Fiicele Mafiei este un roman despre prietenie, alegeri și familii. Da nu familii de sânge. Familii de onoare și de suflet, formate din legături pe care alegem cum și când să le stabilim. Personal, aș fi preferat ca romanul să aibă un alt titlu, mult mai apropiat de cel original: The family.
Titlul ales de cei de la editura Bookzone vă poate induce în eroare. Sau nu. Dacă plecați la drum fără așteptări și vă lăsați purtați în poveste de personaje și cuvinte, poate fi în regulă și așa. Tot fără așteptări am purces și eu la drum, dar m-am gândit că o întâlnesc o lume mult mai tensionată, mai încărcată de violență și istorie a tot ce înseamnă mafie. Asta pentru că mi-am lăsat prejudecățile și informațiile să îmi creioneze un scenariu fără să aștept detaliile lumii lui Naomi Krupitsky.
Dacă mă întrebați pe mine, povestea a fost în regulă așa cum a fost. Emoționantă, vie, umană. De parcă ar fi desprinsă din viața oricăreia dintre noi. Suntem fiice, prietene, mame, iubite. Suntem obosite de toate rolurile pe care trebuie să le îndeplinim, de toate așteptările pe care societatea le pune pe umerii noștri. Dacă viața este grea pentru femeile din 2021, încercați numai să vă închipuiți cum a fost pentru femeile anilor ’40 – ’50.
„Își dădeau seama că bebelușii lor se vor naște într-o lume cu așteptări; trebuiau să aibă mărimea corespunzătoare, forma potrivită. „Dacă e
băiat”, spuneau ele, „să fie priceput. Iar dacă e fată, să aibă grijă să nu sufere din dragoste.” Cu mâinile umede și cu dureri de spate, Lina adăuga: „să nu se teamă de nimic.”
Fiicele Mafiei – alegeri și prietenie
Sofia și Antonia – fiice, prietene, surori, mame, femei.
Sofia și Antonia sunt două imagini în oglindă a ceea ce înseamnă să fii femeie. Și în amândouă m-am regăsit. Cu amândouă personalitățile am jonglat și încă nu mă simt la fel de stăpână pe viața mea. Poate tocmai de aceea m-am regăsit mai mult în Antonia, femeia care se lasă purtată de capriciile sorții și de mâna destinului. Dar chiar și Antonia, mama caldă și casnică, are de oferit o mulțime de lucruri. Și mi-a oferit o lecție neprețuită.
Pe cât de docilă este Antonia, pe atât de puternică se conturează Sofia. Ei i-a fost și mai ușor. Crescută într-o familie puternică, formată din tată și mamă, îngrijită cu atenție și dragoste. A învățat să ia propriile decizii, să își impună propriile păreri și să se lupte cu etichetele puse de societate. Nu era ușor să fie femeie în anii aceia și era crunt să reușească într-o lume a bărbaților. Dar cine i-ar putea sta în cale când tatăl conduce o bucată de lume? Oricât de mafiot ai fi, dacă fiica ta vrea în afacere, accepți. O urmărești din umbră, trimiți gardă de corp, îi dai misiuni ușoare. Dar accepți.
Despre maternitate, prietenie și carieră
Povestea celor două femei m-a surprins și m-a înduioșat deopotrivă. Mă așteptam să văd reglări de conturi, amenințări și polițe de plătit. Am fost însă purtată prin aproape toate etapele pe care o femeie le traversează în viața sa. De la joacă și copilărie lipsită de griji la maternitate și carieră. De la discuții copilărești la discuții despre alăptare, maternitate și planuri de viitor.
Cu toate nuanțele atent folosite și cuvintele bine alese, Naomi Krupitsky reușește să construiască o lume întreagă sub cupola unei povești deosebite despre prietenie și familii de suflet; despre sacrificii, traume și prețuri de plătit.
Nu trasează limite drastice și nu face muchii și mai ascuțite unei lumi și așa încărcate de violență și gesturi decisive. Dă poveștii emoții acolo unde este nevoie de ele, lasă celor două tinere timp pentru maturizare, le permite să înflorească și să iubească, să își aline una alteia durerile și să își vindece rănile. Prin ele se încheie cercurile vicioase ale suferinței, prin ele istoria se schimbă. Cine ar fi crezut?
Sofia – imaginea succesului
Nu ai cum să rămâi imun în fața farmecelor Sofiei. Nu există cale de mijloc atunci când vine vorba de ea. Reușește să îi joace pe toți pe degete și obține ceea ce își dorește. Să nu credeți că nu are propriile lupte de dus. Întotdeauna există ceva de pierdut, ceva de lăsat în urmă și ceva după care să plângi. Numai că, sub sceptrul liberului arbitru și a iluziei stăpânirii propriului destin, toate lucrurile par mult mai ușor de acceptat.
Mi-a plăcut de Sofia. Am admirat perseverența și determinarea cu care și-a îmbrăcat fiecare decizie. Dar nu doar din ambiție e alcătuită Sofia. Mi-a plăcut răbdarea cu care a înconjurat-o pe Antonia atunci când aceasta avea nevoie de sprijin și de mai puține întrebări.
Antonia – sacrificii și pierderi
Antonia, draga mea Antonia. Poate pentru că m-am regăsit cel mai mult în ea, poate că povestea ei este una care poate emoționa mai mult… Nu știu de ce a fost preferata mea, dar m-am bucurat de fiecare dată când am fost în preajma ei.
„Și-a dat seama că cititul, care a fost o cale de scăpare din realitatea imediată, ar putea fi o cale de scăpare din întreaga ei viață.”
O sută de poate și o singură femeie, una pe ai cărei umeri au apăsat așteptări și promisiuni deșarte. Chiar și ea avea impresia că își înșelase de una singură promisiunile. Își jurase că nu se va îndrăgosti de un bărbat cu „părul cu gel dat peste cap” și iat-o căsătorită cu unul. De ce își uitase promisiunile? De ce insista să rămână în acest cerc vicios? Nu pierduse deja destule?
Era asta singura viață pe care o cunoștea? Era destinul sau era Sofia? Va afla răspunsul și noi o vom însoți. Drumul ei mi s-a părut un drum al crucii, al vindecării și al iertării.
Fiicele Mafiei – roman de luat aminte
Fiicele Mafiei este un roman care cucerește și lasă o stare de bine în suflet, o căldură pe care numai o prietenie frumoasă o poate naște.
„Dacă te-ai întrebat vreodată cum ar fi arătat filmele despre mafia italiană din perspectiva femeilor din familie, atunci ai nevoie chiar acum de un exemplar din romanul Fiicele mafiei scris de Naomi Krupitsky.”— POPSUGAR
Luați povestea asta așa cum e ea. Cu momente de tensiune, de sensibilitate, de atac și de spășire. E cât o lecție de viață și avem toți de învățat din el. Eu îl recomand. Voi îl veți găsi la Bookzone. Să le luați acasă pe fetele mele.
