Fără scăpare – Mark Billingham, recenzie

Fără scăpare. Cam așa s-ar putea rezuma și ultimul nostru blog tour. Nu ne dorim să scăpăm din vedere titlurile interesante, nici să le lăsăm să treacă pe sub radar. După cum v-am spus deja, ne place la nebunie (ups, vorbim de funie în casa spânzuratului?) să vă recomandăm cărți ieșite din tipar, cu tușe de originalitate și alegeri îndrăznețe. Se înscrie Mark Billingham pe lista asta? Hmm, prefer să mai păstrez un pic misterul.

Nu i-am întrebat pe colegii mei de blog tour, dar sunt aproape sigură de faptul că niciunul nu-l mai citise pe Mark Billingham. Să te arunci orbește într-un univers pe care nu-l cunoști deloc, cu un autor a cărui imaginație îți este complet necunoscută… Mda, ăsta nu poate fi decât curaj de cititor de cursă lungă. Și noi suntem foarte curajoși, nu? Și facem destul de des paradă cu acest curaj. Așa se întâmplă cu noi, cititorii. Nu ne săturăm de universurile nebune, încărcate de mistere și pericole.

Fără scăpare. Poți fugi, dar nu te poți ascunde

Mi-am dorit tare mult să vin în fața voastră cu o super recomandare de carte. Să îmi dezvălui încântarea, să nici nu știu unde zboară cuvintele și când se scriu. Deși a avut toate elementele potrivite pentru a fi o lectură de neuitat, Fără scăpare a lui Mark Billingham o să ajungă repede sub radarul personal. A fost o cursă nebună, punctată de zone de interes și de semne de întrebare, perturbată mai apoi de o stare de confuzie și de o plictiseală pe care nu le pot descrie în cuvinte.

Să ne înțelegem! Nu mă așteptam ca totul să fie scăldat în lumină și în descrieri fluide.  Nici nu mă așteptam la coerență, cadre exacte și tăieturi precise. Eram pe holurile unui ospiciu, printre minți îmbibate în pastile, obiceiuri atent monitorizate, halate albe și angajați scârbiți. Eram în mijlocul celor traumatizați, cu probleme de ordin mental, afectați de vicisitudinile vieții sau de moștenirea genetică. Mă așteptam la păienjenișuri, vorbe fără sens sau fără vreun fir logic, la întrepătrunderi fără cap și coadă. Și le-am avut cumva. Dar fără să fie adunate într-o masă logică, ușor de urmărit, interesantă până în cel mai fin por.

Polițist. Pacient. Criminal

„De fapt, o crimă nu este ceva remarcabil într-un loc ca acesta. Este aproape inevitabilă, cred, ca și zgomotul și mirosul. Dacă mă întrebați, o crimă este ceva de așteptat.

Chiar și două.”

Alice Armitage este „gazda” noastră. Dacă acum am fugi de ea și am privi-o cu teamă și compasiune, altădată ar fi fost prima persoană spre care am fi fugit, în caz de pericol. Alice – sau Al – nu a fost dintotdeauna nebună. A fost detectiv de poliție, cu o familie iubitoare, o relație normală, încadrată în etichetele societății. Al simțea pericolul, îl trăia, îl înfrunta. Dar nu era conștientă de semințele răului pe care acesta îl putea planta în mintea ei.

În mijlocul pericolului, prin prisma meseriei sale, Al trăiește o traumă care poate lăsa urme chiar și în cele mai tari suflete. Partenerul său este atacat și Al conștientizează deodată riscul meseriei. Erau trimiși la moarte, amenințați de cei pe care trebuiau să-i facă să coopereze.

Apoi, o scânteie face ca focul paranoiei să înceapă să ardă în mintea femeii. O scenă domestică se transformă în condamnarea unei vieți între pereții spitalului. Al credea că este vânată, că sunt oameni pe urmele ei și că aceștia doresc să o omoare. Oricine devenea suspect, Al devenea tot.mai confuză și mai speriată. Iar tânăra își lovește partenerul incapabil să o înțeleagă sau să îi accepte fricile nou născute.

Fără scăpare – nebuni și nebunie

Acum, când Al încearcă să își accepte condiția și își caută echilibrul, un pacient al ospiciului este găsit decedat. Sigur că aici era cel mai ofertant cadru pentru delicte. Cadrele medicale ar fi putut susține orice. Cine i-ar fi crezut pe nebunii cu simțurile anesteziate de pastile? Cine ar fi smuls o mărturie coerentă și pertinentă? Polițiștii din afară nu ar fi putut obține asta. Dar Al știe cum stau lucrurile aici. Ea poate să deschidă uși, să găsească indicii, să asculte frânturile de luciditate și să le așeze într-o ordine normală. Însă, pentru a reuși asta, Al trebuie ca ea însăși să rămână lucidă, cu mintea trează și ascuțită.

Dacă din punctul ăsta m-aș fi așteptat la o poveste care să îmi bântuie nopțile, așteptările mele au alunecat pe un tobogan ciobit, cârpit și alcătuit din bucăți care nu se potrivesc deloc unele cu celelalte. Ancheta lui Al este una dezlânată – și țin să vă reamintesc și vouă faptul că mă așteptam la incoerențe, dar nu atât de mari – întreruptă de episoade de vigilență și ruperi de ritm.

Dacă autorul a vrut să instaureze o stare generală de confuzie, o așteptare pe care să nici nu o putem descrie în cuvinte, atunci misiunea lui a reușit. Însă, așa cum am spus deja, cadrul a fost extrem de ofertant, cu limite care ar fi putut fi împinse până dincolo de granițele raționalului. Poate că a pierdut cartea și la traducere, nu știu, aici chiar nu pot să îmi dau cu părerea. Dar mă îndoiesc teribil că s-ar fi putut opaciza atât de tare o poveste cu atâtea straturi.

Fără scăpare – locul în care nu-ți dorești să te mai întorci

Nu-l condamn la o sentință irevocabilă pe Mark Billingham. Încă nu am un „caz” foarte bine alcătuit. Îi permit să-și mai reprezinte în curtea mea și alte povești. Sper doar să mă țină departe de ospiciu. Și de Al.

Fără scăpare este o carte care vă poate scoate din ritmul vostru, asta e clar. Atenție, vă rog! Fiți cu ochii în patru! Pericolul pândește de peste tot! Iar cadavrele încep să apară cam des…

Fără scăpare a apărut la Editura Niculescu și poate fi cumpărat de aici.

Alte detalii:

Autor: Mark Billingham

Număr pagini: 392

An apariție: 2023

Traducere: Timea Kovacs

Dacă sunteți curioși și de alte păreri, vă invit pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Analogii, Antologii, Falled.