Femei imperfecte, roman tradus de Camelia Ghioc și apărut la Editura Trei, este bazat pe prietenia dintre femei, dar și inspirat din fricile și vulnerabilitățile lor. Sinceră să fiu, m-am îndrăgostit de copertă și am sperat ca și povestea din spatele acesteia să fie la fel de sensibilă și de frumoasă. A fost ca un amestec. Un pic de dramă, un strop de dragoste și o porție de thriller. Personal, aș fi preferat ca atenția autoarei să se îndrepte spre un singur plan.
Mi-e foarte dor de o poveste emoționantă. De o poveste încărcată de emoție, de sensibilitate, de fragilitate și de speranță. Nu știu dacă greșec atunci când îmi agăț așteptările de fiecare poveste care îmi iese în cale. Am încercat să citesc mai puțin, să las pauză între cărți și să las poveștile să mă ademenească înspre ele. Am crezut că nu găsesc o carte care să mă mulțumească pentru că am prea multe acasă, pentru că mi-am aglomerat sufletul cu prea multe personaje și cu dramele din viața lor. Dar nu a funcționat nici asta.
Femei imperfecte – niciun secret nu rămâne îngropat pentru totdeauna
Simt în continuare că pășesc pe teren minat, că citesc aceeași carte la nesfârșit și că personajele își schimbă numele, dar ajung să se confunde în mintea mea, să împrumute trăsături unele de la altele. Așa cum am spus, am sperat ca acest roman să fie cel care sparge gheața și mă lasă să trăiesc și să respir aerul fiecărei povești noi.
Pe copertă am văzut că este catalogat drept „un thriller psihologic sfâșietor” și mi-am dorit să citesc despre o puternică exploatare a psihicului uman. Cred în continuare că mintea umană este un teren extrem de mare, de ofertant și de întunecat. Da, am citit despre dreptate, despre dorința de răzbunare, despre nevoia de dragoste și acceptare, despre compromisuri și sacrificii. Despre adevăruri reinterpretate și transmise doar pe jumătate.
Ce mi-a lipsit totuși? Relația de prietenie dintre cele trei femei din carte. Am avut impresia că stau una în preajma celeilalte numai pentru a se supraveghea reciproc. Se simte de la început o oarecare doză de invidie, se simt frustrările și resentimentele fiecăreia.
O moarte, trei prietene și un singur adevăr.
Autoarea alege să ni le prezinte pe rând pe cele trei femei. Și cred că a fost metoda cea mai potrivită. Așa sunt mai ușor de cunoscut, știi la ce să te aștepți din partea fiecăreia și poți înțelege mai bine traseul lor de până acum.
„Într-un fel, tristețea înseamnă sacrificiu. Noi, ca femei, o absorbim pentru ca alții să nu o simtă. Dar într-o zi facem un pas înapoi și spunem gata, mi-am făcut datoria, e rândul altcuiva să preia povara. Așa că o dăm mai departe, următoarea femeie preia ștafeta și totul o ia de la capăt. La urma urmelor, toate tristețile și sacrificiile noastre sunt mărunte, și e foarte bine așa. Așa merg lucrurile în lume.”
Nancy Hennessy (sau mai exact moartea ei) este cea care dă foc întregului butoi de pulbere. Nancy este ucisă și dispariția ei prematură aruncă o altă lumină asupra vieții sale și a celor din jur. Nancy era o femeie frumoasă, bogată și binecuvântată cu un soț iubitor și o fiică perfectă. Pe scurt, Nancy putea fi femeia aceea care naște invidii prin simpla prezență. Dar chiar și Nancy perfecta are propriile secrete: un iubit. Un amant care îi colora viața și existența plictisitoare de femeie întreținută.
Cine a omorât-o pe Nancy? Asta e întrebarea principală. Motivele și suspecții încep să apară precum ciupercile după ploaie și iminenta dezvăluire este cea care pârjolește sufletul cititorului.
ELEANOR – gelozie sau prietenie?
Eleanor joacă rolul fetei bătrâne. Se pricepe la orice, este acolo întotdeauna pentru cei care au nevoie de ea. Se bucură de importanța pe care Nancy se pare că i-o acordă de fiecare dată. Deși mi-a plăcut de ea și i-am apreciat prietenia, am simțit de la început că are ceva polițe de plătit. Și îmi pare rău că nu pot să vă spun mai pe larg.
Îmi place să cred despre mine că nu vă ofer spoilere și nu vă stric bucuria lecturii. Vă duc întotdeauna pe trasee sigure, având grijă să creionez elementele principale sau nu mai mult decât primiți deja pe coperta patru. Și asezonez cu propriile impresii din timpul lecturii. Iată că am oferit și un sfat celor care își doresc să scrie. 🙂
Eleanor, după cum vă spuneam mai sus, pare că așteaptă de o veșnicie ca Nancy să nu mai fie (iată și o rimă perfectă pentru femeia imperfectă). Sunt curioasă să știu ce impresie v-a lăsat ea vouă. Poate nu uitați să reveniți cu un comentariu după ce citiți cartea.
Mary – prea ocupată pentru prietenie
Mary mi-a plăcut, să știți. Nu știu dacă este cel mai cinstit pentru ea să spun că era prea ocupată pentru prietenie, dar pentru bârfe de budoar sigur era. Mary nu se poate concentra pe altceva în afară de copiii ei (și câți copii i-a mai făcut soțul ei) și pe familia pe care o construia alaturi de omul de care credea că este îndrăgostită.
Mary este personajul care ne arată că viața ca în povești este o iluzie nesănătoasă, foarte departe de realitatea multora dintre noi. Mary ar fi avut chiar și ea propriile motive pentru a o vedea pe Nancy eliminată, dar era ea capabilă de crimă?
Femei imperfecte – dramă, moarte și compromis
Femei imperfecte este un roman despre vinovăție, răzbunare, karma, dragoste, trădare și tot ce mai încape printre ele. Mi-a plăcut povestea, dar consider că putea să fie un pic mai bogată sau un pic mai scurtă (dacă am alege să rămânem la planul inițial).
„Te învăluie încet, ca o negură, până când te trezești cuprins cu totul în ghemul încurcat de relații, dornic să vezi ce o să se întâmple, cine pe cine o să trădeze și cum.” – The New York Times Book Review
Femei imperfecte te face să te întrebi despre adevăr, compromisuri și prietenie. Și cred că asta face o poveste bună: te ajută să privești lumea prin alte lentile.
Femei imperfecte a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Autor: Araminta Hall
Nr. de pagini: 416
Titlul original: Imperfect Women
Limba originală: engleză
Traducere de: Camelia Ghioc
Anul apariţiei: 2022
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
