Ecourile unui de ce – Anca R. #poezii
Când ai plecat de ce n-ai luat cu tine
Și sufletul și inima-mi amară?
Nu ai știut ce însemni pentru mine?
N-ai bănuit cât poate să mă doară?
Și stau în fața casei ce-a fost a noastră
Nu-mi vine ușa să îi mai deschid,
S-au ofilit și florile din glastră
Și eu mai tare-n mine mă închid.
Și tremur tare în fața amintirii
Când te vedeam aievea într-un vis,
De ce-ai fugit de patima iubirii
Când am bătut, de ce nu ai deschis?
De ce îți este așa ușor să fugi
De tot ce-a însemnat odată noi,
De ce alegi sufletul să-l ascunzi?
De ce nu-l lași să fie sărutat de ploi?
De ce nu îmi dai voie să-l cuprind
Să îi arăt ce-nseamnă fericirea?
De ce nu-mi dai voie ca să aprind
Cu doi tăciuni micuți, din nou, iubirea?
Poeziile tale ajung direct la suflet. In ficare dintre ele ma identific macar cu un vers, o strofa, o poezie intreaga! Cotinua sa scrii!
Am uitat sa ma identific!
Îți mulțumesc mult! Doamne ajuta!
Atât de multă emoție stârnește poezia asta!
Frumoase amărui aceste versuri. Îmi doresc să nu îți fie realitatea acestor zile…
Mulțumesc! Nu este, din fericire. 🙂
Dureros de frumos!
Superba poezie, profund umana, ca tot ceea ce scrii tu!