Culegătorii de afine și-au încheiat misiunea. Au cules câmpurile, și-au adunat lucrurile, au lăsat doar pereții cabanelor impregnați cu fum și miros de mâncare gătită afară, sub lumina stelelor și a soarelui arzător. Și-au împachetat și necazurile, le-au luat în desaga din spate, au mai scrutat o dată câmpurile și și-au agățat de ele cea mai arzătoare dorință: să o găsească pe micuța Ruthie.
Dacă au plecat și dacă viața lor s-a așezat pe un făgaș aproape de normal, de ce mai simt încărcătura emoțională pe care mi-au strecurat-o în suflet? De ce încă îmi ridic privirea încercând să prind o mișcare la orizont? De ce mai tresar atunci când o ușă se trântește? Poate pentru că încă îi simt cu mine. Poate pentru că durerea, necazul, devotamentul și dragostea lor mi-au devenit a doua piele, un strat pe care nu l-am dorit, dar pe care l-am primit de la primul la ultimul rând. Poate pentru că, deși nu am cules o singură afină în viața mea, m-am simțit una de-a lor.
„Secretele și minciunile pot avea o viață proprie, pot fi pervertite și manipulate, sau pot țâșni în lume prin gura cuiva pe cale să își piardă mințile.”
Mă feresc de cărțile premiate, omagiate și apreciate de critici. Ei caută structuri, metafore, fluiditate, tehnici, stiluri de scriere. Eu caut altceva. Eu mă îndrept cel mai des către emoții, către ceea ce trezește povestea înlăuntrul meu, către ceea ce naște și ceea ce lasă în urmă. Iar povestea asta, dincolo de simplitatea și previzibilitatea ei, a lăsat atât de multe lucruri în sufletul meu. Mi-a încălzit mijlocul pieptului, l-a făcut să zumzăie de nerăbdare și entuziasm, l-a făcut să râdă în hohote și să spere. L-a făcut să simtă compasiune pentru ambele familii, l-a îndemnat să nu judece, să ierte și să lase timpul să decidă.
Culegătorii de afine – pierderi, traume, dureri
„Mereu m-am întrebat care or fi secretele pe care morții le duc cu ei în mormânt.Unele sunt neintenționate. Bunăoară, lucrurile pentru care nu au apucat să spună „îmi pare rău” sau chestii de genul „banii sunt ascunși în cutia de ghete pe fundul debaralei.”
Unele secrete sunt însă atât de întunecate, încât e mai bine să rămână îngropate. Până și cei mai luminoși și mai veseli oameni au astfel de secrete.”
Amanda Peters reunește sub cupola acestui roman unele dintre cele mai dureroase și mai adânci răni ale oamenilor: traumele, pierderile, abandonul, nevoia de dreptate, dispariția, moartea, bolile terminale. Ți se pare că există prea multă dramă? Te asigur că nu există mai multă decât este deja și în viața reală. Diferența este că, având în vedere că pășim într-o lume ficțională, aici putem pune pauză. Aici ne putem îndepărta atunci când sufletul devine prea încărcat, aici putem rescrie destine și spera la un viitor mai roz, mai liniștit, mai lipsit de evenimente.
Coșmarul unei familii devine secretul alteia. Dar, oricât de greșit sună asta, amândouă sunt hrănite de iubire. O iubire diferită, alimentată de alte convingeri și de alte întâmplări, dar o iubire. Așa cum am spus, nu mi-am lăsat sufletul să judece și să taie în carne vie. Vizualizasem deja motivele din spatele acțiunilor, aveam nevoie doar de confirmări. Și m-a întristat durerea mamei lui Ruthie, dar m-a înduioșat și nevoia celeilalte mame.
Culegătorii de afine – o viață punctată de tragedii.
Familia lui Ruthie venea an după an să culeagă afinele de pe plantațiile întinse, sărutate de soare. Doar ei, amerindienii, se pretau la o astfel de muncă, doar ei puteau îndura condițiile vitrege și soarele nemilos. Viața de nomad nu era una ușoară, dar membrii familiei se bucurau de micile plăceri ale vieții, de mesele pregătite cu drag, de emoția și fiorul unei noi călătorii.
Aici, pe câmpul care le devine casă pentru o vreme, Ruthie, mezina familiei dispare. Și viața lor se prăbușește într-un abis de durere și regrete. Joe, fratele lui Ruthie și omul prin ai căror ochi vom privi întregul tablou, va fi martorul durerii mamei sale, ai golului pe care dispariția lui Ruthie l-a căscat în sânul familiei sale. Deși știe că nu ar fi putut face mai mult, Joe va trăi întreaga viață măcinat de sentimentul de vinovăție. Acesta va fi „motorul” care-l va împinge permanent spre zonele gri ale vieții, care nu-l va lăsa să prindă rădăcini nicăieri.
Iar Ruthie, micuța lor surioară, va rămâne ani de-a rândul membrul fantomă al familiei lor, persoana în jurul căreia vor gravita discuțiile, întrebările, regretele. Deși nu primiseră niciun semn vreodată de la Ruthie și nici nu știuseră niciodată prea multe despre dispariția ei, frații și părinții săi nu încetaseră să o caute. Scrutau câmpurile, răscoleau pietrele și se întorceau acolo unde ea fusese văzută pentru ultima oară. Dar Ruthie nu se întorsese acasă.
Culegătorii de afine – o altă viață
La câțiva kilometri distanță de câmpurile de afine, o familie își trăiește propria bucată de fericire. Cu o fetiță curioasă, o casă drăguță și o stabilitate economică, familia aceasta ar putea intra în rândul celor perfecte. Doar că, dincolo de aparențe, familia ascunde un secret. Iar Norma, micuța familiei, dorește să îl descopere.
Deși știe că întrebările sale îi stârnesc mamei cele mai cumplite migrene, Norma nu se poate abține. Este o falie mare în istoria familiei sale, o falie care nu poate fi umplută cu explicațiile părinților săi. Iar Norma știe că răspunsurile de care are nevoie se găsesc în visele sale recurente. Doar că nu știe cum să le potrivească în tabloul familiei, nu le poate vedea altfel decât ca niște simple vise.
Culegătorii de afine nu este un roman plin de acțiune, dar este un roman al stărilor. Este un roman cu o poveste emoționantă, dureroasă, plină de viață și de sevă. Este ușor să identifici motivele din spatele acțiunilor, direcția în care ne va ghida autoarea, dar ai multe lucruri de cules de pe drum, lucruri neașteptate, emoții diverse, senzații copleșitoare. Este un roman pe care-l recomand cu mult drag!
„Uneori minciuna devine atât de înrădăcinată, încât se preschimbă în adevăr, pitit undeva în niște cotloane ascunse ale minții, până când moartea îl șterge, lăsând lumea ușor schimbată.”
Este disponibil la Bookzone, chiar aici. Și e musai de trecut pe listă!
Număr pagini: 352
Editura: Bookzone
Autor: Amanda Peters
Anul publicării: 2024
Traducator: Andrei Covaciu
Titlul original: The Berry Pickers