Furia roșie este primul volum al seriei Furiilor, serie pe care eu am tot ocolit-o. Mă gândeam că SF-ul nu este tocmai genul meu de carte, mă simțeam nepregătită pentru toate acele informații care conturează viitorul posibil al lumii. Am început cu distopiile, mi-am dorit să gust din și mai mult. Și am ajuns la Pierce Brown și volumele sale. Da, a fost un volum bun. Nu știu dacă este sau nu un volum SF autentic, știu doar că a fost plin de acțiune, de răsturnări de situație, de lucruri imprevizibile și  de moarte. Pierce Brown este un alt George Martin. Omoară fără milă, așa că, vă sfătuiesc să nu vă atașați de personaje prea tare.

Asta nu e ceea ce sunt, ceea ce vreau să fiu. Eu vreau să fiu un tată, un soț, un dansator. Lăsați-mă să sap în pământ. Lăsați-mă să cânt cântecele neamului meu, să sar, să mă învârt și să alerg de-a lungul zidurilor. N-aș cânta niciodată cântecul interzis. Aș munci. M-aș pleca. Lăsați-mă să mă spăl pe mâini cu pământ, nu cu sânge. Nu vreau decât să trăiesc alături de familia mea. Eram destul de fericiți. 

Libertatea costă prea mult.”

Furia roșie
Furia roșie

Furia roșie – o misiune prea grea

„- Vreau să-ţi foloseşti abilităţile pentru visul tatălui tău. Vezi cum se uită oamenii la tine, vezi cum te urmează. Vreau să crezi că merită să rişti pentru a stăpâni acest pământ, pământul nostru.”

Minciuna ucide spirite, dărâmă lumi și anulează existențe. Nu scăpăm de ea nici în Furia roșie, chiar dacă acțiunea este plasată pe Marte. Și aici omenirea este împărțită pe clase (și plăcerea mea vinovată a fost exact asta: să urmăresc asemănările dintre societatea lor și a noastră.) Fiecărei clase îi corespunde o culoare, fiecare are locul ei bine stabilit și lumea lor este condusă după un set de reguli bine definite. Dar cei inferiori nu știau de minciunile celor din clasele superioare.

Roșii, talpa societății, erau trimiși în subteran și rolul lor era acela de a face suprafața planetei locuibilă. În micimea lor, Roșii se amăgeau cu rolul pe care îl vor avea în tabloul final: o lume frumoasă și prosperă. Viața unui Roșu era una extrem de grea. Depindeau în totalitate de superiorii lor, nu aveau voie să încalce nicio regulă, erau aspru pedepsiți, ba chiar omorâți dacă încercau să își spună punctul de vedere. Dureros mi s-a părut faptul că, datorită gravitației mici de pe Marte, apropiații ajungeau să îi omoare pe cei dragi lor. Nu asta își doreau, dar erau obligați să o facă atunci când situația o cerea.

Darrow – un personaj complex

 „Mă tachinează uneori pentru că spun asta, dar ea este spiritul poporului nostru. Viaţa ne-a servit o mână proastă. Trebuie să ne sacrificăm pentru binele unor bărbaţi şi femei pe care nu-i cunoaştem. Trebuie să săpăm pentru a pregăti Marte pentru alţii. Asta ne face să fim destul de răutăcioşi. Dar bunătatea lui Eo, râsul ei, voinţa ei de fier sunt tot ce poate ieşi mai bun dintr-o casă ca a noastră.”

Darrow era un Roșu și săpa în subteran pentru a-și întreține familia. Sondor al Iadului, așa îl numeau. Era curajos, plin de personalitate, își iubea soția, își respecta familia. Era un om plin de emoții și își dorea să îi fie bine lui și familiei sale. Mi-a plăcut de acest Darrow, nu de cel care va deveni. Din nefericire, Darrow va ajunge un pion pe tabla pentru egalitate și putere. Și ura lui va fi alimentată de pierderea care îi va sfărâma sufletul. Avea pentru ce să lupte, o datora neamului său. Dar schimbările sunt dureroase, incisive și prea greu de dus.

Darrow mi-a oferit câteva momente de tensiune pură. Știam că este un tip inteligent, dar nu am intuit cât de strategică poate fi gândirea sa. Șiretenia și înțelepciunea sa au făcut ca să îmi placă să citesc paginile întregi pline de confruntările dintre Case. Bine, nici Pierce Brown nu a pierdut vremea cu detalii inutile. Atac, luptă, atac, luptă, sclavi, stindarde, dușmani, atac, luptă. Nimeni nu pierde vremea pe aici. Darrow nu are timp de pierdut, răzbunarea îl macină încet pe interior.

„Vor să-l omor pentru că nu a avut rezultate bune la teste. E un dezechilibru. Sunt secera lui Darwin. Natura care se debarasează de pleavă. Nu ştiu să ucid. N-am mai ucis niciodată un om. N-am nicio lamă, niciun baston, niciun arzător. Pare imposibil că aş putea să-i vărs sângele acestui băiat făcut din carne şi muşchi, doar cu mâinile goale.”

Lupta dintre case

Imposibilul se produce. Un Roșu devine un Auriu. V-ați prins, Darrow este pionul infiltrat în castele superioare. Pe lângă detaliile despre viața plină de huzur a Auriilor, Darrow află că ei, cei inferiori, erau mințiți de ani buni. Era populație pe Marte. Iahturi zburătoare, nave, oameni, caste. Și numai ei trăiau în întuneric, în măruntaiele Pământului. Săpând, murind, jelind. Furia lui atinge cote alarmante și curând avea unde și pe cine să o descarce.

„Este un oraş al turnurilor, al parcurilor, al râurilor, al grădinilor şi al fântânilor. Este un oraş al viselor, un oraş al apelor albastre şi al existenţei verzi pe o planetă roşie despre care se presupunea că este la fel de stearpă ca cel mai înfiorător deşert. Asta nu este planeta Marte pe care ne-au arătat-o la CutiileHologramă. Nu este un loc inadecvat pentru oameni. Este un loc al minciunilor, al bunăstării şi al deplinei abundențe.

Mi se taie respiraţia în fața grotescului situaţiei.”

Mă gândeam că viața lui ca Auriu va fi grea. Dar nu atât de grea. Forțat să devină criminal din prima zi, Darrow trebuie să dea examen după examen pentru a ajunge fix în punctul în care cei care-l recrutaseră voiau să ajungă. Puterea trebuia să fie a lor. Dar, până în acel punct, mulți se vor pierde pe drum, alianțe se vor semna la fiecare pas. Și Darrow va pierde câte o bucată din ceea ce este el cu adevărat.

Eu sunt furia şi impulsul. Dacă mi-ar cunoaşte secretul, m-ar putea omorî într-o secundă.”

Primul volum a fost intens, zgomotos, dureros. Darrow s-a remarcat, dar nu am putut să nu remarc și celelalte personaje. Mustang a fost preferata mea. Nu știam când sau dacă pot avea încredere în ea. Este iscusită, îndemânatică. Alunecoasă din fire, nu știi dacă te privește drept dușman sau drept aliat. Nu vreau să vă spun mai multe, dar vreau să cred că o s-o văd și în următoarele volume.

Furia roșie – vremea răzbunării.

Mi-a plăcut acest volum. S-a parcurs ușor și a înflorit treptat sub ochii mei, lucru care mi-a permis să îl înțeleg și să îl asimilez. Sunt sigură că lucrurile se vor complica în volumele următoare, așa că am nevoie de o mică pauză de la lumea lui Pierce Brown. Dar voi reveni.

A apărut la Youngart (ediția pe care o am eu) și poate fi cumpărat de aici. 

 

Lasă un răspuns