Execuția este romanul care se va bucura, începând de astăzi, de atenția noastră, a membrilor Crime Club (sau, altfel spus: a iubitorilor de romane crime). După ce va primi toată atenția și tot spațiul pe blogurile noastre, romanul scris de Danya Kukafka va pătrunde și în casele voastre. Vă va bântui gândurile. Vă va copleși simțurile. Vă va obseda până când și ultimul semn de întrebare își va găsi răspunsul.
Cel puțin, după cum sigur veți intui, așa a făcut în cazul meu. Puține cărți m-au debusolat în așa mod. Și nu a fost subiectul de vină. Ci tot ce a născut acesta în sufletul meu. Toate îndoielile, firișoarele de milă, spaimele, angoasele, suspiciunile. Ce caută mila între toate sentimentele care indică teama și neliniștea mea? Mă credeți sau nu, la un moment dat, am simțit milă pentru criminal. A fost un sentiment care m-a deconcertat, care mi-a dat fiori și care, la momentul acela, mi s-a părut firesc.
Acțiunea nu este una nemaiîntâlnită. Dar tensiunea, sentimentul ăla de final, neliniștea, așteptarea… Doamne, parcă am stat pe un butoi cu pulbere în timp ce mi-era ațintit spre cap un pistol cu un singur glonț în butoiașul cu cartușe. A fost rotit, s-a mai tras cu el. Nu știam ce mă aștepta la următoarea apăsare pe trăgaci. Ruleta rusească. Mor sau mai primesc o șansă. Mă gândeam că se va schimba ceva, că autoarea va răsturna complet întregul tablou și va striga ceva de genul „v-am prins!”
Execuția – bine ai venit în celulă!
„Nimeni nu este rău sută la sută. Nimeni nu este bun sută la sută. Trăim ca egali în nuanțele murdare de gri dintre cele două.”
V-am scris mai sus două cuvinte cheie: criminal și milă. Nu mai este nevoie să vă spun, mai ales după ce citiți titlul cărții și descrierea acesteia, că avem de-a face cu un criminal cu sânge rece. Condamnat la moarte, închis în spatele gratiilor, într-o celulă care nu lasă loc de manevre, Ansel își așteaptă sfârșitul.
Cum ajunge un copil cu ochi mari și o mamă care-i spune povești un criminal odios? De ce ajunge să ucidă, să curme destine? Cum poate să trăiască mai apoi cu bagajul sângeros în suflet? Ce declanșează încă o criză? Când va ucide din nou? Cum ar fi putut fi oprit? Ce nu a fost văzut la timp? Iată o parte din întrebările care au roit în mintea mea. Iată cum, grație unui farmec înăscut sau a unei puteri malefice, Ansel m-a făcut să-l cred, să-mi pară rău pentru el, să cred că poate fi un om mai bun dacă i se dă o șansă.
Victimele lui au murit. Nu au știut când au plecat de acasă, de la serviciu, de la petrecere că-și petreceau ultimele clipe pe pământ. Ansel știe. I-a fost fixată data execuției, și-a ales martorii, și-a pregătit bagajele, și-a lăsat însemnările în urmă. Nu și regretele. Nu l-am auzit să spună că-i pare rău. Cu toate astea, pe măsură ce minutele se scurgeau, mie mi-a fost milă de el. Am fost copleșită de proximitatea sfârșitului, de conștientizarea faptului că, odată întins pe patul ăla, dincolo de geamul transparent, Ansel va muri. Moartea lui să fie sinonimă cu dreptatea? Are sens o moarte pentru alte morți? Nu știu, nu mai știu.
Execuția – văzut prin ochii femeilor din viața sa
„Nu conta cine erai sau ce dorințe aveai. Răul persista în sângele tău, devenea o parte din tine pentru totdeauna, atrăgând ca un magnet toată oroarea din lume.”
Danya Kukafka ne deschide ușa celulei lui Ansel. Apoi, din dorința de a ne prezenta întregul dosar al vieții inculpatului, autoarea ne poartă înapoi pe firul timpului: acolo unde Ansel a fost conceput, izolat, traumatizat, abandonat, lăsat să se descurce cu viața și cu propriii demoni. Mai apoi, când Ansel a crescut și a început să confunde dovezile de iubire cu strigătele din mintea lui, răul a început să iasă în lumină. Dar nu a fost nimeni să-l vadă pe Ansel. Nimeni care să meargă pe axa timpului, să scoată rădăcina răului, să îl ajute să nu mai simtă vina și golul.
A ucis. Strigătele nu au încetat. Golul nu s-a umplut. Viața lui nu a fost mai bună. S-a prefăcut. A trăit simulând iubire și normalitate. A lăsat moartea să își întindă lujerii lungi și reci, a distrus și a greșit. A fost prins, condamnat și închis după gratii. Totul avea să se termine. Poate că strigătele vor înceta. Poate că, odată cu dispariția lui, trecutul va mai scoate la iveală niște piste, niște vinovați și niște linii mai precise. Poate că totul va fi in zadar. Sau poate nu.
Execuția – există înțeles în rău?
„Răul nu este un lucru pe care poți să-l arăți cu degetul, să-l atingi sau să-l alungi. Răul se ascunde, viclean și invizibil, în toate colțurile.”
Și Ansel s-a insinuat, exact ca și sporii răului, în viețile femeilor pe care le-a întâlnit. Prin ochii și experiențele lor îl vom cunoaște pe Ansel. Îl vom privi așteptând, întinzând mâinile, ucigând, iubind, sărutând, comportându-se firesc. Vom asista, de la o distanță sigură, la un proces de deconstrucție a unui personaj greu de înțeles, așteptând să găsim explicații rezonabile, motive palpabile, sensuri și rost. Dar cum să le găsim în mijlocul a ceva ce pare putred, a ceva ce izvorăște dintr-o minte cufundată în întuneric și rău?
Execuția este, fără doar și poate, un roman care lasă multe întrebări în urmă. Sentimentele se amestecă, așteptările sunt demolate pagină după pagină, propriile convingeri se prăbușesc sub imperiul unor emoții pe care nici măcar nu le mai putem controla. Recomand romanul ăsta! Îl recomand cu tot dragul. Nu pentru rețeaua răului. Ci pentru că te pune pe gânduri.
Dacă sunteți curioși, articole dedicate vor apărea și pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Falled, Citește-mi-l; Analogii, antologii; Biblioteca lui Liviu, Ciobanul de azi.
Romanul este disponibil aici.
Categorii: Ficțiune
Nr. pagini var. tipărită: 368
Anul apariției: 2024
Titlul original: Notes on an execution
Traducător: Luminita Gavrila
[…] Anca și cărțile […]