Anca scrie...

Fii mulțumit …

Viața este un șir de lucruri, mai mult sau mai puțin frumoase. Pe unele nu le poți împiedica și tot ce îți rămâne de făcut este să treci peste ele. Să nu te aștepți să fie ușor, doar să nu uiți că nu este imposibil. Lucrurile vin și trec. Unele îți îmbracă sufletul în cele mai calde tonuri, pe când altele umbresc toată existența ta.

Nici nu merită să irosești zâmbete. Nici nu merită să fii încruntat. E mai ușor de pe margini, nu-i așa? Ai impresia că tu primești mai mult ca alții? Poate așa este, dar nu uita că, unii ar da orice să fie în locul tău. Toți ascundem în suflet speranțe, am fost nevoiți să renunțăm la alte lucruri, uneori pentru că așa am vrut, alteori pentru că așa au vrut alții.

thank-you-944086__480.jpg

V-am spus data trecută, normalitatea are alta definiție pentru fiecare dintre noi. Unii oameni acumulează în suflet frustrări și refulează acolo unde le este permis, chiar dacă asta se soldează cu pierderea unei prietenii. Sunt și oameni care se închid și privesc cu scepticism orice încerci să faci pentru ei.

Nici nu trebuie acum să mergem pe stradă cu un aparat de etichetare, glumesc, evident, și să punem etichete oamenilor. Nici nu e bine să te grăbești, știți că graba strică treaba…și prietenia. Trebuie doar să înțelegi ce fel de om ești și care îți sunt așteptările. Eu mai am de șlefuit la asta, ce să fac? Sunt indecisă și schimbătoare.

Un lucru e cert, până nu te eliberezi de oamenii care te seacă de energie, nu faci nimic. Eu nu credeam în vampirii ăștia energetici, nu că o fac acum, dar am ajuns la concluzia că oboseala mea cronică era dată de prezența anumitor oameni. Poate așa sunt și eu pentru alții. Obositoare, indecisă, nesigură, vorbăreață. Mă opresc aici, aș face o listă cu o sută de defecte, pe puțin, dar calitatea mea numărul unu (cel puțin pentru astăzi) este aceea că știu să mă mulez pe caracterul celui de lângă mine. Învăț să îi înțeleg nevoile, să îi ofer spațiul de care are nevoie pentru a se simți confortabil. Uneori, asta este interpretată ca o tăcere cauzată de vreo supărare, lucru total neadevărat. Cine mă cunoaște știe că nu pot să tac dacă am ceva de spus, mai ales când simt că nu am greșit, nu cu nimic, pentru că e clar că în orice sunt doi vinovați sau mai mulți. Toți avem un grad de vinovăție, mai mic sau mai mare. Și de încăpățânare, asta recunosc.

Așa că m-am învățat minte. Mă mai scutur de energii pozitive, mai trag un ”good girl” în oglindă și trec mai departe. Nu îmi plâng de milă. Mi-aș ocupa tot timpul cu asta și aș îmbătrâni mai devreme. Nu e mai bine să mă uit în jur și să învăț să mulțumesc mereu pentru ceea ce am? Mult sau puțin, dar, cu siguranță, tot ceea ce am nevoie pentru ziua de astăzi. Nu e mai bine să privesc cu speranță în viitor decât să mă agăț cu insistență de tot ceea ce am făcut greșit până atunci? Este evident că era greșit, altfel nu aș fi avut motive pentru a plânge astăzi, nu?

Eu mă mulțumesc cu ce am primit până acum și mă ambiționez mai mult pentru ceea ce urmează. Voi cum procedați?

Niciun comentariu

  • anasylvi

    Recunostinta este foarte importanta, asta am invatat si eu de-a lungul vremii. Cat despre oameni, poate unii sunt vampiri energetici sau poate ca nu. Pur si simplu, evit persoanele care ma plictisesc si nu ies doar de dragul de a avea o viata sociala. Poate sunt eu un gen de om mai pretentios, dar cunosc si oameni cu care este o placere sa ai de-a face. Prefer sa cultiv aceste prietenii.

  • evaancutahamza

    Nu stiu daca exista sau nu vampiri energetici, dar cu siguranta exista persoane care iti iau tot optimismul si cheful de viata. Am experimentat asa ceva si in momentul in care am eliminat persoanele respective din viata mea, lucrurile au inceput sa mearga mai bine pentru mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *