Fiicele paznicului – Jean E. Pendziwol, recenzie

„Fiicele paznicului” este un roman despre viață. Viața așa cum o știm noi: frumoasă, acidă, brută, plină de sacrificii și compromisuri. Secretele bine păstrate, mostrele de adevăr și regretele sunt la ele acasă în acest roman.

O viață de om. Ani mai mulți sau mai puțini, dar cu siguranță, toți plini de lecții și de alegeri. Decizii care pot marca sau schimba definitiv viața cuiva. „Fiicele paznicului” surprinde câte puțin din toate. Ne predă cu măiestrie lecția dragostei și a devotamentului. Învață cititorul despre importanța legăturilor dintre oameni, indiferent de natura lor.

Cu romanul ăsta a fost dragoste la prima vedere. A stat pe noptiera mea numai câteva zile, nu i-am rezistat mai mult. E genul de carte care mie îmi place la nebunie. Incursiuni în trecut, istoriile unor vieți ieșite din tipar, secretele care țin laolaltă o familie. Sunt și adevăruri care le pot destrăma, dar depinde de cât de puternică este fundația pe care familia este construită.

Fiicele paznicului  – un roman cât o lecție de viață 

Jean E. Pendziwol este un bun constructor. Ia piesele și le șlefuiește, le dă o formă și le unește exact la momentul potrivit. Începutul nu îmi era prea clar. Mi-era teamă că mă voi prinde ca într-o plasă de pescuit și nu voi mai reuși să ies de acolo. Nu se vedea nicăieri „pământ”, peste tot vedeam o întindere necunoscută, întindere pe care mă temeam că nu o voi putea stăpâni.

Am o slăbiciune pentru romanele care au bătrâni în prim plan. Asta pentru că știu că au trăit nenumărate experiențe, pentru că sunt martorii unei lumi pe care noi o vedem numai în fotografii. Elizabeth este pionul central al poveștii. Era o doamnă trecută de nouăzeci de ani, aproape nevăzătoare și întâlnirea cu ea a fost una plină de anticipație. Nu ea era importantă acum, copilăria și tinerețea ei erau. Anii de dinaintea azilului de bătrâni erau cei care îi conferiseră această aură misterioasă. Deși ochii ei păreau să ascundă multe mistere, Elizabeth avea în ei și un soi de pace, un fel de căutare terminată. Ce se ascundea în spatele lor? Cine fusese Elizabeth?

„Fiicele paznicului”  – un roman despre prietenie

Morgan este o tânără rebelă. Rămasă fără părinți, Morgan face turul mai multor case de plasament. Nu se acomoda niciunde. Nu este ușor de stăpânit și nu se sfiește din a arăta asta. Dar rebeliunea ei nu este altceva decât o mască pe care o pune vulnerabilității sale. Morgan suferea și așa atrăgea atenția asupra ei. Morgan are nevoie de dragoste, de sfaturi și de prietenie.

Fiicele paznicului – un roman emoționant

Așa o întâlnește pe Elizabeth. Numai o fire la fel de rebelă și de vulnerabilă ar fi putut identifica o alta. Morgan nu îi acordă atenție la început, dar se trezește trasă în povestea bătrânei. Aceasta intrase în posesia jurnalelor tatălui său și voia să le citească pentru ultima oară. Nu numai pentru că îi era un dor teribil de familia ei, ci pentru că spera să găsească în acele jurnale ceva ce căutase întreaga viață.

Elizabeth și Emily fuseseră fiicele paznicului de far de pe insula Porphyry. Viața pe insulă nu este una idilică, soarta lovise în această familie precum valurile oceanului loveau stâncile. Dar exact asta făcuse și soarta: le modelase destinele și le întărise dragostea.

Fiicele paznicului – un roman despre alegeri 

Elizabeth și Emily – gemenele familiei – erau cât se poate de diferite. Dar relația lor era una extrem de specială. Elizabeth era singura care accepta și înțelegea tăcerea lui Emily. Elizabeth era implicată în viața familiei, Emily se pierdea ore întregi pentru a studia natura. Emily desena minunat, Elizabeth învăța cum să stăpânească farul.

Când tatăl lor moare, liniștea familiei se destramă. Exista o tensiune între fete și mama lor, tensiune căreia Elizabeth nu îi putea identifica sursa. Și nu era ușor de trăit cu asta, mai ales când veștile rele par să se înmulțească.

„La un moment dat, în viață, cu toții ne punem întrebarea: „Cine sunt eu?” Problema e că nu e vorba de cine ești sau cine ai fost, ci de cine poți fi.”

Mi-a plăcut mult abordarea autoarei și modul în care a ales să dezvăluie totul. Povestit din perspectiva personajelor, romanul capătă o altă amploare, drama se desfășoară sub ochii cititorului și acesta este tot mai implicat în poveste.

Fiicele paznicului – un roman despre familii și dragoste 

Familia Livingstone poate fi asemănată cu jocul de domino. Fiecare decizie luată îi poate duce pe alt drum și poate schimba viața celuilalt. Interconectate, deciziile lor lasă dâre de regerte, secrete bine păstrate și o poveste care i-a marcat pentru totdeauna.

Nu vreau să intru mai adânc în poveste. Romanul trebuie descoperit pas cu pas și piesele ridicate rând pe rând. Veți trăi magia de pe lacul Superior și micile drame din sânul unei familii greu încercate. Veți urmări firul poveștii și veți dori să știți ce s-a întâmplat cu adevărat pe insulă.

Firul întâmplărilor, ideile transmise, personajele care sunt atât de bine construite, tehnica cu care acest roman a fost construit… nici nu știu ce să spun că m-a impresionat mai tare. Finalul a fost unul neașteptat și extrem de emoționant.

Fiicele paznicului – un roman pe care îl recomand 

Recomand acest roman iubitorilor de povești bune. Nu este o poveste despre destinație, este o poveste despre frumusețea călătoriei și despre evenimentele pe care le întâlnești pe parcurs. Este o poveste bună, plină de esență, de dragoste și de sacrificii.

Romanul a apărut la Editura RAO și poate fi cumpărat de aici. 

An aparitie: 2019

Autor: Jean E. Pendziwol

Categoria: Literatura Universala

Editie: Cartonata

Editura: RAO

Nr. pagini: 336

Titlu Original: The Lightkeeper’s Doughters