Fiica pierdută din Italia este volumul care deschide seria Fiicele pierdute. Nu știu cum vor fi următoarele volume și pe unde ne vor purta pașii, dar știu cum a fost acesta: dulce, relaxant, cu final previzibil. Dacă mă întrebați pe mine, povestea aceasta poate fi o alegere inspirată pentru un weekend sau pentru zilele în care vă doriți să fiți în alt colț de lume. Soraya Lane agață printre rândurile sale frânturi de viață, crâmpeie de speranță, farmecul însorit al Italiei, dulceața unei plantații de viță de vie.

M-am temut și eu, precum alți cititori întâlniți pe grupurile dedicate iubitorilor de lectură, de o asemănare mult prea evidentă cu seria minunatei Lucinda Riley. Tot fiice pierdute, tot călătorii prin lume, tot povești din trecut păstrate ferecate de ochii urmașilor. Cumva, substratul părea același. Dar, spre surprinderea mea, am reușit să nu mă gândesc deloc la poveștile Lucindei. Am preluat emoțiile acestei istorii, i-am căutat mesajele, i-am trăit întâlnirile și descoperirile. Nu a fost chiar my cup of tea, dar a fost o lectură drăguță, dulce ca o prăjitură.
Fiica pierdută din Italia
Italia, 1946:
– Estee, am cumpărat inelul ăsta a doua zi după ce te-am văzut pe scena La Scala, cu atâția ani în urmă. Ești singura femeie pe care am iubit-o vreodată.
Întinse mâna peste a lui și îi închise blând degetele peste cutie.
– Nu, șopti ea. Vreau să mă ceri în căsătorie numai atunci când o să fii cu adevărat liber să faci asta.
Trecutul nu primește întotdeauna un final rotund. Tocmai de aceea, caută neobosit crăpături prin care să ajungă în prezent, oameni cărora să le poată prezenta istoriile sale, urechi cărora să le poată încredința secretele bine păstrate. Cred că este rețeta de care nu o să mă satur vreodată. Așa cum am spus de multe ori, îmi place să mă uit prin cufere ferecate, să îmi închipui povești, să țes legături și istorii de amor. Iar autoarele, din punctul meu de vedere, pot să aloce mai multe emoții unor astfel de călătorii, au puțin mai multă atenție și predispoziție către locuri sensibile și suferințe din dragoste.
Soraya Lane are o scriitură fluidă, cu treceri line între planurile narative, cu suficientă căldură pentru planurile și evenimentele evocate. Din punctul meu de vedere, ar fi putut câștiga mult mai mult dacă ar fi adăugat mai multe răsturnări de situație, mai multă acțiune sau suficiente elemente de suspans. Povestea din trecut a fost parcă trecută pe repede înainte în revistă, nu mi s-a permis să trăiesc fiorii, surpriza, neliniștea istoriei de dragoste.
În căutarea răspunsurilor
Lily are planuri bine stabilite și își construiește viitorul pas cu pas, adunând experiențe din toate colțurile lumii. Îndrăgostită de podgoriile scăldate în razele soarelui, dar și de vin, Lily nu refuză oportunitățile care i-ar putea îmbogăți cunoștințele. Înainte de a pleca în Italia, la invitația unui vinificator, Lily o vizitează pe mama ei. Încă afectată de pierderea tatălui său, singurul om care-i împărtășise pasiunea pentru viticultură, Lily speră să găsească un strop de dragoste în casa părintească.
Din păcate, mânată de dorința de a-și trăi viața, mama lui Lily plecase chiar spre Italia, acolo unde o aștepta pe fiica sa. Însă, chiar înainte de a-și urma planurile inițiale, Lily găsește în casa mamei sale o scrisoare. Aceasta îi atrage atenția pentru că poartă numele bunicii sale, decedată în urmă cu mult timp.
Curioasă din fire, Lily se duce la întâlnirea propusă, fără să știe că viața îi va fi influențată de noile descoperiri. Pașii o tot obligă să meargă în timp, pe firul istoriei bunicii sale, acolo unde s-au semnat alianțe și s-au făcut compromisuri, s-a iubit și s-a suferit din dragoste.
Fiica pierdută din Italia – trecut și prezent
Cred că v-am spus de multe ori că mie îmi plac mai mult poveștile din trecut. Întotdeauna mi se pare că talerul balanței se înclină cel mai mult în favoarea lor, că timpul trece altfel; că vremurile construiesc istorii mai interesante, mai solide, mai robuste.
De data aceasta, lucrurile nu au stat așa. Mi s-a părut mult mai îngrijită povestea din prezent, acțiunea fiind expusă mai fluid, fără sincope sau ezitări. Povestea din trecut a fost o înșiruire de evenimente, aproape fără „lipiciul” ăla de care vă tot spun eu. Nu am simțit emoția regăsirii, a cunoașterii, a iubirii.
Așa cum v-am spus, Fiica pierdută din Italia poate fi lectura de weekend, momentul vostru de respiro. Vă îndemn și pe voi, așa cum am făcut-o și cu mine, nu plecați la drum cu preconcepții. Citiți, trăiți, descoperiți.
Dacă v-am făcut curioși, vă invit pe siteul Litera, acolo unde găsiți cartea.
Un roman absolut fermecător, despre iubiri pierdute, secrete de familie și speranțe ce nu mor niciodată, perfect pentru fanii Lucindei Riley, Santei Montefiore și Victoriei Hislop.
Data Apariției : 19 ian. 2024
Colectie : Blue Moon
Autor(I) : Soraya Lane
Traducator(I) : Laura Berteanu
Tip Coperta : Broșată
Numar Pagini : 304