Dorința este romanul cu care simt că Nicholas Sparks se întoarce la stilul vechi, cel care l-a făcut să fie special și iubit de mii de cititori. Nu cred în tiparele vechi care trebuie musai respectate, îmi place când autorul se reinventează și caută să aducă în fața publicului cititor povești calde și surprinzătoare.
Sparks știe cum să atingă coarda sensibilă a cititorilor. Chicago Sun Times
Dar, când vine vorba de Nicholas Sparks, prefer cărările vechi, cunoscute și bătătorite. Nu știu de ce, dar am avut impresia că nici el nu se simțea confortabil cu abordările noi. Și aici aș vrea să menționez Pas în doi, pentru că acesta este ultimul roman citit de la el, dacă bine țin minte. Știu că mă tot uitam la nume, la copertă, la traducător… Aveam impresia că nu e Sparks, că altcineva a scris cartea. Desigur, nu este un lucru rău acesta, dar simțeam o diferență prea mare de stil și mă simțeam păcălită.
Dorința – când viața iubește să se joace cu tine
Înainte de a vă trasa câteva linii despre această poveste, aș dori să vă spun că este bună de citit toamna. Sau într-o zi geroasă de iarnă. Deși este evocat Crăciunul și știu că ar avea mult mai mult farmec dacă ar fi citită în această perioadă magică, eu cred că este un pic prea tristă pentru zilele sărbătorile de iarnă. E bună de citit toamna, când suflă vântul ca turbat afară, când rănile sufletului dor un pic mai tare și când trecutul, în lipsa soarelui, începe să își ceară tributul…
Chiar dacă Sparks învăluie totul într-un strat generos de optimism, dragoste și speranță, gustul amar nu se lasă dus de ele și este acutizat de realizarea că nu mai există un „ce-o să fie după asta…” sau un ”bun, și-de acum încolo…”. Nu am nimic cu poveștile care par să nu ducă undeva, cu poveștile care vin și îți prezintă o bucată din viața cuiva, dar prefer poveștile care mă lasă să îmi imaginez cum va fi viața mai departe pentru personaje. Nu sunt pregătită întotdeauna să mă despart de ele și iubesc să îmi creionez propriile scenarii, să îmi imaginez cum va arăta viitorul și ce culori le va colora existența.
Povestea lui Sparks se încadrează în acest tipar: prezintă viața unui personaj, ne dezvăluie secrete și amintiri și se încheie acolo, timpul purtând pe aripile sale frânturi de destin și momente emoționante. Au existat câteva răsturnări de situație, răsturnări pe care le-am anticipat și care s-au potrivit perfect cu povestea pe care autorul a construit-o, rând cu rând, emoție cu emoție.
Lupta cu un destin implacabil
Maggie Dawes pierduse multe momente importante, dar reușise să imortalizeze mii de momente perfecte din întreaga lume. Un băiat îi făcuse cunoștință cu arta fotografică și ceea ce pornise ca o joacă devenise pasiune și stil de viață. Călătorea mult și administra o galerie renumită, dar viața îi pregătise un scenariu sumbru și încercări cât pentru alte zece vieți.
Deși are prieteni buni, Maggie nu vrea să îi împovăreze cu propriile probleme. Dar găsește în noul asistent de la galerie un umăr gata pentru susținere și alinare. Și, pentru ca el să înțeleagă durerea prezentului, Maggie e nevoită să îl poarte prin tenebrele trecutului.
Povestea ne poartă prin momente emoționante și alegeri tensionate. Salturi temporale și explicații pentru decizii majore și definitorii, destăinuiri pline de emoție și porți ale sufletului deschise larg spre analiză și înțelegere. Și pentru a face tabloul complet, Maggie este nevoită să îi povestească despre o dragoste așa cum nu a crezut că va trăi vreodată…
Dorința – drame și dureri
Viața lui Maggie a fost un șir lung de decizii, pierderi și regrete. Și totul capătă o altă magnitudine atunci când așteaptă ca un an să se încheie și unul nou să înceapă. E momentul bilanțurilor, al confesiunilor și al deciziilor pentru viitor. Dar oare ar putea să o înțeleagă cineva? Cum să explice că acționase din dragoste, dar și condiționată de cei din jurul său? Cu cine să se lupte pentru o nouă șansă și un alt parcurs? Pe cine să se înfurie și de la cine să ceară răgaz pentru a repara lucrurile și a se bucura de viață?
M-a durut cartea asta. M-a emoționat, m-a sensibilizat și mi-a făcut sufletul să plângă. Am bănuit de la început parcursul și am citit cu o gheară strâns încleștată în suflet. Mi-era teamă să parcurg capitolele, mă întrebam dacă voi avea timp să îmi așez piesele acestui puzzle în ordine.
un mic reminder
Suntem oameni, suntem fragili, vulnerabili, plini de greșeli, stângaci, incompleți. Și uităm asta atât de ușor. Alteptăm toată viață după acel ceva. Așteptăm o zi de naștere, o ocazie pentru a purta rochia preferată, o șansă la fericire, marea dragoste, slujba ideală și casa perfectă. Și uităm de singura certitudine: momentul ăsta, clipa asta în care putem face ceea ce ne bucură sufletul. E greu să te bucuri de viață când viață îți dă numai lămâi și nici măcar o singură picătură de miere, dar putem încerca să mai strecurăm câte un zâmbet sau câte o bucurie în viața cuiva.
Dorința are o poveste tristă, v-am avertizat deja. Și mi-a fost greu să rămân pe marginea subiectului, din dorința de a nu vă strica plăcerea lecturii. Dar este o poveste care trebuie citită, încorporată în suflet și păstrată în gânduri.
Dorința a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
