Femeile din umbră, volumul doi din seria Lucia Guerrero, e aici! Și e gata să-și cucerească publicul!
Bernard Minier, după cum ne-a obișnuit deja, ne oferă o nouă poveste captivantă, plină de pericol și senzații tari. Iar eu am un fragment în avanpremieră pentru voi!
Fragment în avanpremieră:
„Lucia își privea mama. Care, la rându-i, se uita fix la ea. Fața mamei era lipsită de expresie. Ochii nu-i trădau nicio emoție, dar urmăreau fiecare gest al Luciei. Și o însoțeau prin cameră când se deplasa.
Așa că Lucia îi vorbea, îi povestea ce făcuse în timpul zilei. Evoca unele amintiri din copilărie cu ea și cu sora ei. Amintiri fericite. Destul de rare, de fapt. Cele în care împărtășise cu mama și sora ei momente de bucurie, de joc, de fericire uneori.
Maicăsa o asculta. O privea fix.
N-avea nicio reacție.
O să iasă până la urmă din toropeală? Sau o să rămână așa la nesfârșit?
Lucia stătea pe marginea patului de spital. Brusc, simți că nu mai suportă. Nu mai suportă să evoce amintiri atât de străine de ceea ce deveniseră. Se ridică, luă telecomanda și aprinse televizorul.
Maică-sa își mută imediat atenția asupra televizorului. O dezbatere între mai mulți invitați. Despre tulburările care zbuciumau țara. Mană cerească pentru mass-media și pentru canalele de știri, care consacrau subiectului esențialul timpului lor de transmisie, adică mai multe ore pe zi, în timp ce un val de articole și de comentarii invadau presa și internetul, iar asta se reflecta din ce în ce mai mult în stradă. În spatele feței drăguțe a prezentatoarei, ale cărei imperfecțiuni erau ascunse sub un strat gros de fond de ten, defilau imagini cu înfruntări între manifestanți și poliție.
— Aceste revolte sunt consecința slăbiciunii răspunsului judiciar și, de asemenea, a slăbiciunii statului, a sentimentului de impunitate care s-a dezvoltat în această țară, spunea un tânăr de vreo 30 de ani proaspăt ras și îmbrăcat cu un costum sobru, gri. Consecința deceniilor de politică tolerantă și permisivă.
— Domnule deputat, uitați că justiția nu există pentru a răspunde emoției, oricât de legitimă ar fi ea, interveni calm vecinul lui, un bărbat la vreo 50 de ani, îmbrăcat cu o haină de tweed cu petice din piele în coate, care părea a fi universitar. Rolul ei este de a evalua responsabilitățile individuale, nu greșelile colective, și de a aplica sancțiunile conform baremului prevăzut de lege, nu de a face o dreptate pentru a da exemplu…
Prezentatoarea dădea din cap la fiecare intervenție, adoptând aerul grav care se potrivea situației, încurajând discret confruntările și disputele, căci ea și producătorul nu aveau decât o singură religie: cea a Sfintei Biserici a Audienței și a Rumorii Mediatice.
— Aceste revolte sunt mai ales consecința adâncirii inegalităților, interveni cu vehemență o tânără blondă, purtătoare de cuvânt a partidului său, îmbrăcată în blugi și cu un pulover galben, consecința îmbogățirii anormale a elitelor și a modului în care bogățiile sunt din ce în ce mai mult acaparate de o minoritate care beneficiază de investiții financiare profitabile și de măsuri fiscale în favoarea sa…
Vocea tinerei reprezentante a poporului tremura de emoție, de furie, iar ochii ei mari și albaștri scăpărau de dispreț pentru adversarul ei în costum.
— Aceste revolte sunt, de asemenea, consecința legii mordaza, continuă ea cu același patos, lege care, după cum știe toată lumea, batjocorește principiile democrației și ale Constituției noastre.
Tânărul în costum gri arboră un zâmbet fin. Adora să i se dea astfel de ocazii de a interveni.
— Ați prefera să fie haos periodic și să avem o țară neguvernabilă precum vecinul nostru din nord? zise el ironic.
— Acolo cel puțin poporul se exprimă, ripostă ea.
Tânărul deputat păru satisfăcut de răspuns, care, consideră el, demonstra încă o dată iresponsabilitatea taberei adverse.
— O să dăm cuvântul corespondentei noastre de la Madrid, Lorena Marcos, anunță prezentatoarea, care, grație căștii și indicațiilor din regie, controla strict durata intervenției fiecăruia. Lorena, ce se mai întâmplă la manifestația de la Puerta del Sol?
O femeie cam de aceeași vârstă cu cei doi deputați apăru pe ecran, ținând în mână o umbrelă mare pentru a se adăposti de aversa puternică.
— O furtună violentă s-a abătut asupra Madridului, după cum vedeți, răspunse ea, și s-ar părea că potopul este pe cale să îi împrăștie pe manifestanți fără ca poliția să fie nevoită să intervină.
— Mulțumesc, Lorena. Altfel spus, vremea dă o mână de ajutor poliției, nu-i așa? glumi prezentatoarea cu vocea ei mângâietoare, întorcându-se spre bărbatul de 50 de ani, cu părul cărunt și cu sprâncene negre. Domnule profesor, continuă ea, care este concluzia dumneavoastră? Cum explicați că niște crime atât de sordide precum uciderea Martei Millán și a lui Nicolás Gallardo pot conduce la o mișcare populară de o amploare nemaivăzută de aproape zece ani, o mișcare ce nu le condamnă, ci le susține?
Pe o bandă în partea de jos a ecranului, se afișă numele și profesia invitatului: Itziar Úbeda, istoric, psiholog social, specialist în mișcări sociale. Lucia avea rezerve de fiecare dată când vedea apărând cuvântul „specialist“ pe un post de știri. Prim-plan pe așa-zisul specialist. O față jovială, păr grizonant dat într-o parte șin alta, ca doi nori simetrici, după niște urechi mari. Luă cuvântul cu voce gravă, nuanțată — genul de voce care dădea oricărei vorbe alura unui adevăr profund.
— Marta Millán și Nicolás Gallardo sunt depersonalizați de mișcare, răspunse doct specialistul. În ochii celor care manifestează nu contează cine sunt, ci ceea ce reprezintă ei. Este greu să urăști o persoană pe care o cunoști bine, pentru că nimeni, cu rare excepții, nu este atât de odios. Așa că, pentru a putea urî cu adevărat, trebuie să depersonalizezi obiectul acestei uri. Și apoi, nu Marta Millán și Nicolás Gallardo sunt cei vizați de manifestanți, ci statutul lor social…
— Totuși, acest slogan, SĂ-I UCIDEM PE BOGĂTAȘI, pe care îl vedem peste tot pe străzi este de o violență nemaipomenită, remarcă prezentatoarea cu o indignare prefăcută, care îi ascundea prost jubilația de a fi rostit aceste cuvinte pe post.
— O violență simbolică, adăugă universitarul. Nu cred că trebuie să luăm acest slogan în sens literal.
— Două crime, asta nu e ceva destul de literal pentru dumneavoastră? îl ironiză tânărul așezat în fața specialistului.
Care păru să dea înapoi.
— Ăă… nu asta voiam să spun…
— Cred că ne îndepărtăm de subiect, se înfurie tânăra deputată în blugi, subiectul fiind că nedreptățile devin din ce în ce mai strigătoare la cer în această țară. Cele două crime oribile — pe care le condamnăm fără rezervă — nu trebuie să ascundă esențialul: îmbogățirea excesivă a unei părți a populației pe spinarea celorlalte, precaritatea, pe de o parte, abuzurile băncilor și averile indecente care se constituie, pe de alta.
— Și noi vom remedia asta când vom ajunge la putere, continuă cu răceală tânărul, netezinduși cravata de mătase. Spre deosebire de voi. Scrie în programul nostru, citiți-l: să-i impozităm pe cei bogați. Dar până atunci vorbim de siguranță, de ordine — sau mai degrabă de dezordine, de haos pe străzile orașelor noastre… Nu v-am auzit condamnându-le…
Tânăra avea deja suficientă experiență pentru a nu cădea în capcană.
— Condamnăm, bineînțeles, orice formă de violență, oricare ar fi ea, chiar dacă înțelegem rădăcinile acestei violențe, spre deosebire de voi…
Lucia opri sonorul. Auzise destul. Lăsă imaginea pentru mama ei, care nuși mai lua ochii de la ecran. Niște ochi de zombi din Haiti: nicio strălucire nu emana din pupile. Dar când Lucia se apropie de ușă, privirea maică-sii lăsă ecranul pentru a o urmări.
— Noapte bună, mamă, zise ea. Mai trec mâine.
Nicio reacție. Lucia închise ușa. Când ieși din spital, constată că reportera nu mințise: afară era un adevărat potop. Pe strada Diego de León apa măsura cinci centimetri și mașinile ridicau imense valuri când treceau, în timp ce aversa scânteia în lumina farurilor.
Alergând spre Hyundaiul ei, se gândi din nou la ceea ce îi spusese Geraldo Noé: „Poate că mesajul SĂ-I UCIDEM PE BOGĂTAȘI nu este decât o perdea de fum care ascunde un alt mobil“. OK.
Dar ce mobil?
Răzbunare?
Bani?
Sex?
