Dublă identitate – S.K. Tremayne (recenzie), Editura Rao

„Dublă identitate este un roman fascinant, cu unul dintre cele mai inteligente finaluri dintre thrillerele recente.” – Sunday Times

„Dublă identitate” – S.K. Tremayne, este cartea care mi-a ținut companie zilele trecute. Îmi era foarte dor de o carte care să îmi transmită multe emoții, să îmi ofere multiple scenarii și care să îmi permită să conturez cât mai multe finaluri. Apoi, să pot descoperi dacă am ghicit sau măcar am fost pe aproape. În cazul acestui roman, mi-aș fi dorit să ghicesc, dar nu am reușit. Nu mă așteptam la acest plot twist. Deloc. Nici măcar pe aproape nu am fost.

Bazată pe miracolul gemenilor identici, cartea este una care te lasă fără răsuflare. Urmărește drama a doi părinți, vina care roade sufletul, neîncrederea, nesiguranța. Aruncă umbre întunecate asupra a doi oameni care se luptau zi de zi cu hăul care li se căscase în suflet.

Venirea unui copil pe lume este o minune. Gemenii sunt minuni la pătrat. Dar cum te simți când aduci pe lume doi copii identici? Doi copii pe care nu îi poți deosebi decât dacă le pui șosete de diferite culori sau le vopsești unghiile în nuanțe diferite. Minunat! „Gemenele gheții”, Lydia și Kirstie, numite așa datorită faptului că veniseră pe lume într-o zi cumplita de iarnă, aduseseră căldură și dragoste în sânul familiei. Trecuseră șase ani perfecți până când nucleul familiei Moorcroft avea să se fisureze complet și iremediabil.

Acțiunea urmărește cel mai înfricoșător coșmar al unui părinte: moartea unui copil. Aflate în casa de vacanța a bunicilor materni, gemenele se strecoară la etaj și Lydia cade. Kirstie este cea care își anunță mama. Doctorii dau vina pe ghinion, părinții pe soartă. Un copil mic ar fi supraviețuit unei căderi de la șase metri, de parcă miracolul nașterii sale l-ar mai fi putut proteja pentru câțiva ani. Nu și Lydia. Nu Lydia cea cuminte și ascultătoare, fiica preferată a mamei sale, nu și Lydia care adora să citească și care nu era bună la matematică, nu geamăna în oglindă a lui Kirstie cea mereu pusă pe șotii.

Dispariția fiicei sapă adânc în viața părinților. Angus, tatăl fetelor, se cufundă în băutură și își dă demisia cu două ore înainte de a fi concediat pentru că își pocnise șeful; Sarah, mama fetelor, plutea într-o stare de tristețe și negare. Nu avea să treacă niciodată suficient timp pentru a fi capabilă să asimileze asemenea pierdere.

Londra nu le mai oferea nimic. Aveau datorii, ipoteci, o casă plină de amintiri duble și prea puține speranțe pentru viitor. Angus moștenește o insulă micuță în Scoția și decid să înceapă o viață nouă acolo. Casă nouă (chiar dacă era dărăpănată), loc nou, amintiri noi. Se agățau cum puteau de iluzia unui nou început, dar viața nu le dezvăluise tot ce le rezervase.

Sarah o iubea pe Kirstie, micuța lor supraviețuitoare, și îi era greu să o privească fără să o vadă în ea și pe Lydia. Punea pe baza acestei dorințe faptul că vedea în comportamentul fiicei sale tot mai multe trăsături ale fiicei care murise. Kirstie nu citea, acum e mai mereu cu o carte în mână. Era mai bună la matematică, acum avea rezultate mai slabe. Să fi fost doar dorința de a-și copia geamăna? Lovitura pentru Sarah vine cu câteva zile înainte de mutarea în Scoția. Kristie îi spune că nu este de fapt Kristie, este Lydia. Kristie fusese cea care căzuse de la etaj, Lydia supraviețuise. Să fie adevărat? Să fie doar stres post traumatic? Să fi fost incapabilă să își recunoască fiica? Sarah decide să păstreze tăcerea și încearcă să adune dovezi pentru a se asigura că fiica ei preferată nu murise, că Lydie-lo era aici.

Redată din perspectivele celor doi protagoniști majori, acțiunea începe să se ramifice și să dea naștere zecilor de întrebări care mi-au stăruit în minte. Vina se pasează de la unul la altul, simt că Angus ascunde ceva, dar nu știu ce, o urăște pe Sarah și nu are încredere în ea. Sarah este cea care mă ține pe jar. Confuză și nesigură, se simte măcinată de vină. Nu își poate recunoaște fiica. Nu știe dacă o are de mână pe Kirstie sau Lydia. Nu știe de ce Angus este tot mai taciturn și nu știe câte lucruri îi ascunde.

Mutarea lor pe Insula Tunetului ar fi trebuit să fie o aventură plină de emoții și de amintiri noi. Casa trebuia recondiționată, semnal la telefon nu aveau, televizor nu exista. Și singura legătura cu lumea era o barcă gonflabilă. Asta nu îi demoraliza. Deși Insula tunetului era renumită pentru furtunile devastatoare și iernile cumplite, adevărații nori de furtună se nasc în sânul familiei Mooncraft. Lydia (sau Kirstie) este tot mai tăcută, nu se adaptează la școală, continuă să folosească limbajul pe care îl inventase împreună cu sora ei și nu încetează să spună că sora ei este acolo. Fantomele nu existau. Era stres, dorința de atenție sau schizofrenie infantilă? Psihologul pe care îl vede Sarah nu face decât să arunce note și mai sumbre asupra comportamentului fetiței. Iar lucrurile pe care fetița i le spune mamei nu fac decât să arunce și mai multă vină asupra lui Angus.

Ce se întâmplase mai exact în urmă cu paisprezece luni în noaptea fatidică? De ce murise Kristie (sau Lydia) și cine era vinovatul? Câte lucruri nu fuseseră spuse?

După cum v-am spus, pe tot parcursul lecturii, în minte am avut furtună de întrebări. Se iscau tot mai multe, urmăream un fir narativ (pe jumătate închipuit) și mă trezeam în fața unui zid. Nu aveam cum să trec peste. Mă întorceam, mai citeam câteva pagini ca să mai aflu lucruri și iar creionam scenarii. Pentru mine nu a fost previzibil finalul sau poate l-am negat cu toată ființa mea, poate nu i-am dat suficientă atenție și nu am știut să îl anticipez.

A fost un roman care mi-a antrenat mintea, m-a ținut într-o stare de tensiune pură și asta este tot ce îmi doresc de la un thriller psihologic. Autorul a știut să evidențieze tot ce are legătură cu gemenii identici, aici se vede documentarea pentru realizarea acestui roman; a îmbinat accentele psihologice cu elementele dramatice și a creat o stare permanentă de confuzie. S-a jucat cu sentimentele și ideile mele și a îmbrăcat totul în vină și minciuni. La final, totul a fost clar; dureros, dar clar. Dacă este un roman pe care vi-l recomand? Cu siguranță! Veți fi prizonierii propriilor scenarii, vă veți împiedica de fiecare detaliu, veți vedea vinovați peste tot și veți întoarce totul pentru a descoperi adevărul.

Romanul a apărut la Editura Rao și îl puteți achiziționa de aici, Vă asigur că merită toată atenția voastră!
Despre carte:

La un an după ce una din fetele lor gemene, Lydia, a murit într-un
accident, părinţii lor, Angus și Sarah Moorcraft, se mută pe o insuliţă
din Scoţia, pe care Angus a moștenit-o de la bunica lui. Acolo cuplul
speră să-și pună ordine în viaţă după tragicul accident. Și totuși, după
ce la puţin timp Kirstie, geamăna rămasă, susţine că s-a comis o
greșeală și că ea este, de fapt, Lydia, viaţa cuplului mai primește o
lovitură. Așadar, mister! Cine a murit cu adevărat în accident?