You cannot copy content of this page
Destinul unui anonim
Recenzii

Destinul unui anonim – Mihai (Balint) Papp, Maria Metco, recenzie

Destinul unui anonim este o carte cu un uriaș impact emoțional. Nu numai că aduce în fața noastră o bucată de istorie, dar ne predă și o lecție de viață care ar putea șlefui multe caractere. Nu mulți sunt oamenii care ar căuta să vadă lumina acolo unde domnește întunericul. Mihai (Balint) Papp este omul pentru care s-ar fi putut inventa zicala „omul sfințește locul”. Și aceasta este o poveste bazată pe fapte reale.

Mi-a fost drag să îl cunosc, deși nu aș fi vrut să îl „cunosc” în aceste circumstanțe. Doamna Maria Metco, o autoare foarte dragă mie, a șlefuit memoriile domnului Mihai, le-a oferit acea notă de beletristică. Dar a știut să lase acel ton șugubăț în povestire, suflul care face din această carte una memorabilă. Cum poate un om care a îndurat zile pline de durere, de muncă fizică obositoare, care a suferit cât pentru alte zece vieți…cum poate un astfel de om să mai găsească puterea de a-i zâmbi sorții în față? Nu s-a dat bătut. A căutat întotdeauna să treacă peste loviturile pe care destinul i le pregătise. Un exemplu de om, un om căruia i-aș strânge mâna, cu multă dragoste.

Destinul unui anonim
Destinul unui anonim

Destinul unui anonim – un roman bazat pe fapte reale

„În schimb, pe ceea ce puneam cu adevărat preț și nu-mi putea lua nimeni era învățătura. De asta îmi dădusem seama încă din clasele primare, când fusesem plimbat ca o valiză de la o familie la alta. Ceea ce aveam în cap puteam să iau liniștit cu mine dontr-o parte în alta, nu trebuia să cer permisiunea nimănui. Nimeni nu-mi putea lua cunoștințele. Ceea ce știam făcea parte din mine. Era singura avere reală. De aceea, nici în pușcărie nu încetasem să învăț.”

Cred că, dacă fiecare om ar avea o definiție, aceasta ar fi cea mai potrivită pentrul domnul Mihai. Fragmentul de mai sus surprinde esența vieții sale, Purtat din copilărie prin diferite case, unde nicăieri nu exista un loc pentru el; închis datorită sistemului comunist în pușcărie, forțat să supraviețuiască și să muncească fără oprire. M-am întrebat dacă eu aș fi putut găsi puterea de a mai spera la ziua de mâine sau dacă aș mai fi găsit motivația învățatului. Dumnealui pare genul de om care își acceptă soarta. Cel care caută să învețe câte ceva din fiecare situație. De unde mai găsea puterea să adune firimituri „lăsate” de ceilalți bătuți de soartă? Găsea întotdeauna timp să asculte discuțiile medicilor, oamenilor cu carte, profesorilor. Și nu, nu se învârtea în cercurile înalte. Era colegul lor de detenție.

Și cum ar fi putut proceda altfel? Sistemul condus de Ceaușescu a lăsat multe urme adânci în mințile și în sufletele multor oameni, răni care nu și-au găsit vreodată alinarea. La domnul Mihai totul a fost amplificat de sentimentul de dezrădăcinare. Nu a avut o familie adevărată niciodată.

O lecție cât o mie de vieți

Rămas orfan de mamă, copilul Mihai este aruncat de la o familie la alta. Și spun „aruncat” pentru că exact așa am avut senzația că a fost. Nimeni nu îl voia, toți îl foloseau, era chinuit și nu știa nici măcar adevărul despre adevărata lui familie. Da, unii oameni se nasc sub stele mai puțin luminoase și au pregătite cruci prea grele.

Nici adolescența nu îi rămâne nemarcată în cel mai barbar mod. Închis pentru un motiv pe care eu îl consider banal, domnul Mihai își cară în continuare crucea de gât.

„Mi-am ocupat din nou locul din patul de metal, care acum, după cele trei săptămâni dormite în saivan, mi se părea un lux. Pentru prima dată în viașa mea mă bucuram că nu sunt singur în culcuș, fiindcă era atât de frig, încât umezeala produsă de respirația noastră se lipea de tablă și se prelingea apoi de-a lungul lor ca niște lacrimi.”

Eu mi-am dorit mereu să citesc romane care au la bază acei ani, anii pe care, din fericire, învăț să îi reconstruiesc din amintirile celor din familia mea. Revoltător este prea puțin spus. Cum a fost posibil așa ceva? Cum au putut să chinuie oameni, să îi trateze ca pe niște animale de povară? De ce se dorea stratul acela superficial și plin de zâmbete false așezat peste gunoiul care domnea peste tot? Câte mărturii au rămas nespuse? Da, evident că nu le-au dat voie supraviețuitorilor să vorbească. Cum ar fi putut domnii aceia cu funcții primite peste noapte să riște mânia poporului?

Veți găsi de-a lungul romanului informații prețioase despre acest sistem infect, dar și detalii despre viața prizonierilor politici. Vă rog să vă pregătiți emoțional, veți avea nevoie de toată puterea.

Destinul unui anonim – emoție și luptă continuă

Domnul Mihai mi-a oferit nu doar o lecție de viață. Mi-a oferit o bucată din sufletul dumnealui. L-am simțit ca pe bunicul meu și mi-am imaginat un birou la care ne așezăm pentru a-mi mai povesti câte ceva. Și pentru că simte că este o rotiță mică din mecanismul istoriei, dar mai ales pentru că păstrează doza aceea de modestie tipică omului care nu crede niciodată că este superior cuiva, domnul Mihai oferă povestirilor o tușă personală. Un accent de emoție, un pic umor și multă dragoste. Nu pozează în rolul unui martir. Dar este eroul propriei vieți, un erou care merită să i se facă cunoscută povestea uimitoare.

Mă bucur că am putut să pătrund în intimitatea gândurilor dumnealui și îi mulțumesc doamnei Maria Metco pentru o poveste pe care o voi păstra în colț de suflet. Mă înclin!

Destinul unui anonim – roman bazat pe fapte reale – a apărut la Editura Eikon și poate fi comandat de aici. 

Descriere:

Mihai (Bálint) Papp, a cărui poveste de viață este cuprinsă în această carte, trăiește actualmente în orașul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, împreună cu soția lui Simona. Până să-mi dea manuscrisul inițial (memoriile sale), aveam în casă doar unul dintre tablourile pictate de el, dăruit atunci când am plecat din România și un album cu cele mai reprezentative lucrări de artă plastică, ambele menite să-mi amintească de prietenia dintre noi. Citindu-i povestea, am fost cutremurată să aflu care este universul interior din care artistul își trage seva. Niciodată n-aș fi bănuit ce se ascunde în spatele acestui om vesel, întotdeauna zâmbitor și pus pe șotii. Așa după cum, din exact același motiv, nu i-aș fi ghicit niciodată vârsta. Mihai – cum mi-a dat voie să-i spun – împlinește cât de curând 80 de ani. Așa rezultă din acte, însă, citind cartea, veți afla că are niște luni de viață în plus. Ca noi toți de altfel. Dar cel mai important, aflându-i povestea veți descoperi anii care trebuie scăzuți la numărătoare. Ani pe care destinul i-a confiscat fără drept de apel. Mulți, puțini, veți aprecia singuri. Abia atunci veți fi capabili să-i stabiliți vârsta reală. Știu acum, că nu întâmplător am fost cândva vecină cu acești oameni minunați. Așa cum nici prietenia noastră nu a fost întâmplătoare. Această carte trebuia să-și găsească, într-un fel sau altul, drumul spre cititori. Sunt fericită și onorată că soarta m-a ales să îmbrac aceste relatări într-un veșmânt literar.  (Maria Metco)

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *