Dulce furie este romanul asupra căruia noi, membrii clubului iubitorilor de thriller, ne concentrăm atenția săptămâna aceasta. Nu am niciodată nevoie de un motiv anume pentru a mă aventura în curse contra contracronometru, pe urmele răufăcătorilor sau în lumea plină de umbre a celor afectați de traume psihice ori sufletești. Dar dacă tot am o „scuză”, mă alătur cu bucurie turului de forță!
„Fanii thrillerelor lui Alex Michaelides vor fi cuceriți de acest roman tulburător.” – BOOKLIST
Romanul Dulce furie a poposit pe rafturile mele recent și a făcut vâlvă încă de la început. Și acasă, și în sufletul meu. A venit însoțit de lucruri drăguțe, toate legate strâns de subiectul abordat de Sash Bischoff. Nu cred că are rost să vă mai spun că nerăbdarea mea începuse să aibă caracter de tornadă. Abia așteptam să pornesc pe urmele poveștii, să descâlcesc ițele și să așez piesele în locurile potrivite. Simțeam că voi avea parte de o călătorie interesantă, tensionată și acaparatoare. Fix genul meu de experiență!
Dulce furie – răzbunare sau jocuri meschine?
„O poveste atrăgătoare despre abuz și ambiție… Bischoff dezvăluie un secret surprinzător după altul, până la explozia de la final.” – PUBLISHERS WEEKLY
Deși prefer romanele cu anchete lungi, detectivi ambițioși și cazuri greu de descifrat, nu mă dau în lături nici de la romanele întunecate, cu lumini și umbre, cu jocuri psihologice și indivizi alunecoși. Pentru că și-a plasat acțiunea pe platourile de filmare, antrenând în mișcările sale actori și oameni dispuși să facă orice pentru faimă, Sash Bischoff a avut de la început o temelie solidă pentru povestea sa.
Știm că lumea vedetelor este plină de promiscuitate, ocazii și oportuniști, de escroci, de visuri mai mici sau mai mari. Există aici ocazii, jocuri de culise, strategii și adevăruri fabricate la comandă. Foarte greu să poți avea încredere în cineva, foarte greu să crezi că imaginile oferite în presă sunt cele care stau întotdeauna la baza adevărului.
Date fiind datele romanului, mă așteptam să am de-a face cu jocuri murdare, cu secrete adânc îngropate și cu dorințe de răzbunare. Iar titlul, amăgitor și tentant, nu făcea decât să amplifice curiozitatea mea. Pentru că tot ne învârtim în lumea filmului, dați-mi voie să vă spun că am fost scenarist, regizor și protagonist.
În timp, pe măsură ce lucrurile au devenit mai nebunești și mai pâcloase, am renunțat la a fi personaj în poveste. M-am așezat pe scaunul privitorului și am lăsat personajele să joace în rolul vieții lor. Le-am privit și am așteptat să le văd măștile picând. Pentru că, în ciuda deznodământului ambiguu, ceva era foarte clar: toată lumea avea ceva de ascuns. Și câteva rotițe care scârțâie în ansamblul minții lor (dar asta rămâne între noi).
Relații bolnave și dedesubturi întunecate
„Arogant de ambițios, acaparator și inteligent, te seduce într-atât încât nu ești deloc pregătit pentru deznodământ. Un debut senzațional!” – REBECCA MAKKAI, scriitoare
Oamenii răniți îi rănesc pe oameni.
Pentru cunoscătorii operelor lui F. Scott Fitzgerald, romanul acesta va fi mult mai familiar, mai delicios. Eu, spre rușinea mea, doar am auzit de autor, nu am ajuns să îl și citesc. Știu despre romanele sale, nu am trăit în clopote de sticlă. Acum, după lecturarea acestui roman, pot să spun că sunt curioasă, dar și familiarizată cu temele atacate de acesta. Dacă tot am ajuns în acest punct, aș vrea să-i liniștesc pe cititorii care sunt în aceeași tabără cu mine: trimiterile către opera lui Fitzgerald nu sunt greoaie, nu sunt obositoare, nu sunt pline de fanatism. Din contră, Sash Bischoff mi-a părut a fi un observator extrem de critic și de corect.
Pur și simplu, autoarea a folosit niște pârghii iubite pentru a-și face povestea să alunece. Din punctul meu de vedere, a împletit foarte frumos scenariul său cu operele lui Fitzgerald. Iar rezultatul, după cum cred că e deja limpede, a fost încântător!
Dulce furie – granița fină dintre adevăr și minciună
Inițial, grație poveștilor servite la pachet, ambalate atât de frumos, am fost de partea Lilei, o actriță plină de talent și șarm. Curând, poate prea curând, am aflat că Lila nu prea putea trasa o linie fermă între adevăr și minciună.
Având o relație pe care o puteai încadra când la romantism, când la toxicitate, Lila pendulează la granița dintre agresor și victimă. Nu o veți vedea clar în rolul de agresor, dar veți avea de multe ori impresia că ea deține controlul, că ea dictează maniera în care totul se întâmplă. Veți fi de partea ei în cea mai mare parte a timpului, asta e clar. Dacă până și terapeutul la care apelează o identifică drept victimă, atunci sigur trebuie să o credem pe cuvânt.
Kurt Royall, vizionarul regizor și partenerul de viață al Lilei, pare îndrăgostit până peste cap de frumoasa sa parteneră. Chiar și ocupat cu ecranizarea romanului Blândețea nopții, Kurt Royall tot își găsește timp pentru a aluneca în alte așternuturi, promițând aspirantelor fix ceea ce îi promisese cândva și Lilei: faimă.
Jonah Gabriel, psihoterapeutul Lilei, este cel care o va ajuta pe aceasta să-și exerseze șarmul și puterea de seducție, dar și să își atace traumele din copilărie și umbrele din relația abuzivă cu regizorul. Adevărul va fi greu de privit în față. În ceea ce privește deznodământul, pot să spun că a fost intuit în mare parte, dar tot a avut multe laturi neașteptate. Recomand!
Dulce furie – când dreptatea trece testul timpului
Dulce furie se va bucura de recenzii dedicate și pe blogurile colegilor mei, acolo unde vă invit cu drag: Biblioteca lui Liviu; Analogii, Antologii; Citește-mi-l, Literatura pe tocuri, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Falled, Ciobanul de azi.
Dulce furie a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici.
Categorii: Ficțiune
Nr. pagini var. tipărită: 368
Anul apariției: 2025
Titlul original: Sweet fury
Limba originală:Engleză
Traducător:
Andreea Florescu
