Eu și Marilyn este un roman cu o scriitură deosebită, încărcată de metafore. Mie mi s-a lipit de suflet de la primul rând și am știut că nu mă voi putea împotrivi. Aveam să fiu sedusă de cuvintele rotunde, catifelate, calde. Nu am avut mari așteptări de la acest roman și nu am plecat la drum dorindu-mi ceva anume. Am vrut să fiu surprinsă, am vrut să gust, să simt, să trăiesc. Să fiu purtată pe aripi de cerneală în ținuturi necunoscute, în vremuri de mult apuse. Dacă ar mai fi avut câteva zeci de pagini în plus, romanul acesta ar fi fost extraordinar. Dacă ar mai fi avut câteva pasaje despre marea Marilyn Monroe, romanul acesta ar fi fost perfect.
Nu știu ce se întâmplă toamna, dar mereu simt nevoia de romane calde, plăcute, confortabile. Îmi asemăn lecturile acestea cu ceaiurile parfumate. Le simt aroma, vreau să mă bucur de gustul desăvârșit, dar sunt dezamăgită când ajung să storc ultimele picături. Exact așa am pățit cu acest roman. M-a învăluit de la primele rânduri, am găsit niște pasaje care mi-au alinat sufletul și am citit cea mai sfâșietoare scrisoare-mărturisire.
„Nimeni nu a mai scris despre tragedia războiului coreean cu asemenea imaginație. Este o poveste frumoasă, vie, tristă.“ — Kyung-sook Shin, autoarea bestsellerului Dansul privighetorii de primăvară
Eu și Marilyn – romanul voce
Războiul Coreean, numit și „războiul uitat”, este un subiect pe marginea căruia nu am citit foarte multe cărți. Ji-Min Lee ni-l prezintă cu o neașteptată prospețime. Nu se pierde în detalii, în descrieri lungi și în valori. Pare că au picat toate odată cu zidurile orașului. Tot ce era reprezentativ pentru Coreea pare adânc îngropat și coreenii încearcă debusolați să se oprească din „dansul” acesta grotesc.
Deși sunt prezentate întâmplări extrem de dureroase, autoarea știe să tempereze emoțiile pe care acestea le pot stârni. Nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să dau peste o asemenea capacitate. Doar scrisoarea de care v-am pomenit mai sus a reușit să mă tulbure peste măsură. Atâta durere, atâta vină, atâtea griji. Și atâta dragoste…
Ji-Min Lee pleacă de la lucruri reale și împletește o poveste vie, dureroasă și grăitoare. Deși este ficțiune istorică, m-am gândit că poate a existat o Alice pe undeva. Că poate în povestea ei s-ar regăsi cineva care a traversat acele vremuri crude.
„O carte răvășitoare, care oferă o imagine în profunzime a unui război aproape uitat. O istorie pe alocuri sumbră a unei supraviețuiri, cu pete întunecate, cu imagini fruste, șocante, ce-ți persistă în minte.“ — Daily Mail
Vulnerabilitate și putere. Pot exista deopotrivă?
Ji-Min Lee alege două femei aflate la poli opuși. Și aici nu mă refer deloc la locația geografică. Marilyn este o femeie de succes, adorată de sute de mii de oameni. Alice J. Kim – Aesun, pe numele coreean – este o femeie singură, pe care nimeni nu o iubește.
Marilyn apare prea puțin în poveste și are un rol destul de mic și ușor de trecut cu vederea. Ea vine în Coreea pentru a susține un concert pentru soldații încă încartiruiți aici. Deși mai susținuse concerte și participase la o sumedenie de evenimente, Marilyn va mărturisi ulterior că în fața soldaților s-a simțit pentru prima oară vedetă (declarație pe care o găsim și în realitate). Autoarea o nuanțează prea puțin pe frumoasa Marilyn, de parcă s-ar fi temut de ea.
„O femeie frumoasă nu are prieteni. Nici bărbații, nici femeile nu vor să fie prietenii unei asemenea femei. Bărbații vor să-i fie amanți, femeile să o judece. Toată lumea vrea să o poată învinui că e prea seducătoare. O astfel de femeie, dacă e deșteaptă, nu se mâhnește pentru lipsa prietenilor, căci în cele din urmă ajunge să înțeleagă că până și cei mai vechi prieteni îi sunt dușmani.”
Alice este sufletul acestei povești. Nu doar pentru că autoarea pune accent pe viața și pe amintirile ei. Ci pentru pare reală. Pentru că își poate transfera durerea și emoțiile pe umerii cititorilor săi.
Alice fusese artistă. Dar fusese nevoită să picteze tablouri cu portretul lui Stalin. Din obligație. Și de foame. Îi era foarte greu să supraviețuiască. Singura ei alinare este povestea de dragoste pe care o trăiește cu Yeo Minhwan, om care îi ajunge rațiune și motiv pentru a lupta mai departe. Din păcate, Minhwan este căsătorit și chiar și ea va ajunge să îi trădeze încrederea. O făcuse din dorința de a se răzbuna? Sau încercase să guste dintr-o dragoste care nu îi era interzisă?
Eu și Marilyn – un roman dureros, viu, incitant
„Dacă e ceva ce am învățat în ultimii ani, atunci e faptul că forța unei femei nu vine odată cu vârsta, ci odată cu suferința.”
Și cât a mai suferit Alice! A suferit căutând dragostea, a suferit învinovățindu-se pentru tot ce făcuse și pentru ce nu făcuse. A căutat alinare, dar s-a lovit de prejudecăți. Era văzută drept prostituată armatei. Deși tot ce făcea era să traducă documente pentru americani.
Viața ei se va întrepătrunde pentru puțin timp cu cea a lui Marilyn, femeia care pare să obțină întotdeauna tot ceea ce își dorește. Ce rol va juca Marilyn în povestea ei?
Eu și Marilyn este un roman pe care eu l-am apreciat foarte tare. A venit în momentul potrivit, mi-a dat starea potrivită.
„M-a luat sub aripa ei doar pentru că nu mai avea asupra cui să-și reverse instinctul matern. Eu nu știu cum e instinctul matern, dar mă întreb dacă nu cumva e ca opiul. Deși te ferești de el toată viața, odată ce l-ai încercat, nu mai poți renunța la el. Așa e și instinctul matern: învăluitor, puternic și de durată. În timpul războiului, cele mai cumplite scene erau cele cu mamele rămase lângă copiii lor morți. Sau invers. Nu, nu sunt sigură. Ce știu e că acolo unde e o mamă sunt lacrimi, dar și hrană.”
A apărut la Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei, și poate fi cumpărat de aici.
- Titlu: Eu și Marilyn
- An apariție: 2020
- Pagini: 216
- Colecție: Raftul Denisei
- Domeniu: literatură
- Autor: Ji-min Lee
- Traducere şi note: Diana Yuksel
