Grădina de iarnă – Kristin Hannah, recenzie, editura Litera

„Grădina de iarnă” este o carte pe care mi-o doream tare, tare mult! Dacă mă urmăriți sau mă cunoașteți cât de cât, știți că îmi place  Kristin Hannah. Este o autoare care reușește să scrie povești minunate, toate bazate pe tema relațiilor dintre două femei. Fie că vorbim de relația mamă-fiică sau de cea dintre surori, Kristin Hannah știe să își vrăjească cititorul. Poveștile ei sunt pline de secrete, minciuni,  neînțelegeri, iertare și dragoste. Pentru mine, rămâne o autoare pe care o voi citi mereu cu drag.

  Grădina de iarnă – lupta dintre prezent și trecut

După cum v-am spus, îmi doream mult „Grădina de iarnă”. Auzisem că aceasta ar fi cea mai bună carte a autoarei. Pentru mine tot „Privighetoarea” rămâne cea mai frumoasă carte. „Grădina de iarnă” este o poveste frumoasă, dar este scrisă după tiparul romanului „Aleea cu licurici”. Citești multe pagini pentru a ajunge la esența cărții. Este genul acela de poveste pe care o salvează finalul sau ultimele pagini.

Primele o sută cincizeci – două sute de pagini nu m-au prins deloc. Mi-era tot mai greu să clădesc legătura cu povestea prezentată. Nu empatizam cu personajele. Mi se părea o familie pe care am asemănat-o cu un ghem multicolor. Nu știi dacă tragi de un fir care arată dragostea sau de unul care dezvăluie secrete și ridică ziduri de tăcere. Nici după ce am terminat cartea nu am aflat unele lucruri. Adică, mi-e greu să cred că două femei de 40, respectiv 38 de ani, nu știau când e ziua de naștere a mamei lor. Nu pot să cred că nu au căutat, că nu au dat cu pumnul în masă atunci când au simțit că o parte din identitatea lor le este negată intenționat.

Ania, personajul care intrigă și care menține vie curiozitatea cititorului, este păpușa Matrioșca din poveste. Rusoaică tipică, dârză, fermă și obișnuită să lupte, Ania este elementul cel mai greu de descifrat. Era evident că ascundea ceva. Că ghearele spaimelor îi atacau sufletul și îi întunecau mintea. Dar nu putea să lupte cu ele? De ce nu s-a ridicat împotriva lor și de ce nu și-a iubit copiii? Cum putea să refuze dragostea celor două fete? De ce o lăsa soțul ei să se afunde în durere? Ce o speriase atât de tare pe acestă femeie?

  Grădina de iarnă – lupta dintre dragoste și abandon

Meredith și Nina. Surori, femei puternice, pe jumătate rusoaice. Crescuseră știind că mama lor nu le iubește. Așa simțeau și nu exista altceva să le schimbe percepția. Nici măcar lupta permanentă a tatălui care dorea să păstreze normalitatea. Un episod din copilărie le marcase existența. . Mama lor părea să ducă o altă viață. Una care nu le includea și pe fiicele sale.Exact ca un tren care o ia pe altă linie. Era fericită să stea iarna în frig, în grădina pe care o îngrijea cu atâta dragoste. Lumea Aniei era exact așa cum o vedea ea. Albă și neagră. Ania nu distingea culorile. Aplica aceleași reguli și în viață. Era alb sau negru, nu exista cale de mijloc. Nici dragoste, nici pupici de noapte bună, nici dragoste. Existau doar povești spuse cu vocea joasă, mereu pe întuneric. Mereu fără întrebări și explicații în plus.

„Autoarea bestsellerului „Aleea cu licurici” a scris încă o poveste impresionantă despre neînțelegeri, legături de familie și femei puternice… o poveste fascinantă în care basmul se împletește cu realitatea, un basm care nu are întotdeauna finalul așteptat.“ The Herald-News

Când soțul ei moare, Ania mai are de îndeplinit o ultimă promisiune: să le spună fetelor o poveste. O poveste în poveste. Basmul rusesc se transformă sub ochii fetelor și ai cititorului. Nu este un simplu basm rusesc. Este viața Aniei. Viața plină de război, pierdere, suferință, moarte și bombe. Ne este înfățișat Leningradul din perioada cea mai sumbră a sa. Plin de moarte, de soldați, de atacuri nocturne și de oameni scheletici care luptă pentru supraviețuire. Au existat pasaje care m-au făcut să plâng. M-a dus cu gândul la Călărețul de aramă, doar că în romanul Paulinei Simons totul este explicat mai pe larg.

„-Noi, femeile, luăm decizii pentru alții, nu pentru noi, iar când suntem mame, noi… îndurăm orice pentru copiii noștri.”

 Grădina de iarnă – o călătorie inițiatică

Povestea din trecut mi-a plăcut mai mult. Și nu pentru că este legată de un subiect care mie îmi place, care sensibilizează cititorul. Pentru că este mult mai închegată. Pentru că îmi arată de ce Ania și-a zidit cu mâinile ei închisoarea lăuntrică din care nu vrea să iasă. Pentru că mi-a permis să arunc o privire în sufletul femeii pe care am judecat-o de la primele pagini. Pentru că Ania mi-a plăcut mai mult, fix așa cum a fost ea. Mi-a plăcut și Nina, fiica Aniei. Fiica rebelă care nu suportă să prindă rădăcini, care luptă pentru ceea ce iubește. Nina păstra ceva din mama ei. Dedicarea, pasiunea.

Meredith este personajul pe care l-aș fi vrut mai bine conturat. Semăna cu mama ei. Se refugia din fața problemelor și se închidea în ea. Tăcea când trebuia să vorbească și nu se lasă ghidată de sentimente. Mi-a dat impresia că se comportă ca o lașă. Mi-a fost milă de ea în anumite momente. Învățată să trăiască pentru alții, Meredith este ușor de demolat.

Aș fi zis că în lipsa dragostei mamei lor, fetele ar fi putut fi mai apropiate. Nu a fost așa. Probabil, autoarea a dorit să pornească această călătorie inițiatică cu toate personajele feminine. A așezat un far la jumătate: povestea din trecut. Și a așteptat ca ele să găsească drumul cel bun. Fetele spre mama lor și spre ele, mama spre fete. Calea spre iubire, înțelegere și acceptare.

„Grădina de iarnă” doare. Te pune față în față cu evenimente care te pot zgudui. Trebuie să ai răbdare să îi dai straturile la o parte. Și mie mi-a trebuit. Mă gândeam că poate nu am ales-o când trebuia. Că poate am așteptat-o cu prea mult entuziasm. Primele pagini nu mi-au plăcut, v-am spus. Nu a fost dragoste la prima pagină, dar îmi doream să văd de ce o mamă nu își iubește copiii.

Pe Ania nu o pot judeca. E tare greu să te transpui în locul ei și să iei decizii. Am judecat. Am întrebat. Dar am tras linie și am înțeles că Ania este diferită. Că și-a trăit viața sub imperiul spaimei și că dragostea ulterioară a vindecat rănile, dar nu a înlăturat cicatricile. Nu ar fi putut niciodată.

Grădina de iarnă este o carte de citit. De mame și de fiice. De oamenii care așteaptă prea mult pentru a vorbi despre ceea ce au trăit. De oamenii care nu au curaj să spună ceea ce gândesc. De oamenii care au corigențe la capitolul dragoste și îmbrățișări.

Mi-a plăcut. Recomand. Și nu uitați să aveți răbdare. Păpușile Matrioșca ascund mereu secrete în interior.

Romanul a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărat de aici (dacă l-ați ratat la chioșcul de ziare)