Devoratoarea de păcate
Recenzii

Devoratoarea de păcate – Megan Campisi, recenzie

Devoratoarea de păcate este un roman cu un subiect foarte interesant, total diferit față de tot ceea ce am citit în ultima vreme. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nu am mai citit nimic asemănător. Un thriller care poartă parfum medieval, o practică total necunoscută mie, personaje pe care nu am reușit să le încadrez în locul lor și pe care simt că nu le-am cunoscut pe deplin. Cu toate că mi-a plăcut ideea romanului și mi s-a părut destul de incitant tot misterul acesta care a planat între zidurile castelului și pe străduțele întortocheate, nu pot spune că m-a convins pe deplin. Poate că l-am citit într-un moment nepotrivit, poate că nu eram pregătită sufletește pentru această întâlnire. Sau poate că doar mi-am fixat așteptările mult prea sus.

Devoratoarea de păcate
Devoratoarea de păcate

Devoratoarea de păcate – condamnată la tăcere

Imaginația autorilor ne-a lăsat de multe ori fără cuvinte. Dar iubesc să citesc romane care au la bază evenimente reale. Ador să văd modul unic în care fiecare autor alege să împletească datele reale cu elementele de ficțiune. Ca să fie o carte bună (bună din punctul meu de vedere), trebuie să nu simt „crăpăturile”. Să mă întreb constant care este partea adevărată și partea în care autorul a dat frâu liber imaginației.

Cu Megan Campisi nu am simțit lipiturile, dacă pot spune așa. Am fost informată de la început despre practica devorării păcatelor, dar asta nu m-a pregătit pentru avalanșa de elemente cu parfum medieval. Nu am mai citit de multă vreme un roman cu acțiunea plasată într-o epocă de mult apusă. Mi-era dor de frumusețea acelor vremuri. Dar știți ce a făcut Megan Campisi? M-a păcălit! M-a tras într-un joc al uneltirilor, al morții, al trădării. Nu m-a menajat deloc. M-a târât pe străzile murdare, pline de leproși și săraci. M-a obligat să înfrunt sărăcia și temnițele împuțite. Mi-a prezentat stilul simplu de viață al celor loviți de soartă. M-a purtat din recitare în recitare, mi-a încărcat sufletul cu păcatele altora. Și m-a dus mai târziu fix în „cuibul de viespi”. Locul în care mustea răutatea, locul în care nu exista imposibil, locul în care nimeni nu se dădea în lături de la nimic. Trădători care poartă zâmbete pe buze, oportuniști mânați de interese meschine. Toți erau acolo păsări de pradă. Și ea, devoratoarea de păcate, era condamnată la tăcere.

Trădare. Moarte. Pierdere

Femeia este obligată să plătească pentru faptul că este urmașa Evei, cea care a ispitit bărbatul la păcat. Cine ar fi fost mai potrivită pentru a prelua păcatele oamenilor dacă nu o femeie? Devoratoarele de păcate erau femei care aveau rolul de a asculta pe toată lumea, dar nu aveau dreptul la cuvinte. Își încărcau sufletele cu păcatele și greșelile altora, dar nu își puteau striga propria nefericire.

Știm deja de mai toate schimbările din istoria lumii. Multe au fost dictate din motive pur religioase. Transformările au avut repercursiuni mari asupra oamenilor de rând, cei care trebuiau să se supună și atât. Cândva, pe teritoriul Marii Britanii, exista practica devorării păcatelor. Pentru fiecare păcat mărturisit, devoratoarea cerea un aliment pe care-l consuma. Se credea că astfel li se vor ierta păcatele celor care erau pe moarte. O devoratoare purta un colier la gât și un „D” încrustat pe limbă. Își ducea existența la marginea orașului, locul în care nu ar fi putut atinge sau leza pe nimeni.

May Owens nu avusese prea mult noroc în viață. Orfană, May fusese nevoită să lupte în fiecare zi cu viața. Drept pedeapsă pentru furt, May ajunge „devoratoare de păcate”, o paria a societății, un om pe care oamenii îl căutau la nevoie, dar îl alungau ori de câte ori îl vedeau. May nu fusese pregătită pentru asta. Lumea i se părea prea complicată pentru mintea ei, erau prea multe lucruri de ținut minte. Și habar nu avea de încurcăturile în care avea să intre.

Devoratoarea de păcate – lupta pentru cuvinte

Chemate pentru o recitare la castel, May și cealaltă devoratoare de păcate sfârșesc prin a fi prinse într-un joc pe care nu îl înțeleg de la început. Bătrâna devoratoare nu are timp pentru asta, își purta singura greutatea pe umeri, se achita de sarcinile sale și își îneca amarul în stcila cu băutură.  Dar May era tânără, curioasă și nesupusă. Primiseră pe lângă lista de alimente și o inimă crudă de animal. Inima crudă era alimentul pentru pruncucidere. Cine se făcea vinovat de asta și cine avea un interes în aflarea adevărului?

Știam deja că secolul al XVI-lea este un secol al trădărilor. Știam că holurile întunecoase ale castelelor poartă multe secrete, dar nu mă așteptam să mai rămân surprinsă de toate încrengăturile acestea gândite de autoarea Megan Campisi. Așa cum am spus, am citit cartea într-o perioadă foarte obositoare pentru mine și nu m-am bucurat complet de ea. Mai ales că am dat și peste personaje pe care nu le-am considerat folositoare pentru poveste. Ca scriitură și ca forță, Megan Campisi are nota maximă de la mine. Dar a pierdut un pic pentru că mi-a oferit câte puțin din toate, fără să aprofundeze peste tot și am primit un final care mi-a lăsat și mai multe semne de întrebare.

Una peste alta, este un roman cu un subiect aparte, numai bun de descoperit dacă sunteți în căutare de acel altceva literar. Zilele astea pe litera.ro sunt reduceri la mii de cărți. Poate îi dați o șansă și devoratoarei.

Devoratoarea de păcate a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărat de aici. 

Data apariției:May 2020
Tip copertă:Broșată
Nr. pagini:336
Colectie:Buzz Books
Traducere: Irina Marina Borțoi

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *