16731010_1419748964754722_435147384_n
 
 
 
FARMEC SI SEDUC?IE – ARLETTE GENEVE
Editura: Lider
Număr pagini: 300
 

Farmec și seducție. …și încăpățânare, minciuni, trădare și o… țigancă binevoitoare 🙂
E clar…Arlette Geneve este remediul perfect împotriva plictiselii. Ah, de as fi descoperit-o eu mai devreme, dar niciodată nu-i târziu. Rând după rând, descopăr și mă las cucerită de stilul ei original și nebunesc de scris. Ce îmi place cel mai tare este faptul ca dincolo de umorul ei grozav, toate personajele sunt: ” puse la treabă”, nu sunt personaje secundare, toți au un rol în poveste și aduc aportul lor la fericirea celor care sunt doar un pic mai puși în lumină.

Dacă în „ Spinii dragostei” am întâlnit o pereche minunată formată din Aurora și Justin, în ” Farmec și seducție” îi găsim pe Jamie și pe Isabel, care au din toate câte un pic nefiind eclipsați de primul cuplu anglo-spaniol.

Rodrigo de Velasco y Duero, un tânăr căpitan de fregată ( unchiul Aurorei), se îndrăgostește în misiunea sa de o văduvă mai în vârstă ca el cu 15 ani. Convins că vor fi de ajuns cele câteva luni în care au fost amanți pentru a o cere de nevastă, merge la Isabel înarmat cu un inel, însă aici se lovește de refuzul categoric al văduvei. Convins de spusele ei, mincinoase de altfel că a fost doar o aventură pentru ea, se întoarce în Spania, uitând de văduva ce ii răpise inima.

22 de ani mai târziu însă, la Redtower, casa lui din Anglia, apare la conac o tânără frumoasa cu un copilaș de nici doi ani în brațe, care susține că ar fi fiica lui, rezultată din relația cu văduva Isabel. Și iată-l pe Rodrigo: mințit, tata și bunic dintr-o lovitură. Isabel – Denise era geamăna Aracenei- Denise, care însă murise din nefericire într-un incendiu pus la cale de o mână criminală, luând cu el tot ce mai aveau gemenele pe lume.

Isabel – Denise, rupe promisiunea pe care o făcuse mamei ei, aceea de a nu-l căuta pe tatăl ei niciodată, însă disperararea și faptul că după moartea Aracenei era responsabila și pentru Dorian, fiul acesteia, o aduc în Anglia la Redtower. Cu o lovitură cu o piatră în cap, un atac la bărbăție și o minge de cricket în mijlocul capului, aceasta îi ajunge în inimă lui Jamie Penword, fratele lui Justin Penword. Scânteia aprinsă între cei doi este atât de puternică încât îi consumă treptat pe amândoi.

Când Ian Malcon, apare în peisaj, venit după fiul său -Dorian, disperarea Isabelei începe sa țeasă o pânză de minciuni în jurul ei. Apelează la Eulalia, păpușarul care tine sforile vieților tuturor între mâini, convinsă fiind că e singura care o poate ajuta. Ea trece în fața tuturor ca mama lui Dorian, pentru a-l împiedica pe Ian să îl ducă în Scoția, însă virginitatea ei stă în calea planurilor. Încercând să îi întindă o capcana lui Arthur Beresford, pentru a îl compromite, ajunge să cadă ea în capcana cu Jamie, trăind o noapte nebună de dragoste.

Compromisă și însărcinată, ajunge să mai fie si răpită și dusă la Gretna Green pentru căsătorie. Pai cum altfel să o determine Jamie sa îl accepte? Îl adusese deja la disperare cu jumătățile de cuvinte pe care le arunca.

Insă plasa de minciuni a lui Isabel se întinde și pe o suprafață mai mare de timp, astfel că o nenorocire aduce alta după ea iar apariția lui Ian alături de o persoana misterioasă riscă sa deschidă și mai mult cutia Pandorei. De ce refuza Isabel apropierea lui Jamie? Dar si care este adevărul și până unde se întind tentaculele lipicioase ale minciunii vă invit să aflați singuri.

Când am început să citesc această carte, ma gândeam că venind după prima care a fost o explozie de întâmplări grozave, nu voi mai putea fi surprinsa la fel de ușor, însă Arlette nu numai că m-a surprins dar ma ține și cu gândul la cea de-a treia carte a Trilogiei Penword.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns