Din cer au căzut trei mere. Unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine. Și, pe lângă mere, cartea asta aduce bucurie în suflet, pace și stare de bine. Să nu o începeți în vreun moment în care vă simțiți vulnerabili, în care simțiți dorul că vă strânge sufletul ca într-o menghină.
„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ — NARINE ABGARIAN
Veșnicia s-a născut la sat. Indiferent unde am plasa satul ăsta pe harta lumii. În sate miroase a puritate, a oameni onești, a mere și plăcinte, a colinde și a bunătăți. La sate, oriunde ar fi plasate pe hartă, obrajii rumeni au alte nuanțe, nasul îngheață altfel și timpul curge în alt ritm. La sate, în orice colț de lume, există porți ferecate cu lacăte grele și vechi; există pereți coșcoviți, curți năpădite de buruieni; amintiri care se pierd treptat prin crăpături căscate în suflete și în imobile.
Din cer au căzut trei mere și bucurie au adus pe pământ
Nu mă pricep întotdeauna să identific mesajul pe care autorii doresc să ni-l transmită. Ajung la mine emoțiile, le las să prindă rădăcini, las aripile pe care lecturile toate mi le nasc să se înalțe dincolo de capetele lumii. Doar că, în cazul anumitor povești, mă bucur de moment, de stare și de vibrațiile transmise. Dacă Narine Abgarian și-a dorit să scrie o poveste despre speranța, a reușit.
Există în povestea ei speranță. Și oameni care nu ridică privirile spre viitor, dar reușesc să se agațe cu mâinile de cer și cu sufletul de rai. Dacă Narine Abgarian și-a dorit să scrie o carte emoționantă, a reușit și asta. Și a păstrat echilibrul între simplitate, realitate și basm. A folosit fiecare clipă în favoarea personajelor sale, le-a surprins esența și le-a redat frumusețea și autenticitatea.
Dacă Narine Abgarian și-a dorit să scrie o carte despre importanța rădăcinilor, a reușit și asta. Poate că, după cartea asta, curțile nu vor mai fi abandonate, oamenii se vor întoarce acasă, vor construi mai multe punți de legătură, vor iubi și vor prețui mai mult.
Călătorie în epoca simplității
„și uite ce voiam să spun
cel mai tare doare că orașele mor exact în ziua în care le părăsim – pentru un timp sau pentru totdeauna,
ele se închid cu toate zăvoarele, se umplu de praf și cenușă, se transformă într-o iluzie, într-o nălucire,
dăm fuga înapoi – fiice și fii rătăcitori – sărind și țopăind, cu inima gonind nebunește
acolo unde nu mai e nimeni de mult
ne-a luat prea mult să creștem
ne-a luat prea mult să alegem grâul de neghină
cel mai tare doare că nu poți să-i îmbrățișezi pe cei care n-au mai putut să te aștepte” – Narine Abgarian – fragmentul nu este din carte
Puncte forte ale lecturii
Ce m-a impresionat cel mai mult la această poveste a fost capacitatea autoarei de a mă purta în timp, fix pe ulițele Maranului, alături de personajele creionate cu atâta iscusință. Nu știu cum au simțit alții, dar mie mi s-a părut că am urcat la bordul mașinii timpului. Că am călătorit în timp și i-am surprins acolo, încremeniți de timp, ducându-și fiecare zilele după putere și rânduire.
Am avut impresia că, dacă aș ridica privirea din carte, Anatolia ar trece pe lângă mine, cu brațele încărcate de rufe uscate în soare. Că Vasili a făcut brânză, a aruncat o bucată de mâncare câinelui din ogradă și se retrage în tihna și căldura casei sale. Că mă vor striga să vin la masă, în sala mare unde tronează o masă încărcată cu bunătăți.
Narine Abgarian nu scrie. Narine Abgarian te poartă pe brațele sale în timpuri de mult apuse. Nu vorbește despre vremurile alea, le desenează pentru tine. Le umple de detalii vii și vibrante, le construiește cu precizie și atenție. Personajele sale parcă așteptau, încremenite și flămânde, ca cineva să sufle din nou viață peste ele. Cartea asta se desfășoară altfel. Nu există un sfârșit. Îți iei la revedere de la ei și te aștepți ca viața lor să continue, nealterată, după plecarea ta.
Din cer au căzut trei mere – simplitatea vieții de la țară
Am spus mai sus câte puțin despre punctele forte ale poveștii – din punctul meu de vedere. Ce nu mi-a plăcut? Că am stat puțin lângă personaje? Și asta. Dar nu mi-a plăcut că autoarea nu a fost la fel de clară și când a venit vorba de încadrarea evenimentelor pe axa timpului. Sau poate că a vrut doar să sublinieze continuitatea lucrurilor, veșnicia anumitor aspecte.
Cu prenumele personajelor nu mi-a fost greu. Deși mă așteptam să nu rețin niciunul. Dar mi-aș fi dorit să le cunosc mai bine. Să mi se permită să fiu și mai invazivă, să simt că îi pot îmbrățișa la fel de strâns și de frumos precum am simțit că au făcut-o ei cu mine.
Anatolia și Vasili au fost personajele mele preferate. Povestea lor m-a emoționat teribil. Răbdarea, încăpățânarea, stângăcia și stăruința lor. Modul frumos în care au ales să lupte și să își petreacă zilele.
Să vă așteptați să simțiți că vă desprindeți de această lume, că pășiți în micuța așezare armeană, cu obiceiurile și bucatele sale. Și să va mai așteptați să fiți vrăjiți. Nu de alta, dar povestea asta este un colț de basm.
Din cer au căzut trei mere a apărut la Humanitas Fiction și poate fi cumpărată de aici.
Titlu: Din cer au căzut trei mere
An apariție: 2021
Ediție: I
Pagini: 264
Colecție: Raftul Denisei
Domeniu: literatură
Autor: Narine Abgarian
Traducere: Luana Schidu
