Fracturi a fost alegerea mea de zilele trecute. Îmi place să aleg romane despre care nu știu nimic și să descopăr autori români pe care eu nu prea îi văd în online. Văzusem doar câteva păreri despre povestea scrisă de Mihail Victus și recunosc că eram foarte curioasă în privința ei.
Știți deja că nu mai plec la drum cu așteptări mărețe, mă las surprinsă de ceea ce descopăr treptat și caut dincolo de poveste: stil de scriere, construcție, atenție la detalii. Fracturi nu este un roman complicat, nici nu se desfășoară pe zeci de pagini de acțiune.
Dar fost o lectură diferită. Proaspătă, promițătoare și plină de capcane. Mi-a fost teamă de ea, credeam că autorul nu va avea timp să dezvolte subiectul. Dar, pentru ideea de la baza cărții, a fost mai mult decât suficient. Un joc psihologic asezonat cu vină, destăinuri, manipulări și regrete.
Fracturi – din câte eu-ri suntem compuși?
Cu toții am mințit de-a lungul vieții. Pentru a proteja, pentru a ne pune la adăpost, pentru a închide răni sau pentru că minciuna ar fi putut atenua un pic din cruzimea adevărului. Dar ce ne facem cu cei care fac din minciună arma lor cu două tăișuri? Ce le putem spune celor care își îmbracă în minciună fiecare acțiune? Manipularea devine calitatea lor principală și nu se dau în lături de la nimic pentru a obține ceea ce doresc. Așa este personajul principal din Fracturi.
Te identifici până la un punct cu el. Nu toți ne căutăm pe noi în personajele din cărți? Știm că seamănă cu noi, dar vedem și că are multe de ascuns. Vrem să îl credem, dar ne este teamă de minciunile pe care le țese în lanț.
Dincolo de stilul captivant de scriere, personal îmi doresc să felicit autorul pentru maniera îndrăzneață în care a ales să își construiască povestea. Un roman tip mărturie, un roman care își ține secretele până la ultimul rând. Și nu este un roman care doar te incită pentru a te plictisi câteva pagini mai încolo. Îl privești cu scepticism și te întrebi ce secrete ține bine ascunse tânărul nostru în mânecă. A dovedit, și nu o singură dată, că se conduce doar după regulile care lucrează în beneficiul propriu și atât. E un defect până-n măduva oaselor. Dar și oamenii ăștia au conștiință. Și nu toți o așteaptă pe doamna cu coasa pentru a se destăinui. Ce are el de spus?
Un joc psihologic
Un presupus atentat cu mașină are loc în București. Autoritățile cred că este vorba despre un atac terorist. Mor oameni nevinovați și un tânăr avocat de succes ajunge în comă, la spital. Naratorul nostru, omul care suferă de o criză acută de conștiință, fusese la locul accidentului, dar fuge și ascunde implicarea lui. Deși încearcă să uite, viermele vinei începe să își facă sălaș în sufletul lui și știe că nu va putea trăi la nesfârșit cu asta. Indiferent cât de puternic crede cel că este. Are nevoie să se descarce. Și unde poate face asta dacă nu la familia victimei?
Misterul identității personajului principal se completează foarte bine cu finalul pe care autorul l-a pregătit pentru acest roman. Și mi-a plăcut faptul că a construit o poveste rotundă, care se completează treptat. Rămân doar două nemulțumiri personale: faptul că autorul nu a elucidat misterul asupra prezenței avocatului accidentat și faptul că nu mi-a permis să aflu ce s-a întâmplat cu personajele după ce această destăinuire a „plecat” în lume. Nu era prea greu să tragi niște concluzii, și aici mă refer strict la acțiunea romanului.
Fracturi – o lectură diferită
Pentru iubitorii de romane thriller și romane psihologice, Fracturi nu este un „cod” greu de descifrat. Dar este o lectură care te surprinde și te determină să vrei să afli finalul. Îl felicit pe autor pentru stilul de scriere. Are un stil puternic, fluid și promițător. Sunt curioasă să văd cu ce ne va mai surprinde pe viitor!
Fracturi a apărut la Editura Vremea și poate fi comandat de aici.
Un presupus atentat cu mașină. Un manipulator media, lipsit de scrupule. Sentimentul de vinovăție. Lupta disperată de-a nu pierde controlul. Acesta este un roman fascinant despre trezirea conștiinței.
Autorul, Mihail Victus (n. 1986), a obținut numeroase premii literare pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015). Începând cu 2006, a publicat proză în diverse reviste: Tribuna (2017), Iocan (2016), Ateneu (2015), Actualitatea literară (2011) etc.