Flori pentru Algernon / Flowers pentru Algernon – Daniel Keyes ***Recenzie

TITLU: FLORI PENTRU ALGERNON

TITLU ORIGINAL: FLOWERS FOR ALGERNON

AUTOR: DANIEL KEYESF

EDITURA: YOUNGART

DOMENII: FICȚIUNE, SCIENCE FICTION

NUMĂR PAGINI: 264 (HARDCOVER)

Cărții i-am acordat 5 stele pe Goodreads, pentru că este una dintre cele mai emoționante lecturi din ultima vreme. Pentru că m-a ”îndemnat” să iau o pauză și să reconsider modul în care privesc oamenii cu dizabilități de orice fel, pentru că mi-a adus aminte de empatie, de bucuria pură și sinceră și de lucrurile care contează cu adevărat în viață. Superficialul, prejudecățile și măreția, superioritatea, sunt încă ”lentilele” cu care privim societatea. Și e păcat…atât de păcat, există frumusețe acolo unde nu catadicsim să zăbovim, există bunătate și dragoste în fiecare gest, iar oamenii cu dizabilități au atât de mult de oferit,
* * * * *
Charlie Gordon exista… era real, cu toate că societatea se părea că nu îl considera o ființă umană. Era privit ca o cantitate neglijabilă, cel care putea mătura toaletele într-o brutărie, căra saci și era bun de țintă pentru glumele ”bune”. Avea 30 de ani și de la 17 se descurca singur.
Nu, nu fusese abandonat la naștere. Fusese privit ca o pată, ca un lucru imperfect care trebuia ascuns. Mama lui nu pierdea vreo ocazie pentru a-l educa cu cureaua, pentru a-l închide într-o cameră rece, singur cu ideile lui. Îl pedepsea corporal pentru că se scăpa pe el și îi dădea din nou câteva curele pentru că nu era deștept, și ce va spune lumea?
Este tolerat în familie până când mama lui este sigură că Norma, sora lui , este perfect sănătoasă și normală după standardele ei. Mama lui susținea că Norma suferea de batjocura colegilor săi, că era privită ca sora moronului, a întârziatului care se maimuțărea la ore și care nu era în stare să citească. De aceea crede că cel mai bine ar fi dacă Charlie nu ar mai fi…
Tatăl lui, Matt îl duce la unchiul Hernan, care îi găsește de lucru într-o brutărie. Charlie se putea descurca singur, pentru că din punct de vedere medical era încadrat în rândul ”întârziaților mental superiori”, IQ -ul lui fiind în jur de 60-70. Era un copil mare. Unul care nu avusese dragoste, înțelegere sau acceptare. Era privit ca o ciudățenie, era lovit și luat în chip de râs. Iar el știți ce făcea? Râdea. Râdea și se bucura de atenția lor, îi considera prieteni. Răsplătea răutatea cu bunătate, tachinările răutăcioase cu zâmbete izvorâte din puritate.
Când la scoală este observat de profesoara lui, Charlie primește o șansă de a fi deștept. O echipă de medici care studiau o modalitate de a inova lumea medicală în domeniul neurochirurgiei îl propun pe Charlie pentru o operație. Experimentul rămânea strict secret până la analizarea strictă a progreselor lui.
Cartea este scrisă sub formă de Rapoarte de progres, pe care Charlie era obligat să le scrie singur. Din ele aflăm despre testele la care este supus, dar și despre faptul că el nu își amintea nimic din copilăria lui. Trăia într-un vid…
”rapor de progrs 1
3 matie.
Dr Strauss zice să sciu ce gndesc şi ţiu minte şi orcei cu mine de acum
mai deprate. Nu şti dece da –zice căi imprtant ca să vadă pot folosi pe mine.
Aşvrea ca da fincă Dra Kinnian zice că ei poate face pe mine deştept. Io vrea
să fideştept. Numele meo ie Charlie Gordon. Lucrz în brutăria Donners. Dl
Donner dă mie 11 dolri pe săptnâna şi pâne şi cozonac dacă vrea io. Am 32
de an şi zioa mea ie pesteo lună. Leam zis lui Dr Strauss şi prefesor Nemur că
nu scri bine, da iei zice nui nimic zice să scri aşa cum vrbesc şi cum scri
copuneri la clasa lu Dra Kinnian dela centru dela colegiu beekmin pentr adult
întârziat unde merg sănvăţ3 ori pe săptmână în timpu meo liber. Dr Strauss
zice scri mult totce gndesc şi totce săntâmplă da numa pot gndesc fiincă nam
cesă scri aşa termin pentr az…al dtale credincios Charlie Gordon.”
Experimentul fusese mai întâi testat pe șoarecele Algernon. Învățase să găsească ieșirea dintr-un labirint, învățase cum să deschidă diferite ușițe și sisteme pentru a se hrăni singur, iar durata progresului său era mulțumitoare pentru medici. Charlie este pus să concureze cu Algernon, având de rezolvat același labirint și aceleași sisteme de deschis. Primise un bețișor care îi trimitea un impuls electric ori de câte ori greșea, iar șoricelul îl bătea de fiecare dată. Charlie îl ura pe ”șoaricul” ăsta mai deștept ca el. Își dorea să fie deștept, să înțeleagă lumea și să fie pe picior de egalitate.
După ce este operat, Charlie evoluează rapid. Se observă deja în modul în care se raportează la cei din jur, dar și datorită fluxului de amintiri care tot îi revin sub forma unor scene. Era capabil să își amintească de bătăile mamei, de refuzul Normei de a avea un frate ciudat. Este avid după informație și reușește să rezolve mult mai repede misterele decât Algernon, șoarecele isteț.
”Inteligenţa aceasta mă despărţise de toată lumea pe care o cunoşteam
şi o iubeam, şi mă aruncase afară din brutărie. Acum sunt mai singur ca
oricând. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă l-ar pune din nou pe Algernon în
cuşca cea mare laolaltă cu alţi şoareci. Oare s-ar întoarce şi ei împotriva lui.”
Cei de la brutărie observă schimbarea lui Charlie și nu și-l mai doresc în jurul lor. Era ca și cum pe măsura ce el creștea ei se micșorau. Nu le plăcea să fie diferit, nu așa. Era mai amuzant când el era prostul, iar ei se considerau superiori.
În noua etapă din viața sa, Charlie privește lumea cu alți ochi. Poate diferenția binele de rău, poate să își stabilească noul drum. Însă cu toate că acum putea vorbi fluent 20 de limbi străine, putea discuta de la egal la egal cu profesori universitari, lipsea ceva. Își pierduse inocența și zâmbetul cald. Acum era cinic, arogant și suspicios. Când era în tabăra cealaltă își dorea cu orice preț să fie deștept, acum se simțea înjosit. Credea că este privit ca un cobai, un animal în cușcă și că nimeni nu îl consideră o ființă umană, de parcă viața lui anterioara era egală cu zero. Se revoltă și se răzbună: în cadrul unei conferințe unde era prezentat cu mândrie si experimentul Charlie Gordon- Algernon, îl lasă pe șoarece să iasă din cușcă si pleacă cu el la New York.
Însă Algernon dă deja primele semne că ceva nu e în regulă cu el…oare procesul lui este și el reversibil?
Cum poate el, prostovanul de Charlie să lase ceva în urma lui?
Am suferit alături de Charlie pentru fiecare etapă, pentru fiecare amintire și am suferit pentru finalul cărții. Nu, nu am să ascund că finalul este trist, dar cartea merită citită, este un mustread. Am citit despre carte pe internet și am văzut că datorită faptului că autorul nu le-a oferit un happy end, cartea a fost refuzată de 5 ori de la tipărire. Da, aceeași carte care deși este scrisă În 1959 și transformată în roman în 1966, continuă să aibă un subiect de actualitate. Societatea a evoluat, oamenii nu toți.
Cartea a primit premiul Hugo în 1959 și premiul Nebula în 1966.
Cred că ar trebui să acordăm mai multă atenție persoanelor cu dizabilități, noi suntem mult mai bolnavi ca ei. Au atâtea de oferit, sunt SPECIALI, da, dar nu pentru boala lor ci pentru comoara ce o au în suflet. Nouă ne lipsește răbdarea, empatia și dragostea. Dacă ei sunt încadrați la persoane cu handicap pentru că au retard sau stau în cărucioare cu rotile, sau au probleme de vedere..noi, ăștia care nu avem un suflet mare cum ar trebui să ne numim?