Dragostea lui Missy – Beth Morrey, recenzie

Dragostea lui Missy este un roman cât o viață. Ne bucurăm de fiecare dată când citim despre poveștile de viață ale unor oameni care au scris istorie sau care au vârste apropiate de a noastră. Dar cum rămâne cu cei trecuți de prima tinerețe? Cine este mai indicat să ne arate fragilitatea timpului dacă nu un om care a trecut prin mai multe etape ale vieții?

Prietenele mele, și aici mă refer la majoritatea fetelor din grupul nostru de lectură, mi-au spus că au asemănat-o pe Missy cu Ove, bătrânul ursuz care a fermecat atâtea inimi. Mie nu mi s-a părut așa. Missy are un alt farmec și o singurătate apăsătoare. Viața lui Ove se rezuma doar la el și la soția lui. Missy a rămas singură după toată agitația pe care a suportat-o ani la rând. Credea că a sosit timpul pentru liniștea mult așteptată, că va binecuvânta fiecare zi în care casa se păstra curată și lucrurile așteptau cuminți să fie folosite. Dar nu era așa. Se simțea singură, cei 79 de ani ai săi apăsând tot mai greu umerii îmbătrâniți.

„Este o carte scrisă foarte frumos, pe care nu-ți vine să o lași din mână. Missy e o minune… umorul și curajul cu care face față pierderii și bătrâneții sunt tratate cu înțelepciune și empatie. “ Felicity Hayes-McCoy

Dragostea lui Missy – singurătate și bătrânețe

Am început romanul cu multe așteptări. Mi-a plăcut stilul de scriere de la început și m-am simțit învăluită ca într-un cocon de cașmir. Mă și închipuiam în casa lui Missy, cu mobilă grea de lemn, cufere cu amintiri, poze acoperite de praf și zâmbete neșterse de patina timpului. O vedeam stând acolo, pe un fotoliu cu margini zdrențuite care îi confereau personalitate. Evident, mi se alăturase abia după ce ceainicul șuierase destul pe plita veche, dar încă funcțională. Abia așteptam ca Missy să toarcă firul amintirilor din fuiorul timpului. Eram pregătită pentru generații întregi de povești, de istorii cu parfum de altă dată.

„Mi-a plăcut foarte mult această poveste a unei femei cu sufletul mare, înăcrită de experiențele negative, care reușește să-și reconstruiască viața cu pași mici, dar siguri… Ne reamintește tuturor, cu eleganță, că stă în puterea noastră să facem această schimbare. “ Elizabeth Berg

Dar, pagină după pagină, mi se părea prea lungă vizita mea și prea static firul poveștii. Așteptam să ajungă undeva cu povestea. Tipic nouă, nu? Grăbiți, alergând după povești dar adunând numai frânturi din ele. Citind și grăbindu-mă să ajung undeva, am pierdut din vedere esențialul. Și Missy se grăbise undeva. Se grăbise spre ziua în care nu vor mai fi jucării împrăștiate peste tot. Dar ce tare și-ar fi dorit acum să strângă jucăriile nepoțelului său, plecat în Australia cu părinții săi. Se grăbise să aibă familia perfectă, dar câte momente în care ar fi trebuit să spună ce o durea a pierdut? Se grăbise spre mâine, convinsă că va fi mai bine. Și uite cum urlau acum pereții a singurătate și oasele a bătrânețe.

Prieteni și amintiri. Atât îmi doresc.

M-am simțit pierdută printre amintirile și instantaneele din prezentul lui Missy. Mă distrau Angela, Otis, Sylvie și câinele Bob, dar tot mă simțeam pe lângă. Un fel de a cincea roată la căruță. Ba chiar am fost aproape, aproape de a renunța la a o mai citi. Dar am continuat, locul era prea confortabil și personajele începuseră să prindă contur.

„Cartea ne face cunoștință cu Missy, o eroină improbabilă care îți rămâne în minte mult după ce ai dat și ultima pagină. Este un roman excelent despre ce înseamnă să-ți deschizi inima către posibilitatea de a trăi viața pe care o meriți.“ LoveReading

Pot să spun că am înțeles abia la câteva zile de la terminarea cărții mesajul transmis de autoare. Nu există decât piedicile pe care noi ni le impunem. Ne putem face viața mai frumoasă la orice vârstă. Și ar trebui să ne aducem cât mai des aminte de faptul că nimeni nu poate trece prin viață de unul singur. Ar trebui să le acordăm mai multă importanță celor mai în vârstă. Să nu îi mai reducem la praguri impuse de alții și de societate. E loc la orice vârstă pentru prietenie, pentru dragoste, pentru momente haioase și pentru momente în care se pot plânge liniștiți de boli și de probleme.

Cred că tare îmi doresc să am prietenii lui Missy. Nu cred, sunt sigură. Angela, Otis și Sylvie i-au invadat viața în cel mai frumos mod cu putință. Au ajutat-o să facă un cămin din casa rămasă prea goală și prea mare. Missy nu era mama perfectă, nici prietena perfectă. Dar știa acum, după atâția ani, să ofere timp din timpul ei. Și învăța să se bucure de viață fără să se gândească la ce ar spune cei din jur. Făcuse pace cu fiica sa și cu ea. Și asta este o lecție a naibii de frumoasă.

Dragostea lui Missy – despre a doua șansă

De la viață nu primim o a doua șansă. Nu ne dă nimeni timpul înapoi și nici șansa de a primi o altă viață. Există o singură viață de umplut cu momente de neuitat. Missy asta ne învață: a doua șansă pentru a repara lucrurile o primim rar, de aceea este important să nu o irosim. Și cel mai important cred că este mesajul ascuns printre rânduri: nu trăi așteptând ziua de mâine. Mâine poate să nu îți aducă mereu liniștea și mai binele. Bucură-te astăzi de hainele preferate, de setul ăla de cești pe care îl ții bine ascuns în sertare, de dulcele de care te ferești. Bucură-te de zgomot, de jucării, de țipete de copii și de strângeri de mână. Vor fi mâine amintiri.  Nu pe toate le putem imortaliza. Și nu toate încap în fotografii.

Dragostea lui Missy este o altfel de poveste. Grijă mare, titlul vă poate induce în eroare.

Dragostea lui Missy a apărut la Editura Litera, colecția Bluemoon, și poate fi cumpărată de aici.