Recenzii

Darurile mamei – Cecilie Enger, (recenzie, Editura Univers)

„Darurile mamei” este o altfel de carte autobiografică. Nu ne dă detalii depre viața cuiva. „Darurile mamei” țese povești în jurul darurilor și în jurul mamei, centrul universului fiecărui om. Câte emoții și câtă încărcătură poartă cuvântul „dar”! V-ați gândit vreodată la asta? Ați privit un obiect și i-ați văzut întreaga istorie? Nu vedem doar un bol de salată. Vedem persoana de la care l-am primit și toate momentele în care cei dragi s-au strâns în jurul lui. Recunosc, nu mă gândeam înainte la cât de des am folosit un lucru. Îmi făcea bine să mă gândesc la persoana de la care am lucrul respectiv, ca și cum aș avea acasă o părticică din ea. Dar nu am „accesat” niciodată toată „baza de date” pentru a privi dincolo de obiectul în sine.

„Ce multe înțelesuri are verbul a da. Spunem a te da bătut. A te preda. A da afecțiune. Sau, despre vreme: Vântul s-a dat bătut sau ploaia s-a dat bătută. Sau despre artă: Cineva dă un concert. Sau despre femeia care alăptează – dă lapte, sau despre un suspect care dă o declarație, sau despre adolescentul care dă o ceapă degerată. Sau despre durere care dă înapoi.

Oameni care renunță. Care dau drumul.

Să renunți? Abandon. …

… Mama, care dă daruri.”

De ceva timp am început să îmi îndrept atenția către biografii. Mi se par atât de interesante, atât de intime… De fiecare dată, simt că am mai câștigat un prieten, că am cunoscut experiențe de viață care mă pot ajuta într-un moment al vieții mele. „Darurile mamei” nu este o carte autobiografică tipică, după cum v-am spus deja. Abordează o temă atât de personală și de diferită, dacă pot spune așa. Cine ar scrie o carte despre darurile pe care o familie și le face de-a lungul timpului? Unii oameni iubesc să dăruiască. Sunt atenți și își petrec mult timp pentru a căuta cadoul perfect.

Goana după cadoul perfect, atenția pentru detalii, cercetarea despre obiceiurile sau personalitatea celui căruia vrea să îi dăruiască ceva… De fiecare dată când dăruiești ceva, dai o bucată din tine. Îți împachetezi sufletul și vorbele nerostite între două bucăți de coală și aștepți ca mesajul tău să fie descifrat. Daruri de Crăciun, daruri de „iartă-mă, nu mai fac”, daruri de zile de naștere sau zile de nume, daruri pentru când se naște un copilaș, daruri de casă nouă, daruri de „ce bine că te-am cunoscut” sau de „aș vrea să-ți mulțumesc”. Toate ascund un mesaj, toate spun cât de drag și de important este omul acela pentru noi.

Cecilie Enger pleacă de la premiza asta și de la listele pe care le găsește acasă la mama ei când merge să îi facă acesteia ordine printre lucruri. Bătrânețea este grea. Sunt o grămadă de boli care încearcă un trup fragil și mâncat de vreme, dar niciuna nu este mai grea decât Alzheimer-ul (Boala Alzheimer (Morbus Alzheimer) este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale individului și a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demență (din latină: demens). 

Să te adâncești în confuzie, să nu îi mai recunoști pe cei dragi, să nu mai ții minte cine și ce ești. Cumplit. Greu pentru tine, greu pentru cei din jur. Cecilie Enger traversează o astfel de perioadă. Mama ei, curajoasă care luptase împotriva a tot ce i se părea nedrept, cea care era nedespărțită de bicicleta ei roșie, ajunsese să se piardă în propria minte. Când a fost clar că rătăcirile ei pot avea și consecințe mai grave, apropiații bătrânei doamne au hotărât să o ducă întru-un centru special. Din nefericire, biletul era doar dus. Casa ei avea să rămână pentru totdeauna goală și cele două fiice ale sale sunt puse față în față cu amintirile și lucrurile strânse de-o viață.

Cecilie Enger găsește listele cu cadouri. An după an, mama ei trece pe liste ce, când și cui a dăruit. Liste, coloane așezate cu grijă, sentimente care răzbat pagini și traversează decenii. Era ea oare pregătită să dea piept cu realitatea cruntă?

Mi-a plăcut scriitura autoarei. Caldă, intimă, așezată. Nu mi-au plăcut anumite paragrafe. Dacă unele daruri mi s-au părut reprezentative pentru ambele tabere, dacă pot spune așa, altele mi s-au părut lipsite de importanță pentru cursul destăinuirii autoarei. Printre daruri au fost strecurate și amintiri, istorii drăguțe, bucăți din intimitatea cuiva. Autoarea își găsește alinare în cuvinte, caută să se descarce de tot ceea ce este negativ în jurul ei. Iar asta nu poate fi decât o lecție și pentru noi. Lectura curge destul de ușor, chiar dacă m-am mai poticnit pe alocuri.

Romanul „Darurile mamei” a apărut la Editura Univers și poate fi cumpărat de aici.

Descriere:

Roman autobiografic, Darurile mamei este o carte a nostalgiei și a sfâșierii în fața dispariției unei lumi. Atunci când devine clar că mama ei vârstnică nu se va mai întoarce niciodată acasă, Cecilie, fiica cea mai mare a familiei, trebuie să golească de lucruri casa în care a crescut. Când toate au fost împărțite, donate sau aruncate, descoperă într‑un sertar listele cu daruri pe care mama ei le scrisese, an după an. Lucrurile din liste devin reperele istoriei familiei de la sfârșitul secolului al XIX‑lea până în prezent, istorie pe care Cecilie o scrie pe parcursul a doi ani sub forma unui roman despre daruri, amintiri și dorința oamenilor de a se întoarce în trecut. Între timp, memoria și personalitatea mamei ei se șterg din ce în ce mai tare.

Darurile mamei s‑a vândut în peste 100 000 de exemplare și e tradusă în șapte limbi. A fost nominalizată pentru Premiul Criticilor în 2013 și în același an a luat Premiul Librarilor din Norvegia.

An aparitie: 2017

Autor: Cecilie Enger

Colectie: Romanul secolului XXI

Editie: Necartonata

Editura: UNIVERS

Nr. pagini: 224

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *