Dă timpului timp

Există-n toate-un bun rămas
In frunza care pică toamna,
În cel ce pierde pas cu pas
Și-n darurile de la mama.
În asfințitul care vine
Și ne ia soarele cu el,
În mine care-s fără tine,
În cel din urmă ghiocel.
E-un bun rămas în poezie
În rânduri scrise prea grăbit
De mâna care n-o să știe
Să scrie despre ce-a iubit.
E-un bun rămas lansat pe seară
De-un suflet care-a obosit,
Și altu’ stă-n anii de școală,
Și-n timpul ce te-a pregătit.
Ridică ochii și privește
În toate e un bun rămas,
Zâmbește, omule! Trăiește!
Că nu știi cât ți-a mai rămas!