„Doamna England”, roman apărut la Editura Nemira, mi-a ținut companie zilele trecute. Acum, după ce l-am terminat și l-am trecut prin toate filtrele mele, pot să spun că ar fi fost perfect pentru weekend. S-ar fi potrivit mănușă unei zile călduroase, alături de o limonadă rece.
Sunt momente în care caut astfel de cărți. Sunt momente în care sufletul meu are nevoie de cărți blânde, boeme, ușor de parcurs și de asimilat. E drept: vin ușor, pleacă la fel de ușor din gândurile mele. Le trăiesc atunci, pe moment, la toată intensitatea lor. Dar le uit după aceea și e foarte posibil ca să îmi aduc aminte de întâmplările din carte, dar nu și de emoțiile prin care am trecut.
Doamna England – parfum de epocă
„Absolut uluitor! (…) Un hibrid superb între Daphne Du Maurier și Henry James.“ – Liz Hyder
Dacă mi-ați cere să descriu această carte, atunci v-aș spune așa: vă plimbați printr-o pădure, la o margine de sat. Nu cunoașteți pe nimeni, dar vă place aici. Vă încălzește soarele, vă cântă păsărelele și natura vă face sufletul să vibreze. La un moment dat, fără să vă dați seama, apare în calea voastră o căsuță și sunteți vrăjiți de farmecul ei.
Vă găsiți un locușor ferit, eventual în spatele unei crenguțe, și urmăriți viața din jurul căsuței. Îi observați oamenii, le ascultați cuvintele și păstrați tăcerea. Când considerați că este de ajuns, vă scuturați de ceea ce ați văzut și de praful drumului și mergeți mai departe. O zi sau două veți rămâne încărcați de emoții, de vibrațiile altor vieți și de capacitatea timpului de a îngheța, parcă, în anumite momente. Dar veți uita treptat și căsuța asta va rămâne o mică amintire păstrată într-un sipet mic, mic, mic.
Gust dulce amărui…
Autoarea parcă nu a dorit să ajungă undeva cu povestea asta. I-a oferit căldură, i-a împăturit rândurile în emoții și i-a șlefuit cuvintele până au fost pătrunse de aroma timpului de altădată. A scris atât de vizual, de tangibil… Aproape că simțeam murmurul vieților dădacei și a copiilor aflați în grija ei. Auzeam piciorușe grăbite pe scări, uși închise în grabă și mormăieli de neaprobare. Am simțit zumzetul vieții de la țară, soarele și florile mi-au dansat pe piele și în suflet. Și, bum! S-a terminat. Magia s-a destrămat sub ochii mei și eu am rămas pe loc, prizoniera unui ținut întunecat și plin de uscături.
De parcă autoarea a închis totul într-o cutie, a ridicat un pic capacul ei, mi-a permis să arunc o privire. M-am minunat de ce ceea ce am văzut, dar am avut doar atât: o privire. Și poc, cutia s-a închis și farmecul a dispărut.
Doamna England și dădaca perfectă
Povestea a fost exact o frântură din viața unei familii. Fără trecut și viitor delimitate clar, fără trimiteri la nu știu ce perioadă sau plan. De parcă autoarea a vrut să ne determine să cunoaștem această familie și impactul ei asupra vieții dădacei May și, odată ce a considerat încheiată misiunea, a încheiat și povestea.
Dădaca May era o dădacă cu acte în regulă. Absolvise un institut și obținuse o diplomă care atesta că are numai calificative excelente.
„Fotografia mea era lipită pe copertă, mai mare decât aș fi vrut; păream severă și deloc zâmbitoare, cu o mână odihnindu-se nervos pe masa de lângă mine. La finalul celor trei luni de probă, doamna Radlett a evaluat calitatea broderiilor mele ca fiind foarte bună, punctualitatea – excelentă, îngrijirea – excelentă, curățenia – excelentă, ordinea – excelentă, personalitatea – excelentă, tactul cu musafirii – foarte bun, tactul cu copiii – excelent, tactul cu servitorii – foarte bun, capacitatea de a-i distra pe copii – excelentă, capacitatea de a gestiona copiii – excelentă și priceperea generală – excelentă. Mi-am primit certificatul în toamnă și l-am ținut în cufăr. Unele dădace l-au trimis acasă pentru ca părinții lor să-l înrămeze, dar eu m-am închipuit înmânându-i-l mamei mele și văzându-i uimirea că există diplome pentru îngrijirea copiilor.“
Deși lucrează pentru o familie bogată și bine plasată pe scara socială, dădaca May ajunge să lucreze (după ce refuză să emigreze alături de foștii angajatori) într-o familie care are venituri bunicele, dar nu este la fel de bine poziționată economic și social precum precedenta.
Nu există familie perfectă
Nu există familie perfectă. Și dădaca May o știe cel mai bine. La prima vedere, Charles și Lilian England au o familie perfectă și o viață plină de bucurie și dragoste. Au patru copii frumoși împreună, afacerea lui Charles merge foarte bine și sunt singurii care au optat pentru o dădacă de la institut.
Dădaca May îi iubește pe copii, dar descoperă rapid lipsurile cu care aceștia se confruntă. Familia England nu era obișnuită cu normele din casele celor din înalta societate. Și dădacei îi este tot mai greu să se obișnuiască aici. Cu doamna England nu poate vorbi deschis. Doamna preferă să stea departe de copii, în spatele ușilor închise și ale jumătăților de vorbe.
Dădaca May nu era obișnuită să raporteze și să ceară de la domnii casei lucruri pentru copii. Dar e gata să se adapteze oriunde. Familia ei avea nevoie de banii câștigați de ea și la institut nu se putea întoarce. Dădacelor de la institut nu li se ofereau prea multe șanse și ea irosise deja una.
Doamna England – când adevărul iese la iveală
Dădaca May se dedică trup și suflet creșterii copiilor familiei England, dar are timp să și observe neregulile din sânul familiei. Sunt câteva secrete bine păstrate și dădaca May le va afla…
Așa cum v-am spus, povestea nu este una plină de evenimente. Autoarea ne oferă o bucată din viața personajelor sale (și evident că avem bucata cea mai importantă) și apoi merge mai departe. Nu insistă asupra evenimentelor și a emoțiilor. Iar asta poate fi bine, poate fi rău.
Mi-au plăcut stilul de scriere, atmosfera atât de fidel redată, detaliile despre epoca respectivă. De la poveste aș fi vrut mult mai mult. M-am plictisit pe alocuri. Și asta pentru că nu știam încotro o vom apuca. Atmosfera a salvat povestea și tot ea a făcut ca să simt cartea asta caldă și lipicioasă…
Doamna England a apărut la Editura Nemira și poate fi cumpărată de aici.
Paperback
416 Pagini
Disponibil din: 12 aprilie 2022
Traducere: Silvia Năstasie
