Fetița pierdută mi-a atras atenția încă de când i-a fost anunțată apariția de prietenii de la Editura Litera. Emily Gunnis m-a cucerit cu Fetița din scrisoare, primul roman care a apărut tradus în țara noastră. Am descoperit atunci o autoare pe placul sufletului meu, cu un stil de scriere emoționant, catifelat și plăcut.
Fetița pierdută tratează aceeași legătură mamă-fiică, acceași relație care poate binecuvânta sau condamna. Resentimente, dorința de a întoarce timpul înapoi și de a repara lucrurile, neputință, strigăte de ajutor, familii nepăsătoare, psihoză post-partum, violență fizică, pierderi și moarte. Străbat toate dincolo de rânduri, ți se insinuează sub piele, te urmăresc și te afectează.
Fetița pierdută – ajutor sau condamnare?
Spre deosebire de romanul menționat mai sus, Fetița pierdută păstrează totul la suprafață. Deși acțiunea are efectul de floare de gheață (care se sparge în direcții diferite și total neașteptate), faptele rămân cumva la suprafață tot timpul. Nu se pătrunde deloc la adâncime, nu se caută rădăcina problemelor. Accentul mi s-a părut mai puternic pe efecte și pe modul în care deciziile au influențat viața personajelor.
„Total acaparator, tensionat și puternic. Un roman încărcat emoțional, obsedant, emoționant!“ Adele Parks
Depresia post-partum capătă în acest roman și mai multă greutate. Este numită psihoză post-partum și am înțeles că este tot mai întâlnită și absolut obișnuită în urma travaliilor lungi și dureroase. Doar că Jessie, proaspătă mămică, pare să moștenească această predispoziție de la mama sa, o renumită pediatră.
Jessie dă naștere mai devreme fiicei sale. Predispusă la episoade de depresie și atacuri de panică, Jessie urma un tratament pe care l-a întrerupt în momentul în care a aflat că este însărcinată. Tatăl său nu era de acord cu decizia, mai ales că știa cum reacționase la naștere Rebecca, mama lui Jessie.
„Greu de lăsat din mână. Ritm rapid, intrigă strălucită și, uneori, extraordinar de trist… are toate caracteristicile unui bestseller.“ Lesley Pearse
După naștere, Jessie are niște episoade paranoice și se îngrozește la gândul că nu-și poate supraveghea constant fetița. Vestea că aceasta va primi și un tratament cu antibiotice este cea care declanșează o criză fără precedent, criză care conduce la fuga femeii din spital. Situația este și mai alarmantă dată fiind starea de sănătate a bebelușei. Echipajele de poliție încep căutările și, vrând-nevrând, Harvey – tatăl lui Jessie – trebuie să apeleze și la ajutorul Rebeccăi.
Traumele din copilărie nu trec niciodată
Rebecca avea șaizeci de ani, două fiice din două căsătorii, o carieră de invidiat și un renume în lumea medicinei. Dar nu trecuse niciodată peste cel mai negru episod al copilăriei sale. La treisprezece ani, Rebecca trece prin cel mai crud coșmar: într-un acces de furie, tatăl ei, un veteran traumatizat de ororile trăite în cel de-al Doilea Război Mondial, îi ucide mama, apoi se sinucide.
Supusă unui interogatoriu agresiv, Rebecca retrăiește noaptea fatidică și este aruncată într-un viitor la fel de traumatizant și de nesigur. Reușește să răzbată, dar nu vorbește niciodată cu nimeni despre acel episod. Ceea ce nu știe ea este faptul că anii copilăriei sale erau și mai plini de secrete și de clipe dramatice.
Cea care ar fi putut să facă lumină în viața ei nu mai este, dar există un jurnal plin de mărturii cutremurătoare, scris chiar de mama Rebeccăi. Iar jurnalul conține răspunsurile esențiale și cheile greutăților pe care le simțise întotdeauna legate de picioarele sale.
Viața unei mame – sacrificii și dragoste
Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, povestea din trecut are mai mult farmec și mai multă emoție. Harriet – mama Rebeccăi – este definiția dragostei de mamă. Un munte de voință, o femeie condamnată de convenții sociale și etichete. A iubit un singur om toată viața sa și el ajunge să îi fie cel mai mare blestem.
Povestea lui Harriet este una care vă va tulbura și vă va înduioșa, sunt sigură de acest lucru. Am încercat să nu scap din vedere ororile văzute de Jacob, să nu îi minimalizez suferințele și traumele sufletești, dar nu am reusit să îl iert pentru tot ce i-a pricinuit bunei Harriet. L-a așteptat, l-a urmat, l-a iertat și l-a îngrijit. Și el i-a curmat viața într-un mod absolut brutal, răpind șansa fiicei lor de a avea un start bun în viață, făcând un copil bun să fie temător, nesigur și traumatizat.
Fetița pierdută – căutări și adevăruri
Fetița pierdută este un roman despre căutări și adevăruri, despre rădăcini și identități, despre moșteniri genetice și traume sufletești. Împletit cu emoție, îngrijit cu empatie și dragoste, romanul lui Emily Gunnis vă va oferi câteva ore bune de lectură cu o puternică încărcătură emoțională.
Am descâlcit firele poveștii cu mult înainte ca ele să îmi așezate în ordine de autoare, dar nu m-a deranjat acest lucru. Din contră. M-am bucurat mai tare de poveste, de călătoria antrenantă și de căutarea neobosită a adevărului și a secretelor păstrate de decenii. Recomand!
Dincolo de intriga extrem de complicată și captivantă, cartea vorbește despre dramele specifice epocilor pe care le străbate: războiul cu distrugerile lui ireparabile; ordinea socială abuzivă care încalcă drepturile naturale ale femeilor; dilema alegerii între familie și profesie. Șapte decenii de secrete se dezvăluie pas cu pas, în cele mai neașteptate moduri, iar firele narațiunii, în sfârșit, se leagă.
Fetița pierdută a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
