Recenzii

Dacă aș putea 

Dacă aș putea, aș împrumuta clipe și zâmbete celor care nu mai au. Aș opri oamenii pe stradă și le-aș spune că e mai ușor să fii direct și sincer. Că soarele se acoperă doar în joacă cu un deget.
Le-aș  spune că nisipul din clepsidra tot alunecă și că nu putem să îl oprim. Că e mai frumos să vorbesti despre tine decât să stai și să vorbești despre altii. Că invidia și superficialitatea roade din suflet și nu îl lasă să înflorească.
Mult prea repede ne formăm o părere, mult prea repede renunțăm la oameni.  Îi dăm deoparte și ne pliem în functie de interese. Creștem în umbra cuiva unde ne simțim la adăpost, dar uităm să scoatem noi capul în lume și să privim cu ochii noștri minunile din jur.

Dacă aș putea

Ne concentrăm să fim primii, să reușim și să avem. Și uităm să fim, să trăim și să râdem. Uitam sa mai sunam oamenii care ne-au fost cândva alaturi. Suntem prea ocupati ca sa ne lansam in convorbiri interminabile.
Rumegam si fabricam scenarii. Toate planetele sunt aliniate cumva impotriva noastra, noi nu gresim, dar am uitat cat de usor am ridicat piatra si am tintit. Mai este loc pentru omenie?
Este.

Pentru ca oameni buni mai sunt. Doar ca raman in umbra. Nu doresc sa iasa in fata si sa se bata cu pumnul in piept cu fatarnicie. Te-au îndrumat, te-au ascultat si te-au prețuit.  Te-ai scuturat de ei si ai plecat fara sa te uiti in spate. Ce rost are? Ca ei sunt si altii. Sunt dornici sa te cuprindă si sa te asculte. Dar, oare sunt la fel? O vor face din inima? Vor asculta sufletul  sau vor fi doar curioși sa vada bucati din tine?
De ce nu profităm sa spunem adevarul? De ce ne complacem in cuvinte spuse pe jumatate? De ce urmarim tot si disecam pe furis? Analizăm si rezecam fiecare propozitie.

De as putea, mi-as pune sufletul pe tava. Sa înțeleagă toata lumea conturul si umbrele lui, petele de culoare si culoarele intunecate pe care si mie mi-e teamă sa le colind. I-as lăsa sa vada ce urma lasa un cuvânt urat sau o usa inchisa prea devreme. Sau cat de mult acopera un strop de rautate…sau cat de mult doare dorul. Sau cat de sec ramane locul unde altadata crescuse radacina unei prietenii. I-as lasa sa vada cat de mult doare frica. Si ura. Si neputinta. Si urletele nestrigate. Si plansul in pumni.
Daca as putea….

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: