Femeia la 1000°C – Hallgrimur Helgason, recenzie

Femeia la 1000°C este cu adevărat o carte Musai. Mi-a fost teamă de ea. Mi-a fost teamă că mă va solicita foarte tare și că eu nu mă voi putea ridica la înălțimea ei. Reacțiile primite  de la cei care făcuseră cunoștință cu romanul au fost cele care m-au motivat să o citesc de îndată ce am primit-o. Regrete? Niciunul.

Herra este personajul pe care îl adaug panopliei mele, colecția mea de „arme grele” din literatură. Stă mândră Herra lângă Hendrik Groen și bunul meu Ove. Seamănă cu ei, dar nu prea mult. Sau poate doar pentru mine, poate doar în sufletul meu. Sunt diferiți. Dar au în comun sinceritatea, modul viu în care trăiesc fiecare clipă. Și mi-am dorit tare, tare, tare mult ca ei să existe în realitate. Să îi îmbrățișez, să le mulțumesc și să petrec câteva minute în compania lor.

Femeia la 1000°C – un personaj remarcabil

Herra Bjornsson este o figură. Pare atât de reală, pare atât de ancorată în propria viață… Te sensibilizează, te face să o iubești, să o apreciezi, să o compătimești. Te face să nu o uiți. Herra este îngenunchiată de boală și de bătrânețe. Dar îi vibrează sufletul. Și are multe de spus. Și pe toate le spune simplu, cu franchețea omului care își asumă tot ceea ce a făcut. Nu cosmetizează nimic, nu aruncă vina pe umerii celor din jurul ei. Este sinceră, directă, extrovertită, incisivă. Și procesul de analiză îl începe întotdeauna cu ea.

„Dacă bunica Vera fusese „bună și bună”, cum obișnuia ea să spună despre lucruri, atunci mama a fost bună și bună și bună. După care am apărut eu, care n-am fost nici măcar o singură dată bună. Dintr-un motiv sau altul, m-am dovedit complet lipsită de acest spirit blând și neobosit, de bunătatea și abnegația înnăscute asociate cu insulele Svefneyjar din Breidafjordur unde mi-am petrecut primii șapte ani din viață. Am fost o mamă mizerabilă și o bunică și mai rea.”

O viață cât o mie de cărți

Herra are optzeci de ani. Fumează ca un turc, are o grenadă veche drept cel mai bun prieten și își trăiește ultimele zile într-un garaj, departe de cei trei băieți ai săi.  Herra nu este doar un personaj inventat. A existat în realitate și o discuție delicioasă a fost factorul declanșator pentru scrierea romanului de față.  Hallgrimur Helgason dezvoltă o viață întreagă pe baza celor patruzeci de minute petrecute la telefon cu „muza lui”. Deși nu știu conținutul discuției, sunt sigură că autorul a reușit să transmită spiritualitatea, jovialitatea și pofta de viață a doamnei în cauză.

„Femeia la 1000 °C nu este o carte pentru cei fără sânge în vene. Mai degrabă decât o dare de seamă istorică spusă de la distanță, punctul de vedere al Herrei îl poartă pe cititor pe umeri pentru a fi martorul degradării personajului în cele mai chinuitoare detalii.“ Washington Independent Review Of Books

Deși este un roman de ficțiune, mie mi s-a întâmplat foarte des să uit asta. Și toate astea se datorează modului inteligent în care autorul a construit povestea, dar mai ales a stilului de scriere. Un stil direct, incisiv și mai presus de toate, un stil simplu. Stilul ăla care reușește să transmită de zece ori mai mult. Nu se înlătură adevărurile scandaloase, nu se cosmetizează nicio trăire. Se înfruntă totul. Se râde, se păstrează în colțul ochiului o lacrimă și un strop de respect în suflet pentru un personaj remarcabil.

„Lucrul ciudat cu inteligența însă este că rareori este însoțită de noroc. Oamenii cu o inteligență medie au cel mai mult succes în viață; au suficient creier cât să-și facă drum cu coatele prin mulțime, dar nu atât de mult încât să se sfiasca să urce la tribună.
Cele mai nocive specimene din orice societate sunt întotdeauna așa-numiții intelectuali inculți: semidocții și predicatorii la locul de muncă cu o educație contrafăcută și ambiții artistice neîmplinite sau piticii megalomani care-și umflă egoul mâncand rahat. Iată de ce nu vedem erudiți adevărați în fotoliul de prim-ministru, numai însoțitoare de bord și avocați.”

Femeia la 1000°C – un roman Musai

Viața Herrei a fost o luptă din prima zi de viață. Și autorul nu sare peste nicio etapă. Construiește pas cu pas, emoție cu emoție, adevăr cu adevăr. Nu elimină nimic și nu o menajează deloc pe Herra. Spirit liber, Herra trăiește departe de toate canoanele epocii. Trăiește liber, iubește fără limite, își caută locul și încearcă să afle cine este ea cu adevărat. Am avut impresia de multe ori că trăiește cât pentru toți membrii familiei sale. Mama sa nu se remarcă decât în primii ani de viață ai Herrei.  Tatăl ei are un singur act de rebeliune și se înrolează în armata nazistă, lucru care rupe familia în bucăți și declanșează răul în viața Herrei.

Pentru că face parte din familia ambasadorului Islandei, o familie plictisitoare și conservatoare, și este locuitoarea unei țări care nu găsește tăria să ridice capul și să își folosească resursele, Herra parcă vine pe lume hotărâtă să fie altfel. Ai impresia că este ea însăși un univers paralel. Arde de una singură, trăiește, pleacă și nu se uită înapoi. Își duce pe umeri crucea și duce în suflet rana pierderii primului său copil.

„Un roman ca un atac militar…“ The Guardian

Are trei copii cu trei bărbați diferiți, bărbați pe care i-a înlăturat din viața ei atunci când a simțit că viața ei nu căpătă profunzime lângă ei. Herra nu știe să fie mamă. Sau poate că nu vrea.  Poate pentru că nu era făcută să fie mamă, poate numai pentru că nu învățase să se iubească suficient, poate că nu fusese învățată cum. Poate că vrea să crească bărbați care să aibă sateliți, nu să fie unii. Sau poate că nimeni nu a știut să îi înțeleagă spiritul atât de liber.

Herra – personaj de neuitat

Plasată pe fondul anilor de dinaintea războiului și în cei care au urmat, povestea Herrei cucerește prin sinceritate. Un personaj atât de complex încât eclipsează tot ce e în jurul lui, pe o rază de multe…cărți. Nu te plictisești o clipă. Ești atras în poveștile ei, în actele ei de nesupunere. Dacă nu te șochează, Herra te face să râzi. Și o să vedeți și voi. Ar fi și păcat să nu.

Nu cred că autorul ar fi putut găsi un titlu mai potrivit. Orice ar face, că iubește sau urăște, că tace sau spune, Herra nu o face oricum, o face intens, la 0 mie de grade. Și o face în stilul ei. Direct, fără pierderi. Și asezonează cu autoironie. V-am spus, toate procesele de analiză pornesc de la ea. Ea este deopotrivă judecător și acuzat. Vreți să știți ce mi-a plăcut cel mai mult la ea? Povestește fără regrete. Și intenționează să moară tot așa. O carte cât o mie de vieți!

Coperta este genială! Exact așa mi-o închipuiam și eu. Fără infibiții, fără prejudecăți, fără limite.

Recomand! Și dacă mai doriți o părere, găsiți una pe site-ul Laviniei Chirănescu, chiar aici. 

Femeia la 1000°C a apărut la Editura Art, colecția Musai, o găsiți aici. Sau direct la Gaudeamus. E de neratat!

• Publicată în iunie 2019
• Traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu
• Titlul original: „Konan við 1000°”
• Autor: Hallgrímur Helgason
• Domenii: Ficţiune
• Colecţie: musai