Dispariția lui Stephanie Mailer – Joel Dicker (recenzie, Editura Trei)

Dispariția lui Stephanie Mailer sau cum mi-a dispărut mie cheful de a-l mai citi în viitorul apropiat pe Dicker.

Să ne înțelegem, nu am plecat la drum cu așteptări, deși știam de forța cu care Dicker scrie. „Adevărul despre cazul Harry Quebert” este una din cărțile la care mă gândesc din când în când. Nu, nu este carte etalon. Nici pentru Dicker, nici pentru genul literar din care face parte. Doar că a avut replici bune, ironii fine, răsturnări de situație, personaje ușor de plăcut.

În schimb, surata de față este ca o porție mare de legume. De toate, combinate, vorba cântecului. Titlul mi se pare demontat din primele o sută de pagini, vorbăria multă și lipsită de sens, personajele toate cu găuri pe la colțurile… mansardei. Dispariția lui Stephanie Mailer nici nu mai rămâne subiect de primă pagină când toate personajele vin și își deșartă propria tolbă plină de secrete și minciuni. Privită de departe, am terminat cartea alaltăieri, ideea nu este rea, doar că te simți aiurea în timpul lecturii. E ca și cum ți s-a oferit un pliant cu o locație super faină, fluturași, păsărele, fâl, fâl, ați prins voi ideea… Și când ajungi constați că ar fi fost fain locul dacă între timp nu ar fi fost lovit de vreo calamitate naturală.

Fix așa m-am simțit eu în cartea asta. Lovită cu informații din toate părțile. Vă dau un sfat: la sfârșitul cărții aveți o listă cu personajele. Nu faceți ca mine, eu am descoperit-o abia la sfârșit. Vă rog să o copiați și să o țineți ca semn de carte în timpul lecturii, mereu aproape. Cred că Dicker a făcut un pariu cu el sau a pierdut vreunul. Am avut impresia că a vrut să vadă câte personaje pot încăpea într-un roman și câte legături pot fi stabilite între ele.

După cum v-am spus, dispariția jurnalistei este folosită ca lait motiv pentru toată nebunia ce urmează. Din punctul meu de vedere, nu își au rostul nici personajele, nici jumătate din replicile care urmează. Da, mi se pare o idee bună, una care permitea numeroase răsturnări de situație, dar ideea finală de asamblare mi se pare stângace și forțată.

În 1994, liniștea micuțului oraș Orphea este aruncată în aer de o crimă cvadruplă. Ancheta pentru depistarea ucigașului este încredințată unor polițiști tineri: Jesse Rosenberg și Derek Scott. Fuseseră împușcați primarul orașului, fiul acestuia, soția lui și o femeie nevinovată ce se afla în fața casei acestora. Piesele anchetei par să cadă repede la locul lor, apar martori care indică un potențial criminal, acesta este reținut. Polițiștii sunt lăudați, decorați și timp de douăzeci de ani, toate cazurile anchetate de Rosenberg își găsesc rezolvarea. Fusese supranumit „căpitanul 100%”

În 2014, cu câteva zile înainte de comemorarea a douăzeci de ani de la lansarea festivalului de teatru din Orphea, Rosenberg se pregătește de pensionare. Dăduse poliției cei mai importanți ani din viața sa, dar era cazul să își împlinească cel mai mare vis al său. Îi datora asta cuiva drag. Doar că apariția jurnalistei Stephanie Mailer îl pune pe gânduri pe căpitan.

Stephanie susține că ancheta din 1994 nu dezvăluise identitatea adevăratului criminal. Polițiștii văzuseră doar ce doriseră să vadă. Ea scria o carte pentru un om care fusese prezent la teatru în noaptea fatidică și se pare că știa adevărul.

De aici încep să se complice lucrurile. Sunt introduse din ce în ce mai multe personaje și devine supărătoare repetiția „nopții negre”. De acord, polițiștii erau tineri atunci, dar sunt unele lucruri care te lovesc efectiv în față, multe piste neexploatate și mulți oameni care tac douăzeci de ani. Plus că legăturile dintre toți mi se par extrem de fragile și nu prea veridice.

Nici nu știu cum să intru în detalii. Nu am cum. Toate personajele au ceva de ascuns, toate sunt strâns legate de noaptea din 1994 într-un fel anume. Viața personală a polițiștilor mi se pare neinteresantă pentru acest context, apariția Dakotei – o tânără cu probleme, la fel.

Nu am reușit să empatizez cu niciun personaj, nici măcar cu jurnalista dispărută.

Avem de-a face cu oameni corupți, lipsiți de scrupule, amante, polițiști nervoși și extrem de vulgari în exprimare. Să vedem:

Jesse Rosenberg – polițistul care nu prea este polițist. Mie mi se pare că are zero fler și așteaptă să îi pice de undeva pistele. Trăiește sub spectrul unei iubiri din trecut și are mari conflicte emoționale din cauza asta.

Anna Kanner – nu numai că nu mi se pare o polițistă bună, dar mi se pare și o răsfățată. Plus că părinții ei par să aibă o alianță cu fostul ei soț.

Darla Scott – soția lui Derek Scott – personaje care nu își au nici sensul, nici locul.

Alan Brown – Charlotte Brown El este actualul primar al orașului, un individ pe care l-am bănuit de corupție jumătate din carte. Ea este o stea „căzută” Prea multă faimă i se atribuie, prea puțin prezentă în carte.

Triunghiul amoros format din Steven Bergdorf, soția lui – Tracy și amanta lui – Alice. Exceptând faptul că Tracy este de o naivitate vecină cu prostia, nimic altceva nu pare interesant în acest triunghi. El este șeful publicației, lovit de criza bărbatului de patruzeci de ani, se îndrăgostește de Alice, cea mai enervantă ființă posibilă, și cade victima unui șantaj emoțional, unul care poate fi demontat în cinci mișcări.

Și mai avem alte zece – unsprezece personaje la fel de insipide precum cele enumerate mai sus. Cartea pare o adunătură de idei. Zici că s-a trezit cu ele pe cap și nu a mai putut stăpâni situația. Aș da trei monede de argint pentru a-i vedea fața autorului în timpul scrierii acestui roman. Vreau să văd dacă scrie cu sclipirea aia în ochi sau dacă pare la fel de abătut și de confuz ca mine.

Am avut vreo cinci momente în care am vrut să abandonez cartea și de tot atâtea ori am vrut să o dau de pereți. Relația noastră (autor cititor) este una ce poate fi încadrată la dragoste – ură) și refuz să cred că Dicker face parte din categoria autorilor care nu se pot dezice de romanul care i-a făcut faimoși.

Voi ați citit cartea? Ce impresie v-a lăsat?

Joel Dicker s-a născut la Geneva in 1985 si a studiat dreptul la Universitatea din Geneva, absolvind in 2010. A obținut „Prix des Ecrivains Genevois” pentru primul său roman, Les Derniers Jours de nos peres. Al doilea roman al sau, Adevarul despre cazul Harry Quebert, a primi t Marele Premiu al Academiei Franceze, a fost publicat în peste 45 de țări. De asemenea, a făcut parte din selecția finală pentru Premiul Goncourt si a fost distins cu Premiul Goncourt al Liceenilor pe 2012. Adevarul despre cazul Harry Quebert a fost ecranizat într-o miniserie TV, cu Patrick Dempsey in rolul principal. De același autor, la Editura Trei au apărut Adevarul despre cazul Harry Quebert si Cartea clanului din Baltimore.

An aparitie: 2018

Autor: Joel Dicker

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Fiction Connection

Editie: Necartonata

Editura: TREI

Nr. pagini: 688

Titlu Original: La Disparition de Stephanie Mailer

Traducator: Doru Mares