El și ea, doi oameni alcătuiți dintr-o mulțime de minciuni și o mie de clipe frumoase petrecute împreună, dintr-o durere prea mare și trădări de neiertat, din tăceri de neînțeles și secrete de nedezvăluit. O poveste care ticăie continuu, care amenință să spulbere tot în jurul său și să dezvăluie un adevăr dureros, cu rădăcini prea ample și prea greu de smuls pentru totdeauna.
Fiecare poveste are două versiuni: a ta și a mea, a noastră și a lor, a lui și a ei. Concluzia: Cineva mereu minte. Doar că, în povestea lui Alice Feeney, toată lumea minte. Și versiunile nu sunt numai două. Adevărul devine o masă maleabilă, o plastilină moale în niște mâini iscusite, gata să se modeleze după fiecare interlocutor, dornice să păstreze aparențele indiferent de preț. Întrebarea principală este: suntem oare pregătiți pentru adevărul dintre El și ea?
„Toți avem puncte slabe, mici crăpături și spărturi pe care viața le provoacă în inimile și în mințile noastre, cimentate cu teamă și cu anxietate, uneori tencuite cu o speranță timidă. Personal, aleg mereu să ascund latura vulnerabilă a ființei mele atât timp cât pot face asta. Aleg să ascund multe lucruri.”
El și ea – la un pas de dezastru
Alice Feeney a fost una dintre surprizele literare ale anilor trecuți. Am descoperit-o în cadrul blogtour-urilor organizate alături de colegii mei și am știut că are un potențial uriaș. Poveștile sale erau ușor diferite față de ce întâlnisem în ultima vreme, surprinzătoare, întunecate și întortocheate.
A devenit, de la roman la roman, mai bună, mai sigură, mai atentă la toate punctele de legătură, la toate nodurile pe care le-ar putea lega peste evenimente. Odată dezlegate, nodurile au potențial de uragan. Dărâmă ziduri, spulberă podurile dintre inimi, mătură deciziile și distruge sufletele. Atât ale personajelor, cât și ale cititorilor. Nu o dată am avut nevoie de câteva minute după finalurile năucitoare. Iar în acest caz, după cum era de așteptat, adevărul m-a izbit violent. M-a lăsat fără cuvinte și m-a făcut să mă îndoiesc de abilitățile mele de detectiv. Cum a fost posibil să nu-l văd? Cum am putut să mă las dusă de nas? Ce nu am văzut la timp? A fost ceva de văzut sau totul a fost prea atent poleit, sculptat, acoperit?
„Amândoi facem parte dintr-o generație care se pricepea mai bine să meargă mai departe, nu să țină cu dinții de prieteniile care la un moment dat s-au sfârșit.”
El și ea – adevăruri dureroase
Cel mai mult mi-a plăcut la această poveste modul absolut înfricoșător și înșelător în care autoarea a ales să ne prezinte suita de evenimente. Avem un el, avem o ea, avem un fel de vină care sare de la unul la altul. Fiecare dintre ei are ceva de ascuns, ceva întunecat și bolnav, greu de ținut în frâu. Doar că, obligați de meseriile pe care le au, sunt nevoiți să păstreze aparențele. Acasă, acolo unde ochii nu mai sunt îndreptați asupra lor, pot fi sinceri. Brutal de sinceri.
Fiecare capitol se termină fie cu o doză mare de suspans, fie cu un deget acuzator spre persoana din a cărei perspectivă este scris capitolul respectiv. Jocul acesta năucitor, toate semnele de întrebare, steagurile roșii pe care tot vrei să le ridici, marcajele pe care simți să le lași pe pagină… toate aceste elemente fac din povestea asta una pe care îți dorești să o citești pe nerăsuflate. Nu mai știi unde să trasezi granița dintre adevăr și minciună, în ce personaj să crezi și pe cine să așezi în boxa acuzaților. Dacă toate indiciile duc spre ea, cât are și el de ascuns? Ce procentaj din vină îi putem atribui?
El și ea – moarte și adevăr
Cineva nu spune adevărul, iar pentru unele secrete merită să ucizi.
„Zidurile emoționale pe care le ridicăm au menirea de a ne ține pe noi, cei reali, în interior și pe ceilalți, la distanță. Eu îl fac pe al meu mai zdravăn, o cărămidă de răzbunare după alta.
Toți ne ascundem în spatele versiunii noastre pe care permitem restului lumii să o vadă.”
Anna Andrews nu-și dorește să se întoarcă în Blackdown. Aici, în satul natal, Anna lăsase o parte din traumele sale, o copilărie marcată de întrebări și durere, o adolescență pe care o scăpase deseori de sub control. Aici, în satul tipic englezesc, era și Jack Harper, unul dintre oamenii pe care ea nu-și dorea nici în ruptul capului să-i revadă. Și, dacă era să fie sinceră, faptul că lucra acum în presă o făcea din primul moment persoană non grata în scena unei crime.
Jack Harper nu tolera prezența jurnaliștilor în preajma dovezilor. Ar fi putut călca în picioare ceva important, ar fi violat intimitatea victimei, ar fi aprins focuri acolo unde ar fi fost mai bine să se păstreze tăcerea. Între noi fie vorba, Jack Harper acea câteva motive în plus pentru care nu dorea implicarea presei. Femeia găsită moartă în mijlocul pădurii fusese, cu o noapte înainte, femeia cu care el întreținuse relații sexuale. În mașina lui, bine ascunse de priviri iscoditoare, erau și câteva dovezi care-l legau direct de crimă. Era el ucigașul sau cineva dorește să-l incrimineze?
El și ea – joaca de-a șoarecele și pisica
Adevărul din această poveste este unul alunecos, greu de ținut în mână sau de văzut clar. L-am scăpat ori de câte ori am avut impresia că l-am prins și am fost luată prin surprindere atunci când, într-un final, l-am descoperit. Nu l-am identificat eu, mi-a fost mărturisit și cred că am rămas pentru câteva secunde cu gura căscată.
Mi-a plăcut mult jocul dintre prezent și trecut, luminile și umbrele care au făcut ca totul să se învârtă permanent, să mă debusoleze și să mă poarte pe piste false. Cred că este romanul meu preferat de la autoare. Până acum. 🙂
„Într-un mod magistral, autoarea dezvăluie secrete explozive și frânturi din trecuturile zbuciumate ale mai multor personaje. Finalul uluitor cu siguranță îi va șoca pe cititori.” — Publishers Weekly
El și ea a apărut la Storia Books și poate fi cumpărat de aici.
Detalii:
Titlul original: His & Hers
Traducere: Ruxandra Tudor
Suport: 360 pagini, paperback
