Evadarea din mlaștină
Recenzii

Evadarea din mlaștină – Karen Dionne, recenzie

Evadarea din mlaștină a fost alegerea mea de zilele trecute. Caut mereu un thriller bun sau o carte polițistă atunci când am nevoie de ceva care să mă scoată din starea de  amorțeală. Mi-a plăcut destul de mult povestea, dar nu a reușit să îmi dea „suflul” acela pe care îl așteptam. O vânătoare care nu lasă loc de greșeli, amintiri care pot naște confuzii în mintea cititorului. O abordare diferită a unui subiect pe care l-am mai întâlnit și cu alte ocazii. Număr redus de personaje și un stil plăcut de scriere. Cam asta a fost treaba cu acest roman găsit pe site-ul anticariatului targulcartii.ro.

Evadarea din mlaștină
Evadarea din mlaștină

Evadarea din mlaștină pune față în față lucruri care nu pot exista simultan, nu într-o relație cu propriul părinte. Dragostea și ura. Atașamentul și respingerea. Recunoștința și dorința de răzbunare. Pe tot parcursul lecturii m-am pus în pielea personajului principal. Și nu a fost deloc un rol ușor.

O tânără mamă ne spune povestea ei. Poveste care ar fi greu de crezut și de asimilat. Dar nu mai greu decât i-a fost ei să realizeze  că timp de doisprezece ani crescuse în minciună. Fusese crescută într-o cabană aflată în mijlocul mlaștinii. Universul ei se rezuma la asta și la regulile amerindiene după care tatăl ei se ghida.

Cum să înțeleagă ea că familia ei nu era normală? Cum să înțeleagă noțiunea de răpire? Vedea că mama ei era tensionată în relația de cuplu, dar cum putea să nu îl iubească pe omul care îi dezvăluia secretele naturii? Viața ei era completă așa cum era. Habar nu avea de lumea exterioară. Nu avea nicio legătură cu ea.

Evadarea din mlaștină – dragostea pe tiparul „câinelui lui Pavlov”

Evadarea din mlaștină m-a dus cu gândul la Camera, romanul semnat de Emma Donoghue. Doar că aici cadrul este mult mai ofertant, tensiunea este mai apăsătoare și starea de încordare nu prea m-a părăsit.

Helena reușise să fugă din mlaștină. Ruperea de singura realitate pe care o cunoscuse nu fusese ușoară. Și acomodarea la lumea reală nu încetase nici acum, la mulți ani după acel eveniment.

Helena nu vorbea despre ce i se întâmplase. Era povestea ei, povestea lor. Era ca și cum ar zgândări mereu coaja unei răni care nu avea să se vindece  niciodată în felul acesta.

Nu îi spusese nici măcar soțului ei. Și nu știu cum a explicat tatuajele față de soțul său. Nu mi s-a părut drept față de acesta. El trebuia să îi accepte stările, episoadele în care avea nevoie să fie singură. Ea continua să păstreze tăcerea în legătură cu trecutul ei. Dar trecutul o ajunge din urmă.

Un prizonier evadase din închisoarea din apropiere. Și se îndrepta spre Refugiul Național pentru animale sălbatice din Seney, care era aproape de casa ei. Și nu era numai asta. Deținutul nu era nimeni altul decât tatăl ei. Îi era clar că venea după ea. Era dornic să se răzbune? Sau venea să o mai vadă pentru o ultimă oară? Oricum ar fi, un lucru e sigur. Helene trebuie să își pună familia la adăpost. Vânătoarea începuse. Helena lupta cu cel care o învățase tot ce știa.

Evadarea din mlaștină  – o poveste surprinzătoare

Mi-a plăcut romanul. Dar am tânjit în permanență după altceva. Acțiunea nu lasă loc de interpretări și scenarii. Citești, citești și aștepți să vină deznodământul.

Ceea ce a o face mai interesantă este amestecul între planurile narative. Amintirile Helenei sunt cele care stârnesc contradicții în inimile cititorilor. Știi că nu este normal ca Helena să simtă afecțiune pentru cel care i-a ținut mama sechestrată, dar te întrebi dacă nu astea sunt efectele unei vieți atât de izolate. Cât de afectată, de tulburată poate fi realitatea unui copil? Cât de distorsionată poate ajunge imaginea unui om după ce descoperi adevăruri bine păstrate?

E greu și să îți imaginezi astfel de povești. Și, din păcate, ele nu există doar în cărțile de ficțiune. Perioada lungă de abuzuri, de privare de libertate, de tratamente inumane nu face altceva decât să lase urme adânci în mintea victimelor. Nu toate reușesc să își recâștige poziția în societate. Nu toate sunt salvate la timp. Nu toate cazurile au un final fericit.

Și romanul ăsta nu face altceva decât să îți reamintească de partea brută a lumii în care trăim. De partea urâtă, de oamenii care răpesc și distrug. Și ucid.

Nu m-a tulburat prea mult povestea creionată de autoare. M-a tulburat subiectul. Nu este unul ușor. Este unul care se parcurge cu sufletul făcut ghem. Nu este cea mai bună poveste, dar este una care te înspăimântă și te scoate din zona de confort.

Romanul a apărut la Editura RAO, poate fi găsit pe site-ul celor de la targulcartii.ro, chiar aici. 

Stocul este epuizat acum, dar sigur va reveni pe site.

Voi l-ați citit? V-a plăcut?

Editura: Rao
Colectia: Biblioteca Rao
Data aparitie: 2017
Limba: Romana
Coperta: Cartonata (hardcover)
Numar pagini: 264
Traducator: Maria Aciobanitei

4 comentarii

  • Bacain Rodica

    Si mi e mi-a placut, dar nu atat de mult cat ma asteptam. Poate pentru ca era relatata din punctul de vedere al unui copil care isi ridica tata pe un piedestral.Poate pentru ca adevarata victima din toata povestea e cea trecuta cu vederea. Nu stiu, tot aveam impresia ca aluneca pe langa niste puncte esentiale sau le atinge superficial. De multe ori simtea nevoia de mai mult, de un ritm mai alert, sa mi se faca pielea de gaina si nu am primit acest lucru. Oricum subiectul este foarte interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *