Dirijoarea, romanul publicat de Editura Niculescu, are o fundație uluitoare: viața minunatei Antonia Brico. Știați că a fost prima femeie din lume care a dirijat o orchestră simfonică? Poate ați auzit pomenindu-se numele său. Poate o veți căuta acum, după ce veți citi acest roman. Sau poate ați crezut că Dirijoarea este doar un roman de ficțiune, cu o poveste plină de mici victorii și mari înfrângeri.

„Te naști muzician sau nu te naști muzician. Nu are legătură dacă ești bărbat sau femeie.” – Antonia Brico

Dirijoarea
Dirijoarea

Din păcate, pe Antonia Brico nu o veți regăsi în topurile cu cei mai buni dirijori din lume, nici în cel al celor mai bune orchestre. Cel puțin nu în cele publicate până în 2017. În ciuda înzestrărilor sale și a iubirii pentru muzică, Antonia Brico nu a putut să strălucească așa cum merita. S-a născut femeie, mult prea devreme pentru talentul său, într-o lume condusă de alte principii, într-o lume în care succesul era doar masculin. Antonia Brico și-a câștigat locul pe firmamentul muzicii. Doar că au existat prea mulți care și-au dorit să îi taie avântul. Cum să reușească dacă nici măcar nu i se dă voie să încerce? Cum să poată face pasiunea ei să înflorească dacă nici măcar nu i se permite să exerseze?

Dirijoarea – o viață cât o mie de povești

„Eu doar stau acolo. Nu știe nimeni cine sunt. Nimeni nu a auzit vreodată de mine. Nimănui nu-i pasă că sunt aici.”

Antonia Brico poartă pe mormântul său următorul epitaf: „Nu te lăsa deturnat din drumul tău.” Și Antonia, așa cum puțini reușesc în viață, face cinste acestor cuvinte. A luptat așa cum nimeni nu a învățat-o, cum nu credea că este posibil, până unde i-au ajuns pașii și sufletul. A sfidat, a dărâmat limite și cutume, a îndrăznit să viseze și să privească în ochi. A luat-o de nenumărate ori de la capăt, s-a lăsat umilită, privită cu neîncredere, alungată și dată la o parte. Poate că ar fi vrut, așa cum ar vrea oricare dintre noi, să predea armele.

Dar muzica, singura ei familie adevărată, singura limbă pe care o știa, îi traversa întreaga ființă. Muzica și oamenii care o trăiau, pianul și notele muzicale, partiturile și viețile celor care au compus și au interpretat, frânturi din compozițiile care au cucerit și alinat. Acestea sunt elementele pe care Antonia le tot înghesuie în sufletul său, cărămizile din care se construiește, se demolează și se îmbunătățește pe măsură ce timpul zboară pe lângă ea. Drumul ei a fost departe de a fi ușor. Dar nu a renunțat. Și-a ascultat muzica interioară, a lăsat vibrația puternică din sufletul ei să o conducă spre culmile pe care își dorea să le atingă.

Dumnezeu îi iubește pe cei care încearcă

Dumnezeu îi iubește pe cei care încearcă. Și Antonia Brico nu s-a oprit toată viața din încercat și din împins uși. Voia doar să dirijeze. Voia să ridice bagheta și o întreagă orchestră să o urmeze. Voia să spună lumii poveștile din muzică, să lase notele și ritmul să călătorească, să cucerească inimi și săli, să își umple întreaga ființă de liniștea de dinaintea concertului și de zumzetul din timpul acestuia.

Autoarea Maria Peters și-a dorit să facă și mai bine cunoscută viața Antoniei Brico, să traseze drumul curajului, al dorinței, al ambiției și al dăruirii. Poate că, la începutul secolului al XIX-lea, dorința unei femei de a deveni dirijor a stârnit râsul celor așezați în jurul unei mese. Poate că, exact râsul și neîncrederea lor au fost hotărâtoare pentru Antonia și bagheta ei fermecată. Acum, în lumea în care piedicile nu mai există, mai sunt visurile atât de prețioase și destinele atât de impresionante?

Eu nu sunt o mare cunoscătoare de muzică clasică. De unele compoziții nici măcar nu știam. Dar am privit fascinată întreaga dăruire a femeii care a reușit să dirijeze o orchestră formată din femei, care a putut ridica bagheta și vocea împotriva celor care îi repetau constant că nu o să reușească.

Dirijoarea – o lecție de viață

Deși am citit cartea complet vrăjită de intensitatea etapelor din viața Antoniei, recunosc că aș fi vrut un strop de emoție în plus. Pentru mine, s-a simțit intens dorința autoarei de a aduce un omagiu, de a nu rata vreun eveniment de o importanță covârșitoare. Dar, din nefericire, am primit totul un pic prea „steril” ambalat, cu tremurături și salturi care au făcut ca fluiditatea poveștii să se piardă.

Dirijoarea este un roman interesant, un deschizător de drumuri și de suflete. Melomanii vor fi încântați de toate referirile culturale și de trimiterile către muzicieni și compoziții clasice. Iar Antonia Brico, așa cum am cunoscut-o și eu, vă va cuceri și vă va umple sufletele!

Antonia Brico a trăit pentru muzică și a încercat să îi facă și pe alții să vadă muzica prin filtrele sale. I-a fost refuzat accesul în lumea dirijată de bărbați și prejudecăți. A cântat la un pian găsit la gunoi, cu cârpe între coarde, pentru a nu-și deranja vecinii și mama adoptivă. A îndrăznit și a încercat. Și viața ei este de-a dreptul fabuloasă! Prinsă între propriile dorințe, sărind de pe o clapă a vieții pe alta, Antonia își caută drumul, adevăratele rădăcini și vocea.

Dirijoarea a apărut la Editura Niculescu și trebuie neapărat să ajungă pe lista voastră! Pentru că le-am vorbit fetelor despre carte și pentru că Amalia nu mai poate aștepta, imediat vom urmări și ecranizarea. Abia aștept să o văd pe Antonia Brico prinzând viață!

Autor: Maria Peters

Număr pagini: 392

An apariție: 2023

Traducere: Maria Tudosescu

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns