Florile soarelui este cel de-al treilea roman al seriei pe care autoarea Martha Hall Kelly a închinat-o unor femei puternice, hotărâte și determinate. Dacă ați urmărit filmulețul postat de mine zilele trecute, știți deja că, din punctul meu de vedere, romanele acestea nu alcătuiesc o serie, că se pot citi liniștit separat și garantez că vor avea același impact asupra voastră.
În ordinea apariției: Când înflorește liliacul, Trandafirii pierduți, Florile soarelui. Din punct de vedere al cronologiei faptelor și al perioadei abordate, volumele ar trebui să fie citite de la ultimul la primul. Dar, așa cum am precizat și mai sus, aceasta nu este o regulă și nu e musai să le citiți pe toate trei.
„Când înflorește liliacul” rămâne preferatul meu și asta pentru că subiectul îmi este unul drag, dar și pentru că impactul lui asupra mea a fost unul uriaș. Martha Hall Kelly setase niște limite undeva foarte sus și am rămas ușor dezamăgită când am citit Trandafirii pierduți. Dar asta s-a întâmplat și pentru că am făcut greșeala de a compara poveștile între ele. Cu Florile soarelui nu mi-am mai dat voie să greșesc la fel. Am privit povestea ca atare, i-am oferit toată atenția și dragostea mea. Bine, era aproape imposibil să nu iubesc povestea asta! Mi-a adus un pic aminte de cartea care mi-a marcat copilăria: Coliba Unchiului Tom.
Florile soarelui – trei destine diferite
Autoarea a fost mult mai generoasă cu descrierile în această poveste. Mi-a descris evenimente banale, cotidiene. Dar așa m-a ajutat să intru mai bine în atmosfera anilor respectivi. Mi-a oferit detalii despre evenimente importante, despre situațiile politico-sociale pe care le-au traversat personajele. Pe cât de tare le-am apreciat atunci când le-am întâlnit, pe cât de prinsă mă simțeam în stilul acela de viață, pe-atât de tare m-au supărat graba de pe final și coincidențele fericite.
Ne aflăm în preajma războiului dintre Nord și Sud, Războiul de secesiune – după cum mai este numit, război izbucnit între Sudul sclavagist și Nordul aboliționist. Iar Martha Hall Kelly ne-a situat în toate cele trei tabere majore implicate, ca să spun așa. Am fost în pielea unei proprietare de sclavi, în pielea unei aboliționiste convinse și în pielea unei tinere de culoare.
Anne-May – un personaj care lasă urme
Anne-May este personajul pe care am simțit că îl voi antipatiza de la primul la ultimul rând. Cred că Anne-May se temea cel mai tare de sărăcie. Și acționa cu toată disperarea ei, dar asta nu este o scuză. Prinsă într-o căsnicie pe care nu pre și-o dorea, Anne-May se bucura doar de poziția sa privilegiată. Nu împărtășea simpatiile soțului său față de servitorii negri, nu pierdea nici măcar o singură ocazie pentr a-i înjosi, a-i biciui și a-i trata ca pe niște nimicuri.
Numai pe Jemma a biciuit-o de câteva ori și a turnat oțet peste rănile însângerate și dureros de crunte. Și imediat după bătaie, a trimis-o pe aceasta să își continue munca. Dar tot pe Jemma o striga atunci când avea nevoie de ajutor pentru sarcinile sale. Jemma îi copia scrisorile, Jemma îi făcea bonete, Jemma îi cosea tivul rochiei. Nu știu câtă răbdare și putere au avut putut avea oamenii de culoare. Nu știu cum înfruntau fiecare zi știind că vor fi munciți până la epuizare deși erau hrăniți foarte prost și cazați în condiții mizere.
Anne-May este personajul pe care Martha Hall Kelly l-a folosit pentru a reda cruzimea tuturor proprietarilor de sclavi. Prin ea a redat tratamentul inuman și modul de viață de pe plantații.
Georgy Woolsey – moștenitoarea unei familii aboliționiste
Georgy Woolsey este un alt exemplu de femeie care și-a înfruntat poziția dictată de rigorile vremii. Georgy a existat în realitate și familia sa este recunoscută pentru lupta împotriva sclaviei, dar și pentru curajul de a face orice pentru a-și atinge cele mai mari visuri.
Georgy a înfruntat lumea bărbaților și s-a adaptat rapid la condițille vitrege de viață din spitalele de campanie sau vasele-spital în care erau tratați soldații răniți. Nu s-a ascuns în spatele piedicilor puse. Și-a dorit să fie infirmieră, să conducă propria școală de infirmiere și să dovedească tuturor că și femeile puteau îngriji pacienții, că ele puteau să indentifice mai ușor suferințele și nevoile celor care erau pe patul de suferință.
Pe plan profesional, nu am ce să-i reproșez. Dar mi-aș fi dorit să fie la fel de hotărâtă și pe plan personal. Nu știu dacă autoarea i-a descris fidel viața în roman, dar m-a supărat nestatornicia ei. Voia, da nu voia. Nu-l iubea pe Frank, da suferea dacă el nu îi acorda atenție. Chiar și cu toate aceste mici piedici, Georgy mi-a fost foarte dragă.
Jemma – pata mea de culoare
Jemma a fost personajul meu preferat și m-a uimit cu puterea și curajul său! O mână de om? Un om atât de fragil și de micuț, un om care nu a cunoscut altă viață în afară de asta, un om care a fost martorul unor morți violente, un om care a crescut sub un cer fără posibilități și fără rute ocolitoare.
Jemma era inteligentă și se bucura de faptul că știa să citească. Tandy-Rose, fosta proprietară a plantației, o învățase să scrie și să citescă. Anne-May o folosea, dar măcar nu era trimisă la câmp, să culeagă tutun sau bumbac.
Jemma este catalizatorul întregului roman. Ea așa am simțit-o. Și-a rupt lanțurile și a profitat de fiecare oportunitate. Jemma nu știuse să dea glas propriilor dorințe și învață să o facă. Își găsește propria voce și începe să își lepede de pe umeri anii de abuz și de tăcere. Mi-a plăcut foarte mult de ea și m-am bucurat de fiecare dată când a apărut în poveste.
Florile soarelui – un roman mărturie
Florile soarelui este un roman puternic, un roman mărturie despre o perioadă pe care mi-aș dori să o lăsăm acolo, mult în spatele nostru. Am fost prinsă în poveste și m-am bucurat de o călătorie remarcabilă!
Florile soarelui a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
De trecut pe listă și citit! Mulțumesc!