Acasă Recenzii Fata de pe stâncă – Lucinda Riley, recenzie

Fata de pe stâncă – Lucinda Riley, recenzie

0
Fata de pe stâncă – Lucinda Riley, recenzie
Fata de pe stâncă

„Fata de pe stâncă” a fost romanul prin care am ales să îmi iau la revedere de la autoarea Lucinda Riley. Am vrut să aleg un volum din seria ”Cele șapte surori”, dar simt că nu sunt pregătită să mă apuc de serie. Am citit primul volum abia și aștept cu nerăbdare să o am completă. M-a bucurat tare mult vestea primită de la fiul autoarei și știu că nu am fost singura încântată de postarea din social-media.

Pe baza notițelor și a discuțiilor lungi, fiul autoarei Lucinda Riley va încheia călătoria în universul celor șapte surori în locul mamei sale. Poveștile lor sunt fermecătoare, dar povestea lui Pa Salt ar fi adăugat un strop de farmec în plus. Și Lucinda Riley merită să aibă această serie finalizată.

S-o fi săturat starea mea să dau vina pe ea pentru lecturile pe care le aleg, dar ce să fac dacă ea rămâne cea mai bună busolă? Nu dă greș decât foarte rar (și asta doar pentru că mă încăpățânez să citesc ceva ce simt că ar trebui încă puțin amânat). Cărțile de la Editura Litera sunt mereu alegeri sigure, mai ales în perioadele aglomerate sau în momentele apăsătoare. Cum zilele mele au fost pline și va mai urma o perioadă cam la fel, am zis să merg la sigur și am ales să citesc Fata de pe stâncă. Simțeam eu că îmi va oferi răgazul perfect pentru a mă restabili emoțional.

Fata de pe stâncă
Fata de pe stâncă

Fata de pe stâncă – vieți la mâna destinului

Fata de pe stâncă este un mănunchi de povești. Romanul începuse foarte bine, mai ales cu povestea din trecut, și mi-aș fi dorit ca autoarea să păstreze ritmul și nota. Numai că, poate din dorința de a sintetiza mai multe lucruri, autoarea a adus laolaltă prea multe întâmplări și prea puține explicații plauzibile pentru ele. Dacă ar fi păstrat povestea aerisită, simplă și caldă, sunt sigură că mesajul ar fi fost mult mai clar și ar fi ajuns mult mai repede la inima mea.

Nu este o poveste rea, să nu credeți asta. A avut multe elemente, multe destine s-au împletit și s-au dezvoltat unul în umbra celuilalt. Dar au fost un pic prea multe întâmplări la momentul potrivit, unele derapând puțin și pierzând astfel din farmec și credibilitate.

Nu știu dacă este o întâmplare sau un adevăr universal valabil (și aici mă refer doar la mine), dar îmi plac tare mult poveștile din trecut. Și ele câștigă întotdeauna teren în fața celor din prezent, atunci când autorii aleg să împletească două planuri temporale. Și așa a fost și în cazul acesta. Povestea lui Mary mi-a intrat rapid în suflet și aș fi vrut să petrec mult mai mult timp alături de ea. Povestea din prezent a fost plină de întrebări fără răspuns, de decizii pe care le-am considerat pripite și fără sens.

Două familii unite de o istorie comună

„Au fost timpuri întunecate atunci, timpuri când viețile oamenilor nu au avut prea mare valoare, când supraviețuirea era principala noastră grijă. 
Aș vrea să pot spune că ne-am învățat lecția.
Însă oamenii privesc arareori înspre trecut, doar atunci când se fac vinovați de aceleași greșeli. Iar câd ajung în acel punct, opiniile lor sunt considerate irelevante, întrucât par să fie prea bătrâni ca să-i înțeleagă pe cei tineri. Motiv pentru care rasa umană va rămâne mereu la fel de plină de defecte pe cât e de plină de magie.”

Povestea asta ar fi putut fi cu zâne și magie. Dar a fost cu Aurora și Grania și un loc plin de farmec și de frumusețe. Încărcate de istorie, de secrete și de durere, stâncile golfului Dunworley nu și-au încheiat poveștile, nu și-au închis granițele și vor rămâne puncte de referință pentru alte și alte generații.

Continuând să rămână tărâmuri pline de magie și loc de vindecare pentru generații întregi, stâncile de la Dunworley vor juca un rol important și pentru două personaje feminine. Deși familiile le voiau separate, cele două sunt ghidate parcă anume de mâinile uriașe ale destinului și viețile li se împletesc în cel mai frumos și dureros mod posibil. Și o să vedeți voi de ce spun asta…

Grania – când destinul se încăpățânează

Grania Ryan avea nevoie de un loc în care să își reîncarce bateriile. Își pierduse motivul pentru care și-ar mai fi dorit să lupte, lăsase îndoielile să prindă rădăcini în sufletul ei și se întorsese acasă, în Irlanda, în brațele familiei sale iubitoare.

Lăsase în urma sa o carieră înfloritoare, un logodnic și zeci de întrebări. Nu se arăta prea dornică să îi răspundă nici măcar mamei sale. Pentru a îi devia atenția de la propriile probeleme, viața i-o trimite pe Aurora, moștenitoarea unei familii bogate.

Aurora avea nume de prințesă, dar destinul îi pregătise numai lovituri. Rămăsese orfană de mamă și pierderea aceasta îi dicta întregul comportament și îi deforma personalitatea. Nu îi era ușor să lege prietenii, dar de Grania se simte legată din primul moment și acest fapt nu este dorit de cele două familii. Habar nu aveau cele două că o dușmănie veche rosese o prietenie frumoasă. Vor putea ele două să rupă lanțul de nenorociri sau era „blestemul” prea greu?

Fata de pe stâncă – decizii și pierderi

Fata de pe stâncă este un roman cald, menit parcă să sublinieze, dacă mai era nevoie, fragilitatea vieții și nevoia de oameni și de prieteni. Un lung șir de pierderi, zile cernite și vieți care se transformă într-o clipită, prezențe care pot schimba traiectorii și oameni care se nasc sub stele mai puțin norocoase, dar care vin cu o misiune anume pe pământ.

Din punctul meu de vedere, autoarea ar fi putut renunța la câteva întâmplări, lăsând firescul să se întâmple, permițând naturalului să fie acea fluiditate de care povestea avea nevoie. Dar este o lectură ușoară și plăcută, perfectă pentru un weekend în care nu avem nevoie de întrebări esențiale și răspunsuri complicate.

Fata de pe stâncă a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici. 

Data aparitiei: May 2021
Nr. pagini: 480
Traducator(i): Laura Runcanu
Colectie: Blue Moon

 

 

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: