Recenzii

dor – Anca R.

tu te rogi pe la icoane

încercând sa-ndupleci sfinții

ca viața plină de toane

să nu-ți răpească părinții.

 

eu mă rog pe la icoane

murmur la aceeași sfinți,

zeci de zile și de toamne,

să mai am din nou părinți.

 

nu-s plecați din astă lume

n-au pierit necruțător,

au lăsat doar să se-adune

peste sufletul meu dor.

 

n-au știut să mă iubească,

nici să-mi cânte la culcare,

n-au vrut să mă ocrotească

de pustiu în lumea mare.

 

mi-am întins spre ei iubirea,

am vrut să mi-i strâng la piept,

și să uit nefericirea

de a fi copil defect.

 

mama mea nu mă-nțelege

și refuză – a mă iubi

n-am putut, mamă, alege,

atât am putut a fi.

 

eu te iert, n-am altă cale

și-n inimă am să te țin,

și poate-n brațele tale,

am să uit de greu și chin.

 

dacă-n viața vei avea,

doar o clipă, două-n plus,

dă-mi-le de vei putea,

mamă, am multe de spus.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: