Dispariția lui Annie Thorne – C.J. Tudor, recenzie

Dispariția lui Annie Thorne este un alt roman scris de C.J. Tudor, o autoare care merită toată atenția noastră. Omul de cretă, roman apărut tot la Editura Nemira, mi-a plăcut foarte mult. Multă vreme m-au urmărit fiorii reci pe care povestea reușise să mi-i transmită.

Spuneam atunci că: „Omul de cretă este un roman minunat. Se diferențiază de restul din acest gen pentru că nu se axează pe crimă. Și nici pe vinovat și motivele lui. Ci pe suita de presupuneri de care se lovesc personajele. Despică, rând după rând, miezul dur al realității până ajunge la miez. Miezul amar care ar putea descrie viața tuturor personajelor care apar de-a lungul poveștii.”

Vă dați seamă că nu aveam cum să ratez și Dispariția lui Annie Thorne!

Viața nu e bună cu noi. Cu niciunul din noi în cele din urmă. Ne apasă pe umeri, ne îngreunează pasul. Ne smulge lucrurile la care ținem și ne întărește sufletele cu regrete. Nu sunt câștigători în viață. Viața se rezumă la ce pierzi: tinerețe, aspect fizic. Dar, mai presus de toate, îi pierzi pe cei pe care îi iubești. Uneori mă gândesc că nu trecerea anilor te îmbătrânește, ci moartea oamenilor și dispariția lucrurilor la care ții. Acest gen de îmbătrânire nu poate fi împiedicat cu nicio operație și nici nu poți face o injecție cu vreun acid. Durerea ți se citește în ochi. Ochii care au văzut prea multe te vor da mereu de gol.”

Dispariția lui Annie Thorne – între remușcarea trecutului și apăsarea prezentului?

Ca și în celălalt roman al său, C.J. Tudor nu se axează pe criminal și mobilul crimei. Urmărește cauzele, abia mai apoi efectele. Reduce din tensiune prin replici amuzante, pline de sarcasm și ironie. Nu cred că mai are rost să spun de bucuria cu care am parcurs discuțiile lui Joe. L-am adorat de la primul rând și mi-a fost milă de el. Mi se părea că se pedepsește singur pentru ceva și abia așteptam să aflu mai multe despre el.

Sinceră să fiu, am fost sceptică în privința lui și l-am privit un picuț cam strâmb. Am mai fost eu dusă de nas și nu voiam să devin și victima lui. Nu, Joe! Permite-mi să îmi păstrez o parte din credit. Va trebui să-mi demonstrezi că ești cine ești!

Nu m-am gândit că trecutul lui Joe ne va aduce o poveste cu o temă atât de actuală și atât de dureroasă: bullying-ul. Nu mă îndoiesc de faptul că a avut suficiente surse de inspirație, dar tot aș vrea să punctez abilitatea autoarei de a scrie cinematografic aceste scene. Extrem de „vizuale” și de bine puse în scenă. Înjositoare, dureroase, crude și de nerepetat.

Între trecut și prezent –

Viața are un stil ciudat de a întoarce lucrurile. Mulți se întorc la locurile de baștină, de cele mai multe ori cu coada între picioare. Cred că asta este una dintre lecțiile dure de care unii chiar au nevoie. Poate numai așa ai putea să apreciezi cu adevărat evoluția ta, parcursul atât de încărcat de momente de glorie sau înfrângeri. Joe nu avea la ce să se întoarcă. Arnhill era locul în care nu și-ar fi dorit niciodată să trăiască. Dar fix aici îl întoarce destinul… Avea nevoie de răspunsuri. Sau de iertare?

Annie, sora lui Joe Thorne, este personajul umbră. Planează peste întreaga poveste și se agață de tine precum scaiul de haine. Te urmărește povestea ei. Murise sau era în viață? Ce se întâmplase cu ea?

Acum ceva vreme, mai exact vreo câteva săptămâni, nu aș fi acceptat romanele cu iz de paranormal. Dar uite că nu mă mai deranjează atât de mult explicațiile de această natură. Îmi plac legendele, miturile și istorioarele pline de întâmplări care sfidează normalul… Numai că, în cartea de față, aș fi vrut un pic mai multă atenție asupra minei, locul acela care pare să îi transforme pe toți cei care îi trec pragul.

Agresori și agresați – prețurile vor fi plătite

„Cred că încercăm din răsputeri să lăsăm o urmă pe acest pământ. Să lăsăm ceva din noi înșine. Dar în cele din urmă, chiar și acele urme sunt vremelnice, temporare. Nu ne putem lupta cu timpul. E ca și cum ai încerca să urci pe scară rulantă. Timpul se scurge mereu, mereu grăbit, mereu face curat după el, îndepărtând rămășițele vechi și aducând noul.”

Joe nu reușise în viață. Nu devenise un om mai bun și nici nu excela la capitolul viață profesională. Distrus de vicii, măcinat de vină și apăsat de trecut, Joe se întoarce în Arnhill. Nu ar fi vrut, dar nu are de ales, mai ales după ce primește un e-mail înspăimântător în care scrie: „Știu ce s-a întâmplat cu sora ta.“  De ce acum? De ce după atâția ani?

Dacă sperase să găsească aici un alt oraș, cu locuitori mai buni și treburi care merg strună, se înșelase. Comunitatea se desfășura după același tipar: cei tari îi conduc pe cei slabi, secretele colcăie în spatele pereților și familiilor perfecte.

Bătăușii de ieri erau conducătorii de astăzi și era evident că Joe nu era binevenit acasă. Nu își mai avea locul aici. Prezența lui nu făcea decât să agite cuibul de viespi și existau voci care nu voiau ca secretele să iasă la iveală.

Doar că viața păstrase câteva surprize pentru Joe. Și nu toate plăcute. 

Un strop de analiză psihologică, un final cu parfum de poveste paranormală, o mină care pare să fie punct de cotitură în existența celor care i-au cunoscut cotloanele. Unii cititori spun că modul de abordare i-au dus cu gândul la regele King. Eu spun că se pare că mă reprofilez. Încep să mă bucur din ce în ce mai mult de romanele de groază… Chiar dacă ăsta mai are mult până acolo.

„Întunecat, gotic și foarte convingător, romanul e o combinație rară de atmosferă neliniștitoare ca fundal pentru personaje foarte bogat nuanțate.“
J.P. Delaney

Dacă v-am făcut curioși, Dispariția lui Annie Thorne o puteți cumpăra de pe site-ul editurii Nemira, adică de aici. Sau o puteți câștiga la concursul de pe pagina mea. 

An aparitie: 2020

Colectie: Armada

Editie: Necartonata

Editura: NEMIRA

Titlu Original: The Hiding Place

Traducator: Alexandru Macovescu