După sfârșit – Clare Mackintosh, recenzie

„Plângem împreună același băiat, păstrat în inimi de o parte și de alta a oceanului. Singurii doi oameni de pe lume care știu cum se simte celălalt.”

O poveste emoționantă

Eu nu mai privesc de multă vreme poveștile din cărți ca pe niște simple povești. Ele sunt pentru mine ca niște mărturii trimise de prieteni buni. Fie sosesc pentru a-mi readuce aminte de frumusețea vieții sau doar pentru a sublinia faptul că nu sunt singură. Fie pentru a trage un semnal de alarmă sau pentru a mă determina să apreciez mai mult ceea ce am de la viață.

Ca mamă, cea care primește toate loviturile fără a purta scut de protecție, m-am bucurat de fiecare clipă petrecută în compania copiilor mei. Dar au fost și momente în care am spus că  nu mai pot, în care ceream de la providență cinci minute în care casa să nu mai răsune de zgomot de jucării, plânsete și cereri care par să nu se oprească vreodată. Citind romanul ăsta, mi-am dat seama de cât de greșit am privit totul. Mi-am dat seama că aceasta poate fi ultima clipă de bine înainte de vreun tsunami. Că fiecare îmbrățișare pe care o ofer poate fi ultima. Că fiecare zâmbet pe care nu-l ofer și fiecare joc pe care nu îl accept pot deveni greutatea de mâine din sufletul meu.

E drept, nu putem trăi atât de sumbru fiecare moment. Am trece în cealaltă extremă. Dar uităm, uităm să ne bucurăm, să trăim, să profităm de fiecare clipă. Ne lăsăm prinși în rutină și bum! copiii au crescut mari și am pierdut copilăria. Și anii din viața noastră.

Memorialul durerii

După sfârșit a fost pentru mine un memorial al durerii. Nu vă pot face disecția acestei povești. Clare Mackintosh a făcut o treabă minunată când a ales să prezinte această istorie din trei prespective: oamenii direct implicați și oamenii care pot observa detaliile fine, scăpate din vedere. Decizii logice sau decizii cu o ușoară formă de egoism? Îl ținem aici pentru a ne bucura de timpul petrecut în compania lui (chiar dacă asta înseamnă pentru el un șir lung de chinuri) sau îl lăsăm să zboare liniștit? Luptăm împreună sua luptăm unul împotriva celuilalt?

Povestea este una care are nevoie de pauze în lectură. Pentru mine așa a fost. Nu pot să spun că este o poveste frumoasă, ar fi total nepotrivit acest termen, dar este o poveste care sunt sigură că i s-a întâmplat cuiva pe lumea asta. Este o poveste care trezește ceva în interiorul fiecărui om. Sunt sigură că ar fi ajuns la inimile cititorilor și chiar dacă ar fi fost expusă ca atare. Dar, după cum ne-a obișnuit, Clare Mackintosh se joacă. Trebuie să fii concentrat la fiecare rând, să urmărești fiecare răsturnare de situație. Eu, cea care se declară mare fan al stilului ei, am avut nevoie să citesc un fragment de două ori. A avut o mișcare inteligentă în acest roman. S-a jucat cu situațiile, cu finalurile și cu urmările deciziilor. A vrut să acopere fiecare scenariu și mi-a oferit răspuns pentru toate întrebările care sigur mi-ar fi stăruit în minte multă vreme.

„Uneori nu știi sigur dacă ai luat decizia corectă decât ulterior. Fie este clar imediat – ca și cum nici nu se putea altfel -, fie gândul zăbovește, țepos și diform, într-un colț al minții tale. Nu e bine – ai făcut o alegere greșită.”

După sfârșit – o carte de citit și de păstrat

După sfârșit este o carte de citit și de păstrat. Eu am pus-o la vedere, ca o mărturie vie pentru toate promisiunile pe care mi le-am făcut mie. S-a tranformat în ochii care mă vor urmări pentru a-mi readuce aminte că viața este frumoasă, dar extrem de fragilă. Și că nu îmi rămâne decât să mă bucur de fiecare moment.

După sfârșit – Clare Mackintosh a apărut la Editura Trei și poate fi comandată de pe Libris, dacă dați click aici.