Forma apei – Guillermo del Toro, Daniel Kraus (recenzie)

Sunt victima acestei cărți. M-a bulversat, mi-a dat toate stările peste cap și am trecut de la dragoste la ură în cadrul aceluiași rând. Dacă îmi pare rău că am citit-o? Nu, categoric nu. M-am lăsat purtată de farmecul lumilor ireale și am fost atentă la desfășurarea de forțe din fața ochilor mei. 

Când am văzut cartea pe site-ul librăriei Libmag, am știut că trebuie să o citesc. Am rezistat eroic și nu am deschis nici măcar un singur trailer cu filmul inspirat de această carte. Am vrut să descopăr de una singură povestea, să îmi imaginez cu puterea minții mele creatura aceasta care a fost elementul central, elementul surpriză. Ca să fiu sinceră până la capăt, nici măcar acum nu am făcut asta. Mi-a fost de-ajuns cartea. Mi-a oferit suficiente stări și o cantitate considerabilă de detalii și informații. 

Dacă nu uiți faptul că această carte îmbină două lumi extrem de diferite, atunci te vei bucura de poveste. Dacă nu te lași cuprins de toată nebunia cu care este construit totul, atunci vei vedea numai forma brută și dură din care este alcătuită. Mi s-a părut că seamăna cumva cu Frumoasa și Bestia, și, ca să dăm și un exemplu de la noi din țară, cumva și cu Luceafărul și Cătălina. Doi oameni ce vin din lumi diametral opuse, îndemnați de dragoste și de dorința acută de acceptare, încep să se cunoască, tânjesc unul după celălalt, se îndrăgostesc și caută o punte comună, o nișă unde să fie posibilă fuziunea lumilor din care fac parte. 

Începutul romanului Forma apei mi s-a părut greoi și fascinant în același timp. Ca un magnet mă atrăgea, voiam să știu mai multe, dar mă tot împiedicam de informații și stări explicate în prea puține cuvinte. Zgârcenie sau stil milităresc, tranșant? Oricum ar fi fost, pagină după pagină, m-am simțit mult mai implicată în poveste și mai dornică de cunoaștere. Cine era creatura aceea și de ce o voiau rușii și americanii în aceeași măsură? De ce fusese nevoie de infiltrarea unui spion rus în cadrul laboratorului Occam? Cum ar fi putut înțelege oamenii ceea ce din punct de vedere științific era imposibil să existe?

Strickland fusese desemnat omul care trebuia să îl captureze pe Deus Brânquia (Zeul Junglă, Devonianul), o creatură ce pare să fie alcătuita din elemente specifice mai multor animale. Solzi de pește, branhii, gheare unite de membrane, ochi rotunzi de batracian, spini specifici unei șopârle, dar care are constituția unui om. 

Fusese capturat în râul ce străbate jungla după o expediție ce durase șaptesprezece luni. Șaptesprezece luni în care Strickland dusese dorul familiei sale, se sălbăticise, mâncase carne crudă, înfruntase sezonul secetos și înnebunise. Capturase blestemata creatura și abia aștepta momentul în care misiunea aceasta se va încheia și el va fi liber să se retragă și să se bucure de viață. Numai că nimic nu va mai fi ca înainte. Paranoia lui atinge cote alarmante și se lasă devorat de ura ce îl macină pe înăuntru. Mi s-a părut fabulos modul în care autorul reușește în extrem de puține cuvinte să evidențieze putregaiul din mintea acestui om afectat.

Elisa fusese toată viața ei o neacceptată, o trecută cu vederea. Se născuse mută și fusese abandonată de părinții ei. Crescută într-un orfelinat, Elisei nu i se dă o clipă voie să uite de condiția ei mizeră. Alungată, blestemată și criticată, Elisa este hotărâtă să lupte. Să rămână demnă și stăpână pe viața ei. Ii surâde norocul atunci când găsește o cămăruță de închiriat desupra cinematografului din oraș, un loc de muncă la laboratorul Occam pe post de femeie de serviciu și o prietenă în persoana Zeldei, colega ei de tură. 

Elisa iubea filmele și pantofii. Avea diferite modele de pantofi de toate culorile. Îi încălța și îi iubea de parcă ei aveau puterea de a-i purta pașii în altă viață, de parcă ea ar fi devenit brusc altcineva dacă ar fi bătut călcâiele de trei ori. Era tot Elisa, fata mută, femeia de serviciu din tura de noapte, dar asta nu o împiedica să îi colecționeze. 

Laboratorul avea reguli foarte stricte, dar totul capătă proporții astronomice când se începe amenajarea camerei F-1. Un rezervor uriaș, instrumente pentru studiu, doctori noi și un nivel de securitate extrem de ridicat. Elisa și Zelda știau că acolo este pe cale să se întâmple ceva măreț. Zelda nu acordă prea mare importanță, dar Elisa este atrasă de acvariu, de forma apei, de culoarea ei. 

Deus Brânquia, creatura fascinantă, fusese capturat și transportat în acel rezervor. Avea să fie subiectul de studiu a mai multor doctori, dar nimeni nu avea să îi simtă suferința. Elisa este singura care rupe bariera. Atrasă ca un magnet de laboratorul F-1, Elisa nu se sperie când îl vede. Este atrasă de curcubeul din ochii lui și de valsul culorilor pe care îl răspândeau solzii lui. Culorile erau strâns legate de stările lui Deus, Elisa era vinovată de trăirile lui. Îl învață limbajul semnelor și, la puțin timp, Deus este capabil să îi „scrie” prenumele și numele mâncării pe care Elisa i-o aducea: ou. Oul fiert, oul de la care începe lumea. Oul care dă naștere și dragostei lor. 

Elisa nu se teme de el, se teme doar de ce ar fi lumea ei fără el. Îi redase bucuria și o făcuse să se simtă importantă. Nu era gata să trăiască fără el chiar dacă asta presupunea un lung șir de riscuri. Numai că Elisa este doar o femeie de serviciu. Strickland îl vrea mort pe Deus și spionul rus îl vrea eliminat. Cine va câștiga? Ce soartă îl așteaptă pe Zeul Junglei? 

Povestea este una care te înduioșează pe final. Uiți pentru moment de toate barierele și încerci să speri, să speri că există o șansă pentru orice și oricine. Este o carte cu o acțiune destul de plană, nu m-am îmbogățit  în urma lecturării ei, dar nu am simțit că pierd timpul. M-am bucurat de o poveste care ridică ștacheta imaginației și te îndeamnă să te gândești la ce-ar fi fost dacă…

Dacă sunteți curioși, găsiți cartea chiar aici. Eu sunt curioasă de părerea celor care au citit cartea.