Grădina de vară – Paullina Simons (Călărețul de aramă #3), recenzie

Grădina de vară încheie povestea Tatianei și a lui Alexander. Paullina Simons ne-a oferit o poveste impresionantă, plină de durere, suferință, război, regrete, pasiune și dragoste. Autoarea nu ne-a oferit crâmpeiele unor existențe, nu a sigilat evenimentele, nu și-a izolat personajele. Din istoria reală a unei țări îngenuncheate de regimuri politice, dintre ruinele unei lumi rupte în mii de fărâme de obuze și gloanțe au răsărit doi tineri: Tatiana și Alexander, două persoane care au luptat în războiul altora pentru a-și susține familia, pentru a-și apăra dragostea și pentru a se regăsi unul pe altul.

Nu știu cum e la voi, dar mie îmi este întotdeauna teamă de serii. Mă tem că primele romane îmi vor plăcea foarte mult și că următoarele nu vor mai reuși să se ridice la nivelul lor. Unele mi-a întrecut așteptările și au devenit mai bune. Altele nu au putut să ajungă la „limita” pe care o stabiliseră celelalte.

Călărețul de aramă mi-a plăcut extraordinar de mult. Țin minte că am trăit cu sufletul la gură, sfâșiată între dorința de a ști că vor fi bine și cea a iluziei terminării războiului.

Tatiana și Alexander – volumul doi – mi-a predat o lecție a iubirii. Tatiana este definiția iubirii. A iubit dincolo de orice graniță pe care mintea umană o poate percepe. A trăit așa cum el și-ar fi dorit, a ales așa cum ar fi făcut-o dacă el ar fi fost alături de ea. A făcut lumea lor din lumea lui, i-a adus pe lume copilul și a plecat aproape cu mâinile goale pentru a-și recupera sufletul pereche. Dar volumul doi a fost sub primul. Nu mi-a plăcut mersul acela în buclă, repetarea anumitor momente și situațiile care au sfidat imposibilul.

Dar nu m-am simțit pregătită pentru a le da drumul. Voiam să știu care va fi viața lor departe de Rusia și de locurile care puneau „sare” peste rănile lor. Așa am ajuns în Grădina de vară…

Grădina de vară – cicatrici și răni pe suflet

„Am crezut că ce-a fost mai greu a trecut, dar ne-am înșelat. De-abia acum vine greul. Căci e imposibil să mergi mai departe când ai sufletul în ruină, când nu știi nici încotro s-o iei, nici pe ce cale s-o apuci.”

De suferință te saturi repede. Cauți liniștea, dragostea, emoția și dorul. Și eu le-am căutat în povestea lor și mă bucur că autoarea nu ne-a lăsat cu zecile de întrebări și sutele de gânduri. Mă bucur că le-a zugrăvit viața în tonuri diverse, în emoții și întâmplări. Și că ne-a permis și nouă accesul.

Înainte să spun câteva gânduri despre acest volum, aș vrea să punctez minusurile poveștii (din punctul meu de vedere). M-am gândit mult înainte de a scrie despre carte. Este ca o prăjitură în straturi. Vezi culorile, vezi straturile și ornamentele. Dar adevărata surpriză vine atunci când o guști pe îndelete. Ești cucerit pe loc de dulceața prăjiturii, dar pe măsura ce aceasta dispare, simți aromele diferite și gustul extrem de plăcut care te învăluie complet.

Aceeași regulă se aplică și aici. Eu îți pot spune că ei s-au regăsit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Că au ales să își salveze dragostea și că au trecut împreună peste micile obstacole. Dar povestea asta are gust dacă o citești tu, cu simțurile tale, trecând-o prin filtrele tale. Povestea lor are o frumusețe pe care nu o poți prinde pe un tabel cu idei principale.

Viața în doi – front comun de luptă

Dar tot vreau să vă spun ce nu mi-a plăcut mie. Și e strict chestiune de stare și de gusturi.

Tatiana și Alexander sunt doi soldați. Pe frontul real sau pe cel al vieții în doi, ducând propriile războaie sau pe ale altora, cei doi protagoniști trăiesc totul la cote amețitoare. Pasiunea lor este una pe care rar mi-a fost dat să o întâlnesc. Spuneam că o confundam cu disperarea în Călărețul de aramă. De data aceasta, autoarea a introdus mult prea multe scene intime. Nu este nimic anormal, vă asigur că nu cred asta. Dar am avut impresia că legătura lor se rezuma la atât, mai ales când ei conștientizează că nu se cunosc, că nu știu ce lucruri preferă.

Cumva, am înțeles foamea asta a lor. Pierduseră timp, își smulseseră rădăcinile din pământul natal și căutau continuu un loc pe care să-l poată numi acasă. Rupți dintr-o lume dură, plină de reguli și de lupte sunt aproape nefirești aruncați într-o lume a normalului. Scenele domestice nu m-au convins la început. Mi se păreau puerile certurile lor și obositoare scenele intime. Mai ales că autoarea evită să spună că ei făceau dragoste și se rezumă la „tangoul iubirii, dansul iubirii”. Dacă tot dorea să prezinte o versiune matură a poveștii lor, mă gândesc că putea folosi termeni la fel de maturi și de firești.

Nu mai este un secret faptul că Alexander mi-a scos peri albi. Am tot spus asta de câteva ori. I-am înțeles starea, i-am înțeles stresul posttraumatic și înclinarea asta către neliniște și introvertire. Dar mi-aș fi dorit să îi văd recunoștința, mulțumirea pentru femeia care îl pusese pe altarul din micul ei univers.

Tatiana și Alexander – două pietre și scânteile lor

Tatiana este un om al extremelor în acest volum. Când supusă lui Alexander, când stăpâna propriilor acțiuni. Mi-aș fi dorit să o văd puternică, bătăioasă și îndrăzneață. M-am înfuriat pe ea când am avut impresia că Anthony, fiul lor, exista la granița poveștii lor de dragoste. Ei erau nucleul, Anthony era un strat secundar.

Așa cum v-am spus și în materialul video, mi-a plăcut ideea asta a iertării, a închiderii unui cerc deschis în urmă cu mulți ani. Tatiana îl lăsase pe Anthony în grija unei prietene și plecase să își salveze soțul. Mulți ani mai târziu, când Anthony este dat dispărut în Vietnam, Alexander pleacă să descopere adevărul despre fiul său. Chiar dacă asta însemna să își lase familia în spate.

Grădina de vară – de la părinți la bunici

De la 20 de ani la 90. De la tineri măcinați de pasiune la oameni care construiesc cuibul pentru generațiile următoare. De la arhitecții propriilor necazuri la stăpânii propriului destin. Îi veți însoți în toate etapele și-i veți îndrăgi și păstra în colț de suflet.

Una peste alta, mi-a plăcut volumul trei. Mi-a oferit șansa de a fi martorul fericirii lor. Am trăit alături de ei, am suferit atunci când colții geloziei amenințau să sfâșie legătura lor…

„Sufletul sălășluiește într-un vas de lut. Iar viața reprezintă principiul nostru primordial. De aceea, trebuie să–ți continui drumul. Poate că te învârți în cerc, dar te îndrepți, inevitabil, spre ceva.”

Grădina de vară este o poveste complexă, una numai bună de citit și de păstrat!

Grădina de vară a apărut la Epica Publishing House și poate fi cumpărată de aici și de aici.