Drum în noapte – Kristin Hannah, recenzie

Drum în noapte este genul de carte de care toată lumea are nevoie. Lasă atâtea emoții în urma ei, spală sufletul și te pune pe gânduri. Cum să îi rezist lui Kristin Hannah? Încă nu am găsit rețeta pentru lucrul ăsta și nici nu vreau. Cum de reușește după atâtea povești să îmi mai dea încă sufletul peste cap? Cum știe butoanele perfecte pe care să apese pentru a întoarce lumea mea cu susul în jos?

Cărțile ei au un loc special în inima mea. Și sunt sigură că nu vor pleca niciodată de acolo. Au scene care pot fi catalogate drept clișee sau momente despre care s-ar putea spune că se trage de ele numai pentru a le exploata la maximum. Dar nu îmi pasă. Nu atâta timp cât legătura magică se naște, nu atâta timp cât sufletul meu suspină la fiecare pagină întoarsă.

Hannah nu ia momentele triste și le exploatează. Le lucrează. Le întoarce pe toate părțile și le stoarce de morală. Nu ai cum să înveți dintr-o carte cum să te comporți? Nimic mai greșit. Nu ai cum să te identifici cu un personaj, să cauți în faptele lui un îndrumar? Nimic mai greșit. Faci toate astea și încă ceva. Te simți parte din poveste. Suferi. Iubești. Plângi. Aștepți. Cauți și te cauți. Îi ierți și te ierți.

Drum în noapte – lecție de iubire

Povestea asta nu are cum să nu lase urme. Nu are cum. Pe mine m-a durut din două părți. Fix pe muchiile pe care sufletul meu le are mai sensibile. Mamă și fiică. Împreună. Mama. Fiică. Două entități diferite, unite de dragoste, de planuri comune, de aspirații și de acordul tacit pe care doar ele îl pot simți.

Dragostea poate fi uneori un act de voință. Iertarea poate fi cel care îl pornește, îi dă valoare. Cartea asta a fost un bulgăre. Unul care a venit la vale, a adunat emoții, cuvinte, stări, amintiri proprii. Le-a făcut pe toate una cu pământul. Și pe mine la fel. Mi-a fost teamă să îl țin între palme. Teamă pentru ce mi-ar putea aduce și pentru ce mi-ar putea trezi în gânduri. Nu e ușor când citești cărți care îți citesc în suflet. Nu când dai peste cele care scot la iveală cele mai mari frici pe care le porți pe interior.

Mama. Câtă dragoste încape în acest cuvânt? Câtă durere poate exista dincolo de el? Mama ar trebui să fie sinonim cu dragostea, atenția, grija, sentimentul de siguranță. Dar nu mereu e așa. Și când mama nu este, tot ce ar fi trebuit ea să fie începe să doară. Și să sape. Și să se agațe de marginile zdrențuite ale sufletului. Nimic nu are sens dacă mama nu e mama. Nici zilele, nici rădăcinile.

Drum în noapte – legătura magică

Când încetează o mamă să fie mamă? Niciodată. E ceva ce dobândești pentru totdeauna. Viața se termină la un moment dat, rolul de mamă niciodată.

Și ăsta este punctul meu nevralgic. Și va rămâne. Sunt Anca, am 33 de ani (în curând) și am nevoie acută de mama. Și poate că nu găsesc puntea comună. Sau nu știu să folosesc cuvintele potrivite. Poate nu știu să o iert și să mă iert. Și mi-aș fi dorit o mamă ca Jude. Mama-elicopter. Mama care este prezentă în viața copilului, care îl transformă pe acesta în centrul Universului, care îi dă aripi să zboare chiar dacă asta o face fărâme pe dinăuntru. Ca mamă, nu ești niciodată pregătită să slăbești legătura. E atât de greu să pui limitele între domnișoara care plângea că păpușa favorita are rochița ruptă și cea căreia un băiat i-a rupt inima pentru prima oară.

Și de parcă toate astea nu ar fi suficiente, viața lovește. Îți dă lumea peste cap, trăiești în umbra celui care ai fost cândva. Uiți să trăiești. Să exiști. Te agăți de ceea ce ai avut și plângi pentru tot ceea ce ai fi putut avea.

O poveste vibrantă

Drum în noapte este o lecție de viață. Vibrantă, tăioasă, emoționantă, crudă, dureroasă. Dar te învață să ierți. Să accepți că lumea nu va mai fi la fel niciodată, dar ai putea să trăiești și într-o lume altfel.

„Poate că timpul nu vindecă neapărat rănile, dar îți oferea un fel de armură, o altă perspectivă.”

M-au durut mult ultimele pagini. Bine că am fost acasă și nu am citit în autobuz. Nu că mi-ar fi păsat dacă aș fi plâns la fel de tare. Mi-a spălat plânsul ăsta tot praful adunat pe suflet în ultima vreme, exact cum a făcut și Dincolo de stele. Și am învățat câtă putere are o mamă. Câtă dragoste poate încăpea în sufletul ei dacă știe de unde să înceapă să sape pentru a o scoate la iveală.

Drum în noapte este o poveste despre consecințe, este un semnal de alarmă pentru toți cei care cred că nimic nu li se poate întâmpla. Este un roman despre prietenie, despre oamenii care joacă cele mai importante și mai frumoase roluri în viața noastră. Despre asumare, despre aripi forțate să stea închise în colivie în loc să fie lăsate libere să aleagă traseul de urmat.

Drum în noapte – povestea far

Este o carte care rămâne în suflet. Stă acolo, piatră de hotar, loc la care să te întorci când ai nevoie de o direcție.

Mi-a fost greu să nu vă dau detalii, dar cartea asta trebuie descoperită, nu povestită. Își pierde din farmec. Eu mă bucur că este a mea. O voi lăsa moștenire fetelor mele, moștenirea mea de preț.

Cartea a apărut la Editura Litera. Eu am luat-o de la chișcurile de ziare, darpoate fi găsită și în online.

Timp de optsprezece ani, Jude Farraday a pus nevoile copiilor ei mai presus de propriile interese și aspirații. Gemenii ei, Mia și Zach, sunt niște adolescenți sclipitori și fericiți. Când Lexi Baill se mută în comunitatea lor mică și unită, Jude o primește cu cea mai mare bunăvoință. Lexi, un copil crescut în orfelinate și familii adoptive, devine în scurt timp cea mai bună prietenă a Miei. Apoi Lexi și Zach se îndrăgostesc și cei trei devin inseparabili. Totul e minunat până când, într-o noapte de vară, în ultimul lor an de liceu, o decizie proastă le schimbă în mod tragic destinele.