Din cauze naturale nu mi-a atras atenția de la început. Intrasem deja de câteva ori pe siteul editurii Humanitas Fiction, în dreptul rafturilor dedicate colecției Raftul Denisei – colecția mea de suflet. Mă pierdusem în descrierile interesante, pline de promisiuni și adevăruri. Mă îndrăgostisem de copertele minunate și căutasem deja informații despre autorii necunoscuți. Abia după câteva vizite și după încă o lecturare a descrierii, m-am încumetat să aleg și cartea scrisă de Nina Lykke.

Recunosc, eram încă sceptică. Nu mă tem de autorii noi, mai ales de cei scandinavi. Să zicem doar că nu putem așeza într-o ecuație „fericită” cărțile premiate și emoțiile mele. Nici nu am avut curaj, dacă vă vine să credeți, să răsfoiesc îndelung cartea de îndată ce a ajuns la mine. Exact ca vizita în cabinetul unui doctor. Știi că trebuie să ajungi acolo. Te așezi în fața ușii și speri că nu numele tău va fi strigat primul. Apoi, de îndată ce pătrunzi în cabinet, vrei să știi, dar parcă nu prea. Ești pregătit să înfrunți adevărul, dar parcă ai vrea să ți se pună un fel de plasture peste el, mai ales dacă este unul neplăcut. Și nu degeaba am făcut eu paralela asta cu doctorul, o să vedeți.

Din cauze naturale
Din cauze naturale

Din cauze naturale – de la o dependență la alta

Am mai citit cărți cu și despre doctori. Dar nu m-am simțit niciodată atât de prinsă în consultațiile medicale, în istoriile despre pacienți și cazurile lor. Nina Lykke mi-a arătat o altă latură a vieții de medic de familie. M-am întrebat – și știu că nu sunt singura – care sunt gândurile unui doctor asaltat cu simptome, frânturi din viața personală, episoade de ipohondrie și cereri nejustificate. Cum face el să se scuture de toată încărcătura emoțională, de tot disconfortul și de toate semnele de întrebare?

Sunt sigură că nu aceasta este singura fațetă reală a adevărului. Că sunt multe istorii, mai mult sau mai puțin interesante, că sunt scene amuzante sau pline de durere. M-am bucurat de faptul că Nina Lykke m-a făcut să mă simt confortabil printre atâtea detalii, atâtea diagnostice și cazuri neobișnuite. Că mi-a permis să cunosc omul, medicul, femeia, amanta, soția. Că nu mi-a creionat personaje perfecte, cu o conduită ireproșabilă. Că a scos omul în fața tuturor celorlalte vicii și alegeri.

Alegeri, iubiri, suferințe

”Iată cum ne plimbăm pe aici și ne prefacem că suntem nemuritori și invincibili, în vreme ce sub piele curge sângele și mereu există posibilitatea ca o nenorocire să se întâmple. pielea se poate rupe, nimic nu este sigur în așa-zisele zile obișnuite, pe care le credem bătute în piatră, dar care, în realitate, sunt scrise pe nisip. În anumite circumstanțe, haosul se poate declanșa și distruge totul în calea lui și după ce se întâmplă asta, din experiența mea, nu prea mai e altceva de făcut. decât să aștept să se termine de răvășit totul.”

Din cauze naturale

Cartea asta este despre căutări, întrebări, așteptări așezate pe umerii noștri de societate și familie, de oamenii care cred că le datorăm ceva și care ne fac să ne simțim înlănțuiți de dorințele lor. Este despre momentele de slăbiciune și de sinceritate, despre deciziile nebunești care pot ne pot schimba complet viața, despre asumare și vină.

De departe, viața lui Elin ar putea părea perfectă. Are două fete mari, care deja nu mai locuiesc acasă, un soț respectabil – medic și el -, o carieră frumoasă și o casă mare. Elin ar putea fi fericită. Dar nu este. Atentă la nevoile pacienților, ale soțului, ale fiicelor, ale societății tăioase, Elin uită să fie atentă la propriile dorințe. Nu mai era fericită de mult. Casa devenise doar locul unde se putea odihni, soțul îi era coleg de apartament, tristețea ei putea fi alungată doar de vin, mult vin, care lăsa și mai mult gol în suflet.

În timp ce sufletul ei era deja traversat de întrebări incomode, prin cabinetul lui Elin se perindă oameni, fiecare cu grijile și nevoile sale. Și ea nu are unde să meargă, cui să îi spună că a obosit și că nu este bine, că e goală pe dinăuntru și că ar vrea ca soțul ei să o privească exact ca înainte. Că tânjește după momente în doi, după priviri languroase și după discuții liniștite, neîntrerupte de apeluri.

Din cauze naturale – moare sau înflorește sufletul?

Absolut din întâmplare, Elin îl regăsește pe iubitul său din tinerețe. Îl remarcase pe rețelele sociale și avusese o strângere de inimă la vederea vieții lui perfecte. Însă, după ce schimbă câteva mesaje și acceptă o întâlnire la cafea, cei doi își dau seama că sentimentele lor nebune, dictate de tinerețe și pasiune, nu dispăruseră. Mocneau încă în sufletul lor și erau amplificate de căsniciile în derivă în care erau prinși.

Elin știe că nu este corect, că nu așa ar trebui să-l răsplătească pe cel care-i fusese alături în toți acești ani. Dar artificiile întâlnirilor clandestine, pasiunea pe care nici nu se mai credea capabilă să o simtă, mesajele dulci, tastate în grabă… toate astea o făceau să se simtă vie.

Evident, Elin nu poate povesti nimănui despre idila ei. Îl alege însă drept confident pe Tore, scheletul de plastic din colțul cabinetului său. Tore nu era prefăcut și îi „trântea” în față adevărul în cel mai sincer și mai brutal mod lui Elin. Fie că era vorba despre viața ei privată, fie de cea de medic.

Din cauze naturale – decizii, introspecții, umor

Mi-au plăcut mult primele pagini. Au fost exact ca primele guri dintr-un pahar de șampanie. Înțepătoare, efervescente, spumoase, pline de robustețe și dulceață. În timp, pe măsură ce m-am obișnuit cu gustul, monotonia a luat locul efervescenței și am avut momente în care am simțit că pierd din mâini frâiele entuziasmului.

Dacă primele pagini au fost minunate și am simțit cum își ia sufletul avânt, pe parcurs entuziasmul mi s-a potolit și am avut momente de suișuri și coborâșuri, de bucurie și de indiferență. Vedeți ce am făcut, da? Am fixat chiar și eu așteptări pe umerii romanului. Of, of, că nu mă învăț minte! În ciuda micilor derapaje, cartea mi-a plăcut. A fost proaspătă, brutal de sinceră și de realistă. Iar scriitura a completat de minune întregul ansamblu, umorul și satira rămânând constante pe tot parcursul poveștii.

Dacă sunteți curioși, puteți găsi romanul pe site-ul editurii Humanitas Fiction, chiar aici. 

Titlu: Din cauze naturale

An apariție: 2023

Ediție: I

Pagini: 272

Colecție: Raftul Denisei

Domeniu: literatură

Autor: Nina Lykke

Traducere şi note: Ivona Berceanu

Lasă un răspuns