Fantoma este o combinație tare interesantă. Un strop de poveste young adult, o picătură de dramă, câteva note de mister și un final demn de un thriller. Am stat ceva pe gânduri înainte să mă hotărăsc dacă să vă scriu despre ea sau nu. Am decis să aștern măcar câteva rânduri, dar mi-aș dori tare, tare, tare mult să avem o discuție pe baza finalului cărții.
Personal, mie mi-a plăcut finalul. Nu este cel mai corect termen. Am fost șocată, am privit în gol, m-am enervat, am întors de câteva ori ultima pagină să mai găsesc măcar un singur cuvânt care să îmi arate că mai există o continuare. Dar, de îndată ce am privit totul mai atent, am realizat că este o variantă acceptabilă, rotundă. Era cea mai lină așezare a faptelor, oricât de nepotrivit ar suna.
Fantoma – nebunie sau dorința de a proteja?
Mi-am dorit tare mult această carte. Simțeam o chemare puternică și m-am supărat de câteva ori. Parcă îmi tot scăpa printre degete. Până ce nu am mai uitat de ea și am pus-o în coș. Am citit-o foarte repede, îmi doream să văd dacă instinctul m-a ghidat bine sau nu. Bine, sinceră să fiu, voiam să îmi înfrunt și teama de fantome. Ups, v-am mai spus că mi-e tare teamă de întuneric și mă sperie fiecare aluzie la ceva care umblă nestingherit prin beznă?
Dar Fantoma nu este o poveste cu fantome. Este o poveste cu legende, un conac vechi – aflat în mijlocul pădurii -, o fată frumoasă și o bunică devotată. Ce e atât de ciudat în combinația asta? Mai nimic. Nu?
Augusta – pe numele de alint Ghost – trăia alături de bunica ei iubitoare. Aveau la dispoziție întregul conac friguros, o mașină veche, o pompă de apă și cufere întregi de ținute mai mult sau mai puțin extravagante.
Ghost știa că este absolut necesar ca existența ei să rămână neobservată. Era anul 1945, lumea era zguduită de războaie. Bombele picau din cer, soldații omorau și violau tinere fete și fabricile doreau mâini de lucru pentru făurirea gloanțelor. Lumea mare părea o amenințare la adresa fiecărei clipe. Ghost nu părăsise niciodată conacul, nu vorbise cu nici o altă ființă vie (în afară de bunica sa) și nu văzuse vreodată un sat sau un oraș.
Dragoste și tăcere –
Lumea lor era una simplă, dar plină de sarcini greoaie. Un coș căzut pe acoperișul unui dormitor este o sarcină greu de îndeplinit pentru ele, așa că, bunica apelează la ajutor din afară. Curioasă și neastâmpărată, Ghost face „schimb” de mesaje cu Tim, fiul domnului care se ocupa de reparație.
Tom este și singurul care o vede, dar este convins că fata este o fantomă. Speriată, palidă, îmbrăcată în haine vechi și necunoscută celorlalți oameni, Ghost poate fi o apariție stranie. Cine l-ar putea condamna pe bietul băiat?
Și acum vine partea interesantă…
Bunica pleacă în oraș după provizii și nu se mai întoarce. Ce să facă aici Ghost? Să își riște siguranța? Să moară de foame? Să plece după bunica sa? Orice ar alege, un lucru nu face Ghost. Nu caută răspunsuri în camerele conacului. Dar e pe cale să o facă….
Tom, singurul om care mai știa de existența sa, apare la conac și îi aduce lui Ghost câteva vești…surprinzătoare.
Lumea nu era în război, cel puțin nu aici, în colțul lor de lume. Nu erau în 1945, erau în 2017 și straiele ei erau al naibii de demodate. Exista o grămadă de tehnologie de neînțeles pentru Ghost și informații despre părinții ei, dacă știa cum se numesc aceștia.
Vă dați seama că aceste informații nu sunt ușor de acceptat și Ghost va fi prinsă între cele două lumi: lumea reală și lumea care fusese construită pentru ea. Dar de ce? De ce o ținuse bunica ei departe de toate astea? Nu vi se pare că seamănă puțin a basm? Numai că bunica nu era vreo mașteră… Declara că dorea să o țină în siguranță. Sau nu ăsta era adevărul?
Fantoma – o viață plină de alegeri și de surprize
Ceea ce urmează este o călătorie plină de secrete și de surprize la care nici eu nu m-am așteptat. Povestea lor, dincolo de amănuntele din viața lui Ghost, are un farmec aparte, pare inocentă și dulce. Numai că, viața lui Ghost planează ca o amenințare asupra istoriei lor de dragoste… Autoarea a jonglat foarte bine cu momentele emoționante și cele serioase, pline de dramatism și de dezvăluiri șocante.
Pe măsură ce se apropie unul de celălalt, Tom si Augusta trebuie să
găsească un răspuns la următoarea întrebare: este dragostea tot ce avem
nevoie pentru a depăși fantomele trecutului?
Mi-a plăcut mult cartea! A fost diferită, surprinzătoare și captivantă!
V-o recomand cu mult drag!
An aparitie: 2020
Autor: Helen Grant
Categoria: Literatura Universala
Editura: RAO
Nr. pagini: 384
Un subiect interesant. Pare numai bună pentru iubitorii genului.