Darul croitoresei – Fiona Valpy, recenzie

Darul croitoresei, roman scris de Fiona Valpy și apărut la editura Bookzone, mi-a permis să mă întorc în lumea poveștilor emoționante pe care autoarea pare că le țese cu lejeritate. Am citit alte două romane scrise de Fiona Valpy și îmi aduc aminte că am fost încântată de ele, dar dezamăgită de formatul de buzunar pe care îl aveau. Știu că nu citim cărți pentru copertă, nici pentru format. Nu știu cum sunteți voi, dar eu greu citesc cărticelele micuțe. Sunt neîndemânatică, nu știu cum să văd scrisul care pare să se ducă tot mai mult spre cotor.

„Harriet află adevărul despre ea și despre bunica ei descoperind că povestea familiei sale este mai întunecată și mai dureroasă decât și-ar fi putut imagina vreodată”. – Leigh, Goodreads

Vă dați seama de bucuria mea atunci când am aflat că prietenii de la Bookzone au preluat autoarea în portofoliul lor. Au păstrat coperta originală, au scos un format mare. Ce să mai, dragoste la prima vedere! Dintre cele două titluri noi, am ales să descopăr întâi Darul croitoresei. Se pare că mi-am făcut un obicei și bifez (măcar) un titlu din categoria ficțiune istorică.

Darul croitoresei – prietenie, curaj, sacrificiu

Îmi plac mult poveștile care alternează planurile temporale și iubesc să deschid cufere pline cu amintiri, fotografii, tăieturi din ziare sau haine vechi. Dincolo de praf, pânze de păianjen sau patina galbenă a vremii, întotdeauna pot găsi emoții, secrete și istorii absolut fascinante. Oamenii păstrează întotdeauna lucruri care pot debloca amintiri, senzații și trăiri. Și, uneori, e nevoie doar de o frântură de amintire, de un obiect sau de o scânteie pentru a deschide sipetul cu povești.

„O lectură minunată care te pune pe gânduri și explorează teme precum trauma, prietenia, curajul, dragostea și moartea. ” —Best Book Forward

Fiona Valpy țese cu atenție poveștile pe care le oferă cititorilor săi. Creionează personaje puternice, le însușește cu calități deosebite și asta le face ușor de iubit. Sunt sigură că voi căuta mereu romanele sale, dar aș vrea să găsesc un pic mai mult echilibru. În romanul acesta, și e posibil să fie doar părerea mea, prima parte se desfășoară lent, asemenea unei eșarfe de mătase lăsată pe aripile vântului. Partea a doua însă, partea încărcată de evenimente marcante, este expusă pe redepe înainte și abia poți ține pasul cu tot ce se desfășoară sub ochii tăi.

O privire spre trecut

Harriet știe că adoră să facă parte din lumea modei. E convinsă că pasiunea ei era moștenită de la bunica maternă, dar tot nu poate înțelege pe deplin chemarea pe care o simțea pentru acest domeniu. Pentru că destinul este arhitectul drumurilor noastre, Harriet ajunge la Paris, acolo unde obține o slujbă la un salon important, dar unde poate descoperi și mai multe indicii despre femeia căreia îi semăna.

Avea câteva amintiri lăsate de mama ei, o cutie plină cu frânturi din viața lor de dinainte de episodul care le schimbase viața și o poză veche. Dar avea și o doză mare de curaj, un strop de încăpățânare și o nevoie acută de a-și cunoaște rădăcinile și familia.

Poza pe care o avea o înfățișa pe Claire, bunica lui Harriet, alături de cele două bune prietene ale sale. Harriet știa că ele lucraseră la o casă de modă și că locuiseră împreună în apartamentul de deasupra atelierului. Era imposibil să nu găsească pe cineva care să îi ofere mai multe detalii despre Claire și despre viața acesteia din timpul războiului.

Claire, Mireille și Vivienne – un trio de excepție

„Mă ia de mână și apoi mă trage spre el, sărutându-mi părul, în timp ce eu îmi îngrop fața în faldurile sacoului lui și plâng. Plâng pentru toți oamenii care au fost aduși aici, pentru groaza și durerea lor. Plâng pentru Claire. Plâng pentru umanitate, pentru o lume care poate fi atât de ușor distrusă. Plâng pentru mama mea. Și — în sfârșit — descopăr că plâng pentru mine.”

Am auzit mereu următorul lucru: „să nu te pui vreodată cu oamenii care nu mai au nimic de pierdut.” Și am înțeles puterea cuvintelor acestea de câteva ori în viața mea, dar mai ales atunci când am citit despre oamenii care învață să trăiască după ce pierd tot ce au mai de preț pe lume. Claire trăia prinsă între libertatea pe care o dobândise recent și aburii dulci ai dragostei și adorației. Era vrăjită de viața pe care ar fi putut-o avea și nu se gândea foarte tare la ce se întâmpla în jurul ei.

Atunci când viața îi oferă un duș rece și Claire se trezește din visul ei dulce, tânăra dorește să se implice mai mult în ceea ce se întâmpla în Paris. Știa că Mireille avea un rol activ și important în rândul celor care încercau să zădărnicească planurile nemților și era convinsă că își putea aduce aportul.

Celor două li se alătură Vivienne, o tânără inteligentă, cu o fire retrasă și destul de rece, dar cu un curaj nebun. Prietenia lor era colacul de salvare de care aveau nevoie, dar asta nu însemna că vor rămâne în siguranță pentru totdeauna. Nemții erau atenți la fiecare mișcare, oamenii își trădau apropiații pentru a rămâne ei înșiși în siguranță, pericolul pândea în orice crăpătură.

Darul croitoresei – o poveste emoționantă

Nu mă așteptam ca pașii să îmi fie purtați până în lagăre și am simțit încă o dată cum fiorii reci mi-au traversat corpul și sufletul.

Așa cum am spus, preferam ca a doua parte să fie mai atent construită, cu timp pentru a asimila și digera întreaga cantitate de informație și durere. Autoarea atenuează din amarul care se prelinge peste toate cuvintele, dar sufletul mi-a rămas prins în menghina tristeții pentru alte câteva minute bune după terminarea poveștii.

Darul croitoresei este un roman emoționant, plin de momente tensionate și dureroase. Dar este și un roman despre prietenie, curaj și dragoste. E de citit și de păstrat. ❤️

Darul croitoresei a apărut la Bookzone și poate fi cumpărat de aici.

Număr pagini: 336

Editura: Bookzone

Autor: Fiona Valpy

Anul publicării: 2022

Traducere: Anca – Irina Ionescu