Fetele dispărute din Paris
Recenzii

Fetele dispărute din Paris – Pam Jenoff, recenzie

Fetele dispărute din Paris este un roman numai bun pentru iubitorii de ficțiune istorică. Recunosc, în ultima vreme am început să fiu tot mai sceptică în privința romanelor din această categorie. Am impresia că se reiau aceleași subiecte, se expun faptele și se omite amprenta personală. Din fericire, romanul de față mi-a adus informații noi și acest lucru a fost marele plus. Din păcate, emoția și bucuria s-au pierdut pe drum. Sau așa am simțit eu.

Fetele dispărute din Paris
Fetele dispărute din Paris

Fetele dispărute din Paris este un omagiu adus femeilor care au luptat în război, dar cărora nu le-au fost recunoscute meritele. În război, bărbații decid și femeile duc greul pe umeri. Ele au rămas acasă încercând să facă lumea să își continue drumul. Au fost leagăn pentru bărbații care s-au întors schilodiți sufletește și trupește acasă. Au tăcut și și-au purtat greutățile pe umerii firavi. Și când nu au fost mame, soții și fiice, femeile au fost spioni. S-au strecurat neobservate și au sfidat soldații nemți și destinul crud. Au dat dovadă de curaj, de patriotism și de determinare. Poate altfel ar fi arătat lumea dacă femeile ar fi condus-o.

Fetele dispărute din Paris  – tribut adus femeilor

Pam Jenoff ne atrage atenția asupra femeilor care nici măcar nu au luptat pentru patria lor. Au luptat pentru alții, s-au dedicat cauzelor lor și au plătit cu viața. Din păcate, cred că ideea de la baza romanului avea nevoie de mai mult timp sau de mai multă documentare. Trei personaje slab conturate nu pot susține toată greutatea subiectului ales. Chiar dacă ni s-a spus că  cele trei femei au fost puternice, puține fapte care să susțină aceste lucruri ne-au fost prezentate. Eu am avut impresia că am de-a face cu o femeie plină de frustrări, una care nu știe nicodată ce să facă și una care decide mult prea repede ce va face cu viața ei.

Povestea ne este prezentată pe două planuri narative. Eleanor și Marie împart anul 1944, Grace reprezintă anul 1946, anul în care adevărul cere să fie dezvăluit.

Personaje:

Eleanor Trigg este cea care pune bazele primei echipe de spioni feminini. Fetele erau antrenate să transmită pe calea undelor radio mesajele importante. Ele făceau parte din DOS (Direcția de Operațiuni Speciale), secție înființată chiar cu acordul președintelui Churchill. Agenții, în calitate de aliați, se alăturau celor din Rezistența franceză și încercau să destabilizeze și să zădărnicească planurile armatei germane.

Eleanor este hotărâtă să reușească. Nu voia pe teren decât femei pregătite, puternice și determinate. Ea nu putea să plece de la sediul central și mi s-a părut că aruncă în spatele fetelor toate frustrările ei. Nu le-a arătat pic de compasiune. Ați spune că nimeni nu le va arăta considerație nici acolo unde vor merge. Dar fetele astea de aici plecau. Lăsau în urmă copii, familie, rude. Fără explicații, fără detalii. Meritau un pic mai mult. Banii câștigați nu le-ar fi redat timpul pierdut sau viața.

Marie este recrutată de oamenii lui Eleanor. Vorbea perfect limba franceză și s-ar fi integrat foarte repede în rețeaua Vesper. Personal, Marie mi s-a părut nepotrivită pentru acest rol. A fost slabă de la început și eu nu am crezut că va reuși. În loc să aflăm despre rolul fetelor în cadrul rețelelor, autoarea s-a concentrat pe Marie și pe povestea de dragoste ce se înfiripă între ea și Julian. Marie își va dovedi stângăcia cu vârf și îndesat. Decide să lase radioul în urmă atunci când părăsește casa conspirativă. Lucru de neiertat pentru un agent secret. Da, nu s-ar fi suținut povestea ulterioară dacă nu s-ar fi întâmplat așa. Dar sunt convinsă că autoarea se putea inspira din viețile femeilor care au fost capturate și torturate. Sau măcar ar fi putut aduce în joc mai multe personaje.

Grace este cea care descoperă povestea fetelor din DOS. Găsește întâmplător o valiză în gară, o deschide în urma impulsului de moment și ia de acolo niște fotografii. Valiza îi aparținea lui Eleanor și pozele erau ale celor douăsprezece fete trimise de aceasta în misiune. Câte mai erau în viață? Care era povestea lor? Unde se aflau acum?

Grace nu mi s-a părut cea mai indicată persoană pentru a căuta informațiile. Și o să fiu rea, dar ea nu era destul de pregătită pentru a-și asuma sentimentele, darămite pentru a scormoni în trecutul altuia. Grace era văduvă și în dimineața în care găsește valiza se întorcea de la o întâlnire amoroasă cu prietenul soțului ei mort. Și era prinsă între „mi-a plăcut atât de mult” și „sunt o femeie îngrozitoare”.

Fetele dispărute din Paris  – un roman cu un subiect bun

Per total, povestea mi-a plăcut. Dar am mers foarte greu cu ea, nu mă întrebați de ce. A fost un pic prea statică, nu a reușit să se remarce prin ceva anume. Subiectul este unul foarte bun, dar avea nevoie o execuție mai precisă, mai echilibrată. Sau poate doar de niște personaje mai puternice. Mă așteptam să aflu și mai multe informații, dar mă mulțumesc și cu acestea.

Mi-a plăcut răsturnarea de la final, dar nu am fost de acord cu  alegerile lui Grace. Sau poate că doar am sperat eu la altceva.

Cartea a apărut la Editura Litera, eu am luat-o de la chioșcul de ziare. Face parte din colecția Blue Moon.

 

Traducere: Diana Dorobanțu

Un comentariu

  • rofstef

    Uneori și eu simt nevoia să mai văd femeile să conducă, dar nu o dăncilă, pe asta merg s-o dau jos duminica viitoare, dar sunt multe femei care pot face față unei conduceri echitabile, că de bastarzi și șmecheri m-am cam săturat..
    Seară bună să ai !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *