Ronen Bergman
Ridică-te și ucide primul
Istoria secretă a asasinatelor planificate ale Israelului

Structurile israeliene de informații își apără cu gelozie secretele. Opacitatea aproape totală este protejată de un melanj complex de legi și protocoale, cenzură militară strictă și intimidarea, interogarea și acuzarea jurnaliștilor și surselor lor. Această carte încearcă să arunce lumina asupra unor operațiuni importante, reușite sau nereușite, care au modelat istoria Mossadului, dar și a altor organisme din comunitatea israeliană de informații.

Ronen Bergman este senior analist pe probleme de politică și apărare la Yedioth Ahronoth, cel mai citit ziar din Israel, dar a scris și pentru New York Times, Wall Street Journal sau Newsweek. Susține frecvent conferințe pe teme de politică sau apărare la prestigioase universități din SUA și Europa. În cărțile lui de non-ficțiune tratează subiecte precum Războiul de Yom Kippur, corupția din cadrul Autorității Palestiniene sau conflictul cu Iranul.

„Prima privire cuprinzătoare asupra asasinatelor sponsorizate de statul Israel.”
Ethan Bronner, senior editor Bloomberg News
„Cartea lui Bergman este inteligentă și echilibrată.”, Kenneth M. Pollack, fost analist CIA
Categorie: Nonficțiune adulți
Format: Biblioteca RAO
Domeniu de editare: istorie / istoria serviciilor secrete

Ridică-te și ucide primul

Fragment:

„Există unele avantaje să ai o rană la spate”, zise Dagan în deschiderea discursului. „Primești un certificat medical care confirmă că ai coloană vertebrală.” Foarte repede, ne-am dat seama că aceasta nu era vreo glumiță, în timp ce Dagan s-a lansat într-un atac vehement la adresa prim-ministrului Israelului. Benjamin Netanyahu, a afirmat Dagan, se purta iresponsabil și, din motive pur egoiste, conducea țara spre dezastru. „Dacă cineva este ales, nu înseamnă că este și deștept”, a fost una dintre ironiile sale.
Era ultima zi din mandatul lui Dagan în postul de director al Mossad. Netanyahu îi arătase ușa deschisă și Dagan, al cărui vis de o viață fusese acela de a fi în fruntea spionilor Israelului, nu avea de gând să stea cu mâinile încrucișate. Criza acută de încredere dintre cei doi începuse în jurul a două chestiuni, și ambele erau strâns legate de arma preferată a lui Meir Dagan: asasinatul.
Cu opt ani înainte, Ariel Sharon îl numise pe Dagan în postul de la Mossad și îl însărcinase cu distrugerea proiectului iranian de producere a armelor nucleare, pe care ambii bărbați îl priveau drept o amenințare existențială la adresa Israelului. Dagan a acționat în câteva moduri pentru a-și îndeplini sarcina. Cel mai greu, dar și cel mai eficient, credea Dagan, era să-i identifice pe specialiștii-cheie iranieni în energie nucleară și în rachete, să-i localizeze și să-i scoată din joc. Mossad a indicat cincisprezece astfel de ținte, dintre care a eliminat șase, majoritatea când erau pe drumul spre locul de muncă, dimineața, prin folosirea de mine magnetice, atașate de mașina acestora de către un motociclist. În plus, un general al Corpului de Gardă Revoluționar Islamic, responsabil cu proiectul nuclear, a fost aruncat în aer în sediul său, împreună cu șaptesprezece dintre oamenii lui.
Aceste operațiuni, și multe altele, au fost toate încununate de succes, dar Netanyahu și ministrul apărării, Ehud Barak, au început să simtă că utilitatea lor era în scădere. Au hotărât că măsurile clandestine nu mai puteau să întârzie în mod eficient proiectul nuclear iranian și că doar un bombardament aerian masiv asupra instalațiilor nucleare din Teheran ar opri, în mod efectiv, progresul pe care Iranul îl făcea pe calea obținerii unor astfel de arme.
Dagan s-a opus vehement acestei idei, care era total împotriva crezului său: că războiul deschis trebuia dus doar atunci când „cuțitul era la gât” sau ca ultimă soluție, în situațiile în care nu mai era altă variantă. Tot restul putea și trebuia să fie derulat prin mijloace clandestine.
„Asasinatele, a spus el, au efect asupra moralului, dar și un efect practic. Nu cred că erau mulți care ar fi putut să-l înlocuiască pe Napoleon sau pe un președinte ca Roosevelt sau pe un prim-ministru ca Churchill. Aspectul personal cu siguranță că joacă un rol. Este adevărat că oricine poate fi înlocuit, dar este o diferență între un înlocuitor plin de curaj și un personaj fără viață.”
Mai mult de-atât, folosirea asasinatelor, în viziunea lui Dagan, „este cu mult mai morală” decât un război la scară mare. Neutralizarea câtorva personaje importante este de ajuns ca să facă inutilă cea de-a doua variantă și să salveze viețile a numeroși soldați și civili de ambele părți. Un atac de mare amploare asupra Iranului ar duce la un conflict pe scară largă în Orientul Mijlociu și, chiar și atunci, este posibil să nu creeze suficiente daune instalațiilor iraniene.
În sfârșit, din punctul de vedere al lui Dagan, dacă Israelul ar începe un război cu Iranul, ar însemna o incriminare a întregii sale cariere. Cărțile de istorie ar arăta că nu și-a îndeplinit sarcina pe care i-a dat-o Sharon: să pună capăt evoluției nucleare iraniene folosind metode sub acoperire, fără a recurge la un atac pe față.
Opoziția lui Dagan și marea presiune similară din partea conducătorilor armatei și serviciilor de informații au forțat amânarea repetată a atacului asupra Iranului. Dagan chiar l-a informat pe directorul CIA, Leon Panetta, despre planul israelian (prim-ministrul spunea că a făcut acest lucru fără permisiune) și, peste puțină vreme, președintele Obama îl avertiza, la rândul său, pe Netanyahu să nu atace.
Tensiunea dintre cei doi s-a intensificat în 2010, la șapte ani după ce Dagan își ocupase postul. Dagan trimisese o echipă de comando de douăzeci și șapte de agenți Mossad în Dubai, pentru a-l elimina pe unul dintre înalții comandanți ai grupului terorist palestinian Hamas. Și-au făcut treaba: asasinii l-au injectat cu un drog paralizant în camera lui de hotel și au părăsit țara înainte ca trupul acestuia să fie descoperit.
Dar, la foarte puțină vreme după plecarea lor, din cauza multor greșeli făcute – au uitat să ia în considerare numeroasele camere de supraveghere din Dubai; au folosit aceleași pașapoarte pe care agenții le folosiseră anterior, când intraseră în Dubai pentru a urmări ținta; și un cod telefonic pe care poliția locală l-a descifrat fără probleme – întreaga lume vedea în curând filmări video cu fețele lor și o descriere completă a acțiunilor lor. Descoperirea că era o operațiune a Mossad a produs considerabile daune operaționale agenției, laolaltă cu niște complicații profunde pentru Israel, care fusese prins din nou folosind pașapoarte false ale statelor occidentale prietene pentru agenții săi. „Dar mi-ați spus că va fi ușor și simplu, că riscul de a ieși ceva greșit era aproape de zero”, i-a aruncat Netanyahu în față lui Dagan, ordonându-i să suspende, până la noi ordine, multe dintre asasinatele plănuite aflate în așteptare, dar și alte operațiuni.
Confruntarea dintre Dagan și Netanyahu a devenit din ce în ce mai acută, până când Netanyahu (conform variantei sale) a decis să nu-i mai prelungească mandatul lui Dagan; sau, conform lui Dagan, „pur și simplu m-am săturat de el și m-am hotărât să mă retrag”.

Lasă un răspuns