18450070_1520376088025342_487110152_n
 
” Într-un thriller, cel mai mult îmi place nu atât acțiunea, chiar dacă ea e cea care imprimă ritmul povestirii, cât psihologia. În cărțile mele, cele mai tulburătoare evenimente sunt, în primul rând, de ordin intim, avându-și originea în motivațiile personajelor, în spaimele și în aspirațiile lor secrete.” – Guillaume Musso

V-ați dat vreodată în montagne russe? Ați experimentat senzația aceea de gol în stomac, de piele de găină, de suspans și de gol în stomac? Sau pe toate grămadă? Dacă da, atunci înțelegeți perfect starea mea din acest moment. Au trecut numai câteva minute de când am închis cartea lui Musso și sunt încă în transă. Am citit și am de acum în bibliotecă grație editurii All, o carte grozavă!

Un thriller de excepție construit în jurul unui șir domino de secrete care pică unul câte unul, un roman plin de suspans și de neprevăzut, un volum al cărui final nu l-aș fi putut prezice. Trebuie să mă credeți când vă spun că am stat într-o continuă stare de încordare de la început până la sfârșit și am avut un singur regret: acela că nu m-am putut bucura în tihnă de lectură și am citit întrerupt ori de câte ori am putut. Dacă nu aș fi fost nevoită, nu aș fi abandonat cartea până la ultima filă, așa că vă garantez că o puteți citi în câteva ore și nu veți ști când ați ajuns la final. 

Construit cu măiestrie, împletit cu enigme, mister și urme rămase neelucidate, romanul te fascinează pe tot parcursul celor 418 pagini. Dacă nu aș fi fost deja cucerită de stilul lui Musso, acum aș fi devenit cititoare înrăită a romanelor sale. După cum ați putut citi și la început în micuța ”declarație” a autorului, nu neapărat acțiunea este cea care te lasă fără cuvinte, deși o veți regăsi din plin, ci latura psihologică a romanului care îți tot forțează limitele, care te împinge să vezi dincolo de suprafață și să ajungi în obscuritatea și profunzimea minciunilor, a jocurilor de culise și a celor care pentru putere pot și sunt în stare de orice. 

Bine, bine veți spune…Am înțeles, da spune-ne cine este Fata din Brooklyn. Dacă vă așteptați să vă spun, veți rămâne doar cu așteptarea. Pot doar să vă fac și mai curioși în legătură cu cartea, măcar asta intenționez. 🙂 

Raphael este un scriitor faimos ce își crește singur băiețelul. Avusese cândva iluzia îndrăgostirii și căzuse prda farmecelor unei femei. Numai că Natalie, femeia pe care o iubea, nu era pregătită să renunțe la cariera ei pentru a deveni doar mamă și soție. Nu o deranja faptul că Raphael l-ar fi putut lua pe micuțul Theo la Paris și l-ar fi crescut singur. 

Raphael, atașat peste măsură de puiul de om pe care îl iubea mai mult decât pe romanele care îl făcuseră celebru, se întoarce la Paris alături de băiețelul său și devine un tată model. Prins mereu de grija paternă, suzete, mese, colici, pusee, febră, jucării și jocuri, Raphael nu mai are timp de scris, dar se simțea împlinit și fericit. 

Când cade pradă unei alarme false în legătură cu o presupusă boală a fiului său, Raphael aleargă la spital unde toate temerile îi sunt anulate. Doctorul pediatru, Anna Becker, îl liniștește dar îi și acceptă invitația spontană de a ieși la o cafea. Anna era frumoasă, tânără și foarte calmă, așa că lui Raphael i-a fost foarte ușor să se îndrăgostească. 

La șase luni de la începerea relației, cei doi erau gata să se căsătorească, fapt care s-ar fi și întâmplat dacă Raphael și-ar fi depășit angoasele din trecut. Având multe semne de întrebare în legătură cu Anna și privind mereu prin spectrul trecutului, bărbatul avea impresia că viitoarea lui soție îi ascunde ceva și nu se înșela.

Când Anna cedează acuzațiilor și insistențelor lui și îi descoperă o mică parte din secretul teribil pe care îl păstra, o cutie a Pandorei de proporții gigantice este pe cale să se deschidă. 

O fotografie ce înfățișa trei cadavre carbonizate pe care Anna o păstra în tabletă și o simplă propoziție: ”eu am făcut asta”, îi declanșează lui Raphael un atac de panică și de furie care îl determină să plece din locația pe care o închiriaseră pentru un weekend romantic.

Deși se simte trădat inițial, Raphael se întoarce acasă când realizează că nu se comportase exact ca omul calm și iubitor care era. Însă la întoarcere găsește măsuța din sticlă spartă sub greutatea bibliotecii răsturnate, și constată dispariția Annei. 

La întoarcerea în Paris, bărbatul nu reușește deloc să ia legătura cu iubita lui, care dispăruse fără urmă. Vecinul lui, Marc Caradec, un fost polițist, este singurul om în care Raphael are încredere, așa că îi spune întreaga poveste. Cu intuiția și vigilența unui investigator, Marc își dă seama că ceva nu este în regulă și amândoi încep o anchetă în stilul propriu. Marc lucrase pentru mulți ani în poliție și se dedicase complet muncii sale încercând să își înnece angoasele și amintirile, iar Raphael scriitor de thrillere și romane polițiste, fusese mereu pus în piele personajelor sale jucând pe rând rolul de victimă și de agresor. 

În casa Annei descoperă amândoi o geantă galbenă care conținea 400.000 de euro și două cărți de identitate false. Se pare că trecutul Annei nu ascunde un singur secret, iar ei doi sunt nevoiți să pună totul cap la cap pentru că Raphael o vrea înapoi. 

Cine era Anna cu adevărat? De unde venea? Ce secrete ascundea? 

Deși am crezut inițial că acțiunea se va concentra numai pe găsirea Annei, m-am înșelat amarnic. Pentru a sintetiza cât mai scurt acțiunea, voi folosi chiar cuvintele autorului: ”…o serie de păpuși Matrioșka, o anchetă cu mai multe sertare.”

Un fișier audio este factorul declanșator al surpării pieselor de domino…dar cine îl deține? Li se va permite să descopere adevărul? O vor găsi pe Anna? 

Se ascunde sau este ținută ascunsă? 

Pe măsură ce veți întoarce paginile, veți observa că dispariția Annei este punctul aflat cel mai la suprafață și pentru a descoperi adevărul, cei doi vor săpa mult, mult mai adânc, iar totul începe să se lege asemenea jocului de puzzle. 

Trebuie să vă mai spun că mi-a plăcut tare mult modul în care a debutat romanul. Există pasaje în carte unde ai impresia că ești în plus, pentru că Raphael îi vorbește direct Annei. Cuvinte simple dar care au puterea de a crea sfera aceea tainică de intimitate. Iar capitolele scrise din perspectiva diverselor personaje întâlnite în carte sunt amplaste strategic pentru a limpezi vizunea asupra tuturor lucrurilor, pentru a mări suspansul și pentru a pune punct în locul semnului întrebării. 

Un thriller de exceptție, din punctul meu de vedere, ce merită cu prisosință cele cinci steluțe pe Goodreads! 

Cartea a apărut într-o grafică de excepție (are și copertă cartonată) la Editura All, iar dacă v-am făcut mai curioși decât erați înainte, o găsiți chiar aici, unde beneficiați și de reducere! Lucruri noi despre autor aflați dacă dați click pe numele lui – Guillaume Musso

Mulțumesc mult editurii All pentru exemplarele oferite!

13619919_1237376016302899_318890694385796211_n

1 COMENTARIU

  1. Felicitări Anca! Foarte frumoasă recenzie! Sunt convinsă că îmi va plăcea foarte mult cartea! De fapt, mi-au plăcut toate cărțile lui Musso, e unul din scriitorii mei preferați.

Lasă un răspuns