut că trebuie să fie ceva, acolo undeva în trecut, acel ceva ca un punct de cotitură de unde totul a început să meargă prost.
Să fi fost o genă a nebuniei pe undeva prin moștenirea genetică? Să fi fost secrete bine păstrate? Sau poate frustrările și orgoliile cuiva?
Cert este un singur lucru…la un moment dat începusem să aranjez mai bine piesele istoricului familiei si ceea ce am descoperit, m-a șocat. Am avut nevoie de câteva minute de pauză pentru a recapitula tot ce citisem în celelalte volume și vă spun sincer că fiori reci am simțit trecându-mi prin spate.
Deși cartea debutează cu povestea Oliviei și a lui Malcolm, bunicii păpușilor din Dresda, (cei patru copilași închiși pentru trei ani și patru luni în mansarda casei), acțiunea merge până în ziua în care destinele lor au fost decise și copilașii au văzut doar ușa ce s-a închis, neștiind la acel moment nici pentru cât timp vor rămâne acolo, nici toate consecințele ”captivității” lor.
Olivia, bunica maternă, a fost personajul pe care l-am urât de la început și până la sfârșit. O femeie înaltă, cu o construcție osoasă și cu ochii la fel de cenușii precum viața ei la conacul Foxworth.
La începutul volumului cinci, Olivia mi-a inspirat milă, dar sentimentul s-a evaporat la fel de repede ca și aburul. Crescuse alături de tatăl său, așteptând fericirea. Mama ei murise exact când avea mai mare nevoie de ea. Moștenise constituția puternică și înaltă a tatălui său și îi era tare greu să găsească pe cineva care să o iubească. Femeile gingașe, fragile, frumoase și prostuțe, aveau trecere mai mare în rândul căsătoriilor.
Într-o zi, casa lor este vizitată de Malcolm Foxworth. La fel de înalt ca și tatăl ei, hotărât și prosper în afaceri, și chipeș pe deasupra, lui Malcolm nu i-a fost deloc greu să o cucerească pe Olivia. Până la urmă, bărbații nu roiau în jurul ei, așa că putea fi unica ei șansă.
Nu știa nimic despre el. Bogăția și determinarea, privirea lui rece și ochii albaștri precum cerul iernii, erau singurele trăsături pe care le remarcai imediat. Ajunsă la reședința lui Malcolm, Olivia dă piept cu atmosfera sumbră a conacului Foxworth. Casa purta trăsăturile lui Malcolm: rece, goală și fără prea multe de oferit.
Însă, mult prea curând, liniștea le va fi spulberată. Olivia va regreta decizia ei luată în pripă, mai ales când se lovește de caracterul mult prea dur al soțului său. Nu era nici vorbă de romantism, de priviri cu subînțeles, de gesturi și tachinări. Uși bine închise, secrete și dorința de a avea moștenitori.
Olivia se va căli treptat în lupta cu soțul ei. Nu pentru că ar fi vrut, ci pentru că a fost nevoită. Mai întâi, a trebuit să accepte și să înțeleagă aversiunea lui Malcom față de mama lui, femeia care îl părăsise când el avea doar cinci ani. Apoi a trebuit să lupte cu atracția lui Malcolm față de Alicia, soția mult mai tânără a tatălui lui Malcolm.
Destinele lor vor fi zguduite de vești proaste care vin în cascadă, ca pentru a sublinia faptul că în familia Foxworth, nimeni nu se născuse pentru a fi fericit.
Este o serie care merită citită, în ciuda îcărcăturii ei emoționale. Eu am învățat despre cât rău pot face secretele, despre cât de multe destine pot afecta orgoliile și cât de greu este să fugi de ceea ce ți-a fost scris. Să fie destin sau să fie doar o coincidență nefastă?